25 august 2010

Despre socializare, creştere, medici etc

Trecură aproape 3 luni. LS a crescut şi, cum ziceau unii mai experimentaţi, s-a schimbat. Este "lieb" cum zic nemţii, adică departe de ceea ce se numeşte "Schreikind" (copil urlător), articulează diverse sunete, începe să apuce, deocamdată reflex, diverse obiecte şi zâmbeşte social. Există persoane (din familie) care ne întreabă dacă nu ne-am înscris deja în vreo grupă de Pekip sau de masaj sau dacă ne-am dus la înot. Răspuns: încă nu. Toate astea costă bani. Ok, pentru binele copilului nu facem noi rabat la chestii atât de importante, dar 1. Pekip nu cred că e mare brânză (vorbesc totuşi în necunoştinţă de cauză), 2. masaj am învăţat la facultate (inclusiv masajul sugarului), deci îl practic singură acasă după baie iar 3. pentru înot bebeul nu are încă vârsta necesară. Da da, zic persoanele respective, dar (iarăşi dar) nu ăsta e neapărat scopul. Şi voi şi bebeul aveţi nevoie de socializare. Aşa intraţi în contact cu alţi părinţi, puteţi schimba păreri, vă puteţi împrieteni, copiii pot creşte "împreună". Uşor de zis. Cineva din familie a încercat deja faza cu Pekip. Niciunii dintre părinţii prezenţi acolo nu erau dispuşi să-şi facă prieteni noi.
Oamenii au tendinţa tot mai mult să se retragă. Cuibul lor le e suficient, cel mult o ieşire la îngheţată din când în când şi gata. Exagerez? Poate că da. Nu ştiu dacă procedăm chiar întocmai, însă şi noi tindem să ne însingurăm. În casa de vizavi au locuit până de curând două (aşa ne-a plăcut nouă să le spunem) "familii fericite" cu copii. Cea de la etaj s-a mutat de curând din casă. Are doi copii care se joacă de câţiva ani singuri cu alţi copii de pe stradă. Cu ei ne-am cunoscut mai de-aproape abia după ce s-a născut LS. Păcat, că par tare de treabă. A rămas să-i invităm la o masă românească. Dar casa în care stăteau cu chirie e din ce în ce mai neîngrijită. Vecinul de la parter face discotecă online în pivniţă şi bubuie toată casa, vecina de deasupra i-a reclamat la poliţie după ce au montat în scară o cameră antihoţi. Familia fericită de la parter are un singur copil pentru care s-au chinuit 5 ani şi care e ţinut "să nu se spargă". Este, cum zicea vecinul lor de deasupra, un "Fensterkind". Şi aşa e. Copilul ăla şi-a petrecut în mare parte mica lui copilărie privind de la fereastră. Ăla e un copil singur. Poate are totuşi noroc. În ultimele săptămâni l-am văzut şi pe el pe-afară. În plus, îl duce maică-sa la grădiniţă.
Şi m-a pălit azi dorul de socializare şi m-am apucat să dau telefoane, să trimit sms-uri. La unul nu mi s-a răspuns. Vecina mea de salon de la spital a născut în aceeaşi zi cu mine. Eu depăşisem termenul, ea era un caz de urgenţă, copilul (prematur) intrase în suferinţă fetală. Azi, după aproape 3 luni, am reuşit în sfârşit să dau de ea şi să vorbim. M-am autoinvitat mâine pe la ea. O alta, care ar putea fi maică-mea s-a scuzat că nu m-a mai sunat de mult. Ea zice mereu "rămânem în contact, te sun, mă suni, ieşim la îngheţată". Mai mult pentru ea însăşi. Însă nici eu nu mă mobilizez mai mult. Comoditate, altfel? Cea care nu mi-a răspuns, fosta mea vecină, italianca, al cărei apartament e acum al nostru, are între timp doi copii. M-am întâlnit cu ea întâmplător într-un magazin. Nu m-am mai dus pe la ea de vreo 3 ani, de când născuse prima oară. Nu m-a sunat niciodată de-atunci. Astă iarnă când ne-am întâlnit (tot întâmplător) pe stradă spunea că de când cu copiii nu mai au prieteni. Copiii sunt obositori. Familiile respective nu mai au numitori comuni. Nu ştiu ce vreau să demonstrez cu asta. Probabil nimic. Sunt fapt diverse din viaţa mea.
Ieri am fost la medic. Am nimerit într-un praxis foarte bun. Pentru asta mă deplasez în alt oraş. Medicul e un tip bonom, celelalte angajate sunt de asemenea foarte de treabă. Pupitrul de la recepţie are formă de vapor. Sala de aşteptare e o cameră cu jucării. Timpul de aşteptare e scurt, cine ştie cunoaşte, fiindcă în general la medicii din Germania, dacă nu ai asigurare privată, nu ai şanse să intri prea curând, iar la ora programării în niciun caz. I-am făcut lui LS primul vaccin. Unchiul doctor ne-a spus că după vaccin ori va dormi mai mult decât de obicei, ori va fi agitat şi va face temperatură. La noi a fost, desigur, agitat. Noroc că am primit o reţetă cu două tipuri de supozitoare, reţetă ale cărei costuri sunt acoperite complet de casa de asigurări. Toate reţetele medicale pentru copii (nu ştiu dacă or fi şi excepţii, oricum nu e cazul nostru) sunt gratuite.
Mai nou, s-a gândit Ursulica, o fi ea, o fi ministerul pe care-l conduce, egal, să dea copiilor de şomeri nişte carduri în contul cărora pot lua parte la diverse activităţi socioculturale şi sportive ca să se dezvolte armonios şi să nu mai sufere de pe urma unor părinţi cu lipsuri şi egoisme.

