21 iulie 2020

În condițiile în care nu comunic ce mă deranjează la o persoană, fiindcă este o parte din ceea ce este ea și reprezintă în același timp o oglindă pentru ceea ce nu este rezolvat la mine, nu pot accepta să continuu relația apropiată cu acea persoană, atâta timp cât, în ciuda disponibilității ei sentimentale, ea continuă să se manifeste sensibil când e vorba de mărunțișuri precum vorbit prea tare, mirosul neplăcut al gurii, căpușe în iarbă și altele asemenea. Atâta timp cât există nenumăratele artefacte peste care am încercat să calc și să le accept și care îmi tot revin în drum, nu-mi rămâne decât să păstrez distanța și să mă rezum doar la salut și cam atât.

14 iulie 2020

Ieri a trecut pe lângă mine o libelulă. Mă tot gândesc la o anumită situație. Și mai am una în paralel. Și peste tot cu repetiție cifrele angelice. Pe 1 cel mai des. Poate chiar sunt pe drumul cel bun. :)

12 iulie 2020

A încerca să repeți o noapte ca și cum ar fi prima și să constați că fuge puțin farmecul, dar să continui cu o foame crescândă sub stele, să nu te mai poți opri până ce constați că sub tine s-a declanșat un deliriumtremens, ca o alternativă nefericită a morțiiceleimici și a trăi în permanență cu simțământul că din toate acestea rămâne doar ceea ce iei cu tine, iar restul se oprește într-o stradă înfundată.
După 23 de ani, dintre care timp de 15 nu ne-am mai întâlnit deloc, am îndrăznit și i-am spus într-un mesaj, ceea ce continuu aici cu consecvență să-i transmit. Așa am simțit, nici nu mă mai interesează dacă e o greșeală sau nu. Am dat maimuța afară. Facă-se Voia Ta.

10 iulie 2020

Bliss

tocmai am adoptat un înger de staniol auriu
pe care îl agăț la rama patului suspendat
ca să mă vegheze când dorm
sau doar visez că plec pe stradă în mijlocul nopții
să caut stele dincolo de nori
și cometa
să ascult păsări râzând în somn
și să cred că sunt privighetori

ca să stea, cineva i-a dat o formă rotundă
ca și cum și-ar împreuna aripile
el mă îmbrățișează îndelung, îmi strânge o mână și mă sărută cast pe frunte
în momentul cel mai potrivit

podul micii noastre veneții rămâne mereu acolo
și în propriul pat
deasupra



mulțumesc, te iubesc

10.07.2020


Today I followed my heart. And I had a tiny little bit of heaven.