Acum 30 de ani mă pregăteam să plec în turneu în Italia. Aveam 16 ani și tocmai petrecusem o vacanță de ”neuitat”. Detaliile sunt de telenovelă cu întorsături dramatice. Le-am consemnat la vremea lor într-un jurnal care trebuia să rămână intim, dar a fost descoperit și a devenit aproape instant motiv de supărări suplimentare pe fundal.

Încă mă mai gândesc dacă îi voi da o formă acceptabilă acestei povești în timp ce o urc aici, cert este că trebuie să-mi recitesc jurnalul. Și nu prea îmi place de mine, cea care scria atunci. Eram... insuficientă, superficială, dar curioasă, descopeream lumea, încercam marea cu degetul și făceam o sumedenie de confuzii. Ca să nu le spun greșeli.

De pe raft, din spatele vitrinei, cred că îmi zâmbește o fetișcană blondă, cu părul lung aproape despletit pe umeri, îmbrăcată nepotrivit pentru vremea ploioasă a Veneției, cu brațele împreunate la piept, iar în spate se vede o porțiune din palatul dogilor. O privesc și eu în ochi, cea de acum, după un car de ani, și o avertizez mut că în ziua aceea va renunța la banii de prânz și își va cumpăra a doua oară umbrelă de la vânzătorii de suveniruri, fiindcă pe prima o va uita agățată de unul dintre balcoanele palatului.

Din păcate nu mă aude și o pățește. Suvenirurile din Veneția costă foarte mult, iar două umbrele costă deja mai mult decât un șirag de chihlimbare. Dar plouă, e singură, drumul spre cazare nu și-l mai amintește. Colegele de cor au dispărut o vreme în masa de turiști. 

Această călătorie, ca un fel de continuare a aventurilor din vacanță sau ca un alter ego al acestora, este departe de a fi perfectă. Colegele de cor sunt multe, gălăgioase și enervante, în anumite contexte apar și băieți, flirturi locale, însă cu alte fete. Veneția mea nu era deloc romantică. 

Aș vrea eventual să mă întorc în Veneția, să o vizitez cu alți ochi și cu o altă stare de spirit. Probabil că am călătorit deja în timp ca să o însoțesc pe tânăra aceea ca o umbră, căreia să-i insuflu idei, cum știu eu mai bine, cum să se apere de ploaie, cum să-și aleagă cerceii din sticlă de murano și colierul auriu pe care le-aș fi cumpărat oricând. Probabil i-am spus și că poate vizita bazilica, dar nu m-a ascultat, influențată fiind de un articol dintr-un ziar românesc, citit recent, care avertiza printre altele cât de scumpe sunt obiectivele turistice din Veneția. Nu-i nimic, a economisit astfel pentru două umbrele.

 Există muzici care sunt perfecte pentru soundtrack-ul unei scene unde nu e nevoie de cuvinte. Unde timpul stă pe loc, dar emoția își schimbă valențele succesiv în această suspensie-surpriză. Unde crezi că nu se mai întâmplă nimic, dar se întâmplă totul.

Nu prea des am avut ocazia să mă bucur de astfel de scene. 

Una dintre aceste piese este "You've got a woman" de la Lion. Sau de la Gabrielle Shonk, "Habit".

 Ok, trebuie să scriu aici ceea ce am de gând să fac. Poate mă și apuc de lucru. Mi se termină concediul și în afară de călătorie nu am mai reușit mare lucru. Nici nu am avut vreun target anume, ci doar chill fără pretenții. Z și-a propus mici reparații prin casă. Când ne întoarcem din călătorii ni se-arată concret diverse fronturi unde e nevoie de intervenție. Nici de data asta n-am fost scutiți. L-am lăsat, altfel nu mă lăsa el pe mine. Oricum nu am avut liniște. Aproape ne-am călcat pe bătături, dar am ales să ne iubim. Când îi mai sare țandăra aproape că mă sparg de râs. În orice caz, mai bine decât drama queen. 

Trebuie să mă manifest creativ în vreun fel. Am renunțat la multe chestii în afară de cusătorie și picturi/colaje mixed media. Și, deși mi se pare pierdere de timp, m-am apucat de art (junk) journaling. O fac pentru spontaneitatea procesului. Pentru o pagină-două de jurnal pe zi, consum resurse puține. Am materiale mai mult decât destule, cumpărate sau reciclate, așa că asta fac deocamdată. Dar mi-e dor de cusut. Am o grămadă de stofe, inclusiv petice pe care nu le arunc. Am un stoc suficient de mare de jeanși (și nu numai) pentru upcycling. Camera mea atelier este plină de cutii pline cu chestii. 

Azi am "intrat" puțin în ele ca să fac niște curățenie. Este o corvoadă imensă. Nu pot să scap de ele, să le arunc. Și nici nu vreau (încă).

Ok, vreau să-mi cos pantaloni de harem. Mai mulți, așa, de luat la serviciu sau pentru acasă. Așa că am scos niște jeanși rupți între picioare, două chestii cusute "flop", adică rateuri (o jachetă prea îngustă la mâneci, nepurtată niciodată, și o rochie ale cărei piese de tipar le-am tăiat de-a curmezișul firului ceea ce a lăsat-o complet fără elasticitate) și posibil va mai fi nevoie de niște material adițional. Acum trebuie să mă organizez, altfel nici n-o să mă apuc, mai ales că nu pot lăsa acest demers nedocumentat. 

Trebuie să îmi fie clar că nu mă grăbește nici dracu, deci totul în ritmul propriu.

Îmi trebuie un tipar. Făcut, așa, la ochi după măsurile mele. Apoi să mă decid cum folosesc materialele. Ca să le armonizez trebuie să le tai bucăți. Dar nu prea mici și prea multe, decât dacă aplic tiparul pe un material nou rezultat din patchwork. Partea de sus o tai de la un pantalon care sper să-mi vină în talie. Puțin probabil. O să înnădesc cu material suplimentar, apoi fac betelie nouă cu elastic lat. 

Nu vreau nici ceva perfect simetric sau tipicar, dar nici haos. Ci să se armonizeze cât de cât și să nu devină prea greu de la atât material. 

Cred că mâine e timpul!

Să mai menționez că m-am întors din călătorie cu câteva kilograme de cărți, una și una, alese pe sprânceană, pe care abia aștept să le încep, dar pe care le tot amân fiindcă am deja două pe care nu le-am terminat încă și la care tot trag de mine, fiindcă le citesc în porții mici?

Și mai vreau să-mi coc weekendul ăsta o plăcintă cu iaurt.  

🤦‍♀️