Apropos de LS. Ce mai face el în ultima vreme:

* completează chestionare auto




* se joacă la tastatură




* dă să se întoarcă



* citeşte prospecte comerciale




* mai duce câte ceva la gură


* vrea să se ridice în funduleţ


Restul în pozele din dreapta.

Cam gata.

12 august 2010

Deja mai bine de două luni...

...cu Măria Sa. Are iar puseu de creştere. Ar mânca non stop. Îmi ocupă cam tot timpul, cu foarte scurtele şi puţinele excepţii când doarme, noroc că doarme noaptea (fiindcă sunt lângă el). Are programul lui de circ (a se înţelege "facemcaca") dimineaţa pe la 5 (deja şi mai devreme) când începe să se frământe. Nu spun că încă mă mai trezeşte pentru alăptat. În fine. Se agită voios când e binedispus. Trânteşte câte un rânjet sau ţipă. Îşi ţine capul. E o senzaţie nemaipomenită să-l ţin în braţe obraz lângă obraz sau să-mi adoarmă la sân, inocenţa lui în persoană. Chestie de încredere. Nu prea-i mai place în Maxi Cosi (coşuleţul de maşină), nici în wrap, i-am agăţat un mobile deasupra coşuleţului din casă. Poze noi pun mai mereu în album, vezi slide-show-ul din dreapta.

D chiar nu vrea să zburăm. Nu ştiu cum o să facem atâta drum cu copil mic.

Mi se lungiră ochii după cartea aia. SD s-a îndrăgostit şi a uitat de restu' lumii.

LE - În Dortmund se cântă la pian în mijlocul străzii, în librărie, la magazin... Cine ştie are clapele la dispoziţie.

03 august 2010

Halal educaţiune

Deci (sic! :D) mi-am cam băgat picioarele de la bun început în faza cu coşuleţul. Copilul doarme lângă mine. Şi aşa mai dorm şi eu. Şi nu, nu l-am cumpărat degeaba, îl folosim în timpul zilei când mai depunem pruncul într-un loc ferit de incidente neplăcute. Nici pătuţul pe care ni l-a dat cineva foarte ieftin. Îl ţinem pe post de dulap de haine, că n-am reuşit nici acum să ne luăm comodă. Saltea încă nu are, deci e numai bun ca spaţiu de depozitare.
În rest, creşte, vai ce noutate! E un bolovan bucălat. Râde, se-agită, dă din mâini şi din picioare, (aşa) regurgitează o parte din ce-a alimentat, protestează (urlă) când rămâne singur şi - ce-am observat de la o vreme - se sperie (îngrozitor) când tresare în somn (un somn superficial, presupun)(şi observă că e singur).

Mă bate gândul să reiau lecţiile de conducere şi să-mi dau naibii examenul. Ar cam fi timpul. Cu puţin noroc, la toamnă ajungem şi noi pe-acasă (în Ro). D vrea pe 4 roţi, eu aş fi vrut prin aer, n-am reuşit să-l conving. Vrea concediu pe traseu. Caută deja pensiuni prin Slovenia. :-/