Profit de lene şi mă eschivez de la ţinutul găleţii cu ipsos. Aşa că iar caut muzici şi găsesc cu nemiluita atâtea albume interesante pentru care o viaţă nu-mi ajunge nici pe departe să le descarc şi să le ascult pe toate. În orice caz - numai bunătăţi, graţie spiritului scormonitor, căutător de nou şi lacom, graţie mult apreciatei invenţii a bookmark-urilor care la mine sunt cu zecile de mii (deci slabe şanse, din lipsă de timp, să revin asupra tuturor).
Mai un blog, mai o bomboană, cu astea mă calmez, fiindcă am o senzaţie de nelinişte, de agitaţie, bine că sunt acasă. Am zile din-astea şi prin magazin şi îmi vine să urlu, dar nu o fac, bine că am învăţat să arborez un zâmbet şi să mă fac că plouă. În mine se-agită acum câteva zmeie pe cer în bătaia vântului.
De când nu ne mai vorbim, fiindcă aşa este (iar eu ştiam asta), am un gust amar, cel al tăcerii de după. Nu este nici ceartă, nici despărţire, ci doar tăcere, indiferenţă, răceală. Ăsta este singurul regret pe care îl am. Că toată tevatura nu este decât mai întâi curiozitate, seducţie, vis frumos, mai apoi - praf în bătaia aceluiaşi vânt.
Frustraţi suntem cu toţii, chiar şi fără să ne dăm seama, fără să o recunoaştem. În compensaţie, căutăm surogate, alinări în diversele mărunţişuri ale vieţii de zi cu zi, le transformăm în lucruri preţioase, literaturizăm, mascăm evidenţa unei permanente nelinişti, a unei incomode incertitudini, dar atât de necesare celui ce are nevoie de justificări când n-are ce justifica. Ce să mai justifici? În fine...
Dacă reformulez ar suna cam aşa:
A venit şi la noi vara. Azi e sărbătoare, ce bine, mai stăm şi pe-acasă. Profităm de timpul liber, coacem chifle în cuptor pentru micul dejun, dăm drumul la muzică, ne relaxăm cu câteva bloguri, apoi ne apucăm de treabă. Abia aştept să-mi pot amenaja cămăruţa aşa cum am visat. Am dat panelele jos, inclusiv tavanul fals (din aceleaşi panele), am schimbat ţeava cea veche, ruginită şi găurită cu una nouă, am făcut instalaţia electrică, reparăm tencuiala, amorsăm, apoi punem câteva fâşii de tapet, punem gresie, apoi rafturi, apoi am în sfârşit loc pentru diverse obiecte din bucătărie şi pentru conservele cu dulceaţă şi murături. Evident, nu toate în aceeaşi zi, ce, am înnebunit? :)
Şi cum mor după muzici medievale, hedonismul de azi este Hildegard von Bingen.
