25 martie 2010

Cursul pregătitor pentru naştere

Tocmai am terminat de frecventat un astfel de curs. Grosso modo aş putea spune că nu e mare brânză. Dar eu primisem deja de la medic o serie de reviste, pliante şi cărticele prin intermediul cărora să mă informez în legătură cu ce mă aşteaptă. Pregătirea mea profesională a avut şi ea parţial o contribuţie, aşa că (aproape) totul mi s-a părut floare la ureche. Naşterea pe cale naturală este dirijată (aici în Germania) cam peste tot de moaşe. Ele sunt special pregătite pentru aşa ceva. Tot ele (plătite de casa de asigurări de sănătate la care eşti asigurat) te vizitează acasă înainte şi după naştere, pe ele poţi (tot în contul asigurării) să le stresezi la telefon dacă ai întrebări şi alte probleme. Moaşele organizează cursuri pregătitoare cu program de gimnastică şi exerciţii pentru deprinderea respiraţiei speciale, ele îţi explică totul legat de naştere, cum decurge toată povestea, ce complicaţii pot apărea înainte şi/sau după. La cursul ăsta îşi mai fac apariţia un ginecolog, un anestezist şi un pediatru cu alte informaţii complementare, o asistentă de la camera de copii pentru care alăptatul la sân este cel mai sănătoas mod de hrană a copilului mic, o altă moaşă care îţi arată (pe scurt) cum să-ţi îngrijeşti copilul (oricum vizitele de la domiciliu vor fi cele de cel mai mare ajutor). Dacă spitalul are piscină, nu strică o vizită săptămânală (gratuită) la gimnastică în apă la care eşti asistat tot de o moaşă. Nu ştiu  dacă bunăvoinţa tuturor acestor persoane şi generozitatea cu care se pun la dispoziţie tinerelor mame (cele ce sunt îndreptăţite să pretindă cu vârf şi îndesat acest ajutor) sunt neapărat gesturi pure de omenie sau pur şi simplu obligaţie profesională (sau şi una şi alta), dar sunt suficiente să pleci din start cu ideea (sau să-ţi schimbi preconcepţiile pe parcurs, aşa cum am făcut-o eu) că totul nu are cum să fie până la urmă altfel decât bine. Atâta timp cât ai înţeles şi valorificat corect toate informaţiile livrate.
Te apucă durerile facerii, te duci la clinica la care te-ai înscris în prealabil. Ştii deja care e atmosfera, fiindcă în cursul pregătitor este inclusă şi o vizită a secţiei şi a sălilor de naştere (care nu au neapărat aerul ăla de spital). În sala de naştere te aşteaptă o cadă, în caz că vrei să te relaxezi, în grădina de iarnă sunt mingii şi alte obiecte de gimnastică la care poţi să apelezi când eşti în travaliu, un anestezist este în permanenţă la dispoziţie dacă spui că nu mai poţi şi vrei peridurală. Poţi să naşti în orice poziţie crezi că e mai bine pentru tine. Inclusiv în apă. Toate cu bunăvoinţa şi răbdarea şi înţelegerea celor de acolo. Doar viitorul ţării se află în burţile noastre, nu?