Durerea de după

Surpriza m-a lăsat desigur fără cuvinte, dar şi cu o inconştienţă cu care nu mă recunosc. Ca şi cum aş fi ştiut că mă iartă. Eram sigură inclusiv de acest lucru. Ceea ce nu mă împiedică totuşi să mă ruşinez. Am lămurit, am ales, poate prea repede. Dar aveam nevoie şi de un simbol de despărţire. Singura soluţie: un sms. De atunci am realizat ruptura. Închipuie-ţi că doare incredibil de tare. Şi îl simt şi pe el, aşa cum mă simte şi el pe mine. Mă simt incompletă şi i-am zis-o şi lui, celuilalt. Sper că mă înţelege. Dar aleg să nu lupt, fiindcă aşa am fost dintotdeauna. Nu-mi pasă de ce simt eu, ci de durerea pe care, prin toată această situaţie i-am provocat-o verdelui. Aceeaşi durere pe care i-aş fi provocat-o şi celuilalt, dacă aş fi plecat de-acasă. Dar nu plec, fiindcă m-am înrădăcinat aici. Eu am întreţinut totul, crezând şi sperând că zicala cu ulciorul nu mă va viza şi pe mine. Ce mai una alta, am făcut-o lată. N-o să mi-o iert decât din perspectiva faptului că am iubit şi iubesc. Şi o să mă transform tot mai mult într-un munte de piatră, şi-aşa mă simt la fel grea ca una dintre ele. Helal, du wirst deine Prüfung bestehen! Und verzeih mir, bitte, verzeih!... Iartă-mi!