Zilele astea sunt intense. Cu evenimente neprevăzute, cu emoții puternice, cu fericire și frici. Un montagne rousse de senzații. Se întâmplă multe dincolo de perspectiva mea vizuală. Dar și mie. Pare că le fac față. Uneori mă grăbesc cu reacțiile și mă trezesc că am deja concluzii. Acestea mă sperie și dor. Îmi provoc singură durerea. Z, după cum se comportă și spune fără încetare, pare că a găsit în mine femeia vieții lui. M-am atașat de el. Îmi e drag, mă simt bine cu el, visez la un viitor cu el, nu mă jenez. Simt cu el, ceea ce nu mi s-a îngăduit niciodată până acum să fac.
bagajul regăsit
04 noiembrie 2021
29 octombrie 2021
22 octombrie 2021
Am un ego uriaș. Or fi energiile astea puternice, anunțate de câteva zile, nu știu, dar, e adevărat, am o mie de gânduri suicidare, doar pentru că lucrurile nu decurg după cum aștept eu. Prea multă liniște de dincolo, pe când eu cerșesc literal atenție și nu vreau tocmai acum să fiu lăsată în pace pe motivul că ce-mi mai trebuie povara suplimentară a vieții lui pline de dureri, mai bine mă scutește... Mă asigură de suficient de multe ori că e aici cu/pentru mine, iar eu nici nu-i citesc rândurile. Îl las în pace și mă retrag, dar știu că revine mai târziu cu un mesaj împăciuitor, și chiar o face, și mă bucur ca un copil... Ego uriaș... Energia asta e grea. Pescuiesc gânduri care nu sunt ale mele, care mă obosesc, construiesc scenarii chinuitoare, sunt temeri de care îmi amintesc, pe care le-am mai trăit. Îl iubesc cu adevărat sau, dacă ar fi să disec mai bine ceea ce