Wie geht es Ihnen

Prima întrebare pe care mi-o pune medicul pediatru când intră pe uşă este cum îmi merge. Aceeaşi întrebare pe care o pune fiecărei mămici, cu imediata completare cum că dacă mamei îi merge bine, atunci şi pruncul e în ordine. N-aş zice că nu îmi e bine, însă ajung încet să-mi doresc o mică "pauză" de copil. Şi dacă o să sară cineva să-mi zică "păi ai ştiut (sau trebuia să ştii) de la bun început ce te aşteaptă, aşa că taci şi înghite" o să-i reproşez că nu (mai) are dreptate. Îmi doresc un pic de timp pentru mine. Ceva independent de copil. Momentan (şi nu ştiu pentru cât timp) onorez cu succes nonstop instituţia familiei. Nu am mai citit o carte de nu ştiu când, îmi doresc o zi la wellness (poate îşi face Moşul milă de mine), m-aş duce la piscină şi cred că am s-o fac cu tot cu prunc, în ciuda micului terorist financiar care se străduieşte să menţină gospodăria în limita datoriilor uzuale. Sunt mici bucurii personale la care nu aş renunţa, fiindcă un părinte care se sacrifică de dragul copilului nu face cea mai bună alegere. E vorba de picul de respect de sine pe care copilul nu îl va învăţa mai întâi decât de la părinţi. Sincer nu prea ştiu cum o să fac. Sunt eminamente singură (cel puţin până îmi iau permisul, ca să pot apela la bunici, care locuiesc într-un oraş aproape inaccesibil), am vreo două-trei cunoştinţe la care nu îndrăznesc să apelez, fiindcă nu-mi cunosc copilul mai deloc ori au proprii copii. N-am reuşit să le întâlnesc pe cele două mămici pe care le cunosc (italianca şi colega de spital) decât întâmplător în oraş. Întâlnirile planificate la telefon au picat de fiecare dată din varii motive plauzibile. Risc în continuare să mă însingurez. O mătuşă de-a lui D m-a luat la 3 păzeşte când i-am răspuns că încă n-am dus copilul la pekip sau la masaj. După ce părea că se resemnase, nu a ezitat să mă întrebe dacă n-am cunoscut cumva uite-aşa pe stradă vreo mămică cu care să mă împrietenesc. Poate ea a reuşit asta, dar eu fiindcă sunt bleagă şi asocială o să mă însingurez sistematic împreună cu copilul stând acasă pe motiv că e vreme rea sau că e prea greu de cărat căruţul pe scări şi o să îmi cadă tavanul pe cap în timp ce cu o mână ţin copilul care mâţăie de plictiseală şi cu alta scriu în acest blog sau adun a suta-mia oară şosetele căzute pe jos.