Unii nu mai sunt ”prietenii” mei. Pe alții posibil că i-am dezamăgit astăzi. Ne-am dezamăgit reciproc. Se joacă cu mine. Din păcate nu le iese în întregime. Am și eu niște limite. Curățenia e mama zen-ului. Blogul trece (a trecut deja de mult) într-un plan secund, dar nu renunț la el. Îl păstrez doar pentru mine.

Cred că fenomenul FB e uriașul care a păpat încet, încet aproape toate măruntaiele fenomenului blog. Eu sunt un fenomen, D e un fenomen, fi-miu e un fenomen. Cu toții suntem niște fenomene. M-am cam lăsat de scris, nu găsesc tihna de care am nevoie, iar dacă o fac, se duce repede pe apa sâmbetei. LS ”se dă jos din pat” și pot să uit că tocmai am avut o mică oază de timp doar pentru mine de care nu am știut să profit cum trebuie. Nu știu cât de aiurea e ce spun, dar uneori îmi doresc sincer o pauză. Să mă închid undeva singură și să nu fie nimeni care sa mă tragă de nas, de păr, să mi se urce pe spate și să mă ciupească, să nu fie nimeni care să mă deranjeze când dorm, să ies singură din văgăuna mea atunci când mă simt pregătită. Ceea ce îmi doresc e de fapt doar o ambiție. Ceea ce imi doresc cu adevărat nu se va întâmpla decât într-un vis.