223

E numărul de ordine şi fără importanţă al acestei însemnări. 6 februarie e o zi la fel de banală cu accente de primăvară. Un verişor ignorant mă caută şi mă întreabă ce mai e pe-aici. Eu zic bine, ce să fie, toate bune. Mai am 3 spre 4 zile. M-am apucat de recapitulări, deşi e altfel decât cum mi-am imaginat acum ceva timp (sperasem că voi fi terminat de "mâncat" şi restul de cărticele roşii aduse de-acasă). Noroc că nu-mi fac griji. Încă nu mă înspăimântă examenul. Ştiu doar că am acolo o inimuţă tandră care îmi dă curaj şi căreia o să-i ofer grijulie un creion şi o juma' din guma mea, pe care o s-o scrutez cu privirea din când în când şi cu care o să comunic în gând şi cu care o să fug dup-aceea. Acum am mâinile reci. Le-aştept pe-ale lui să mi le încălzească. Mai sunt 3 zile pân-atunci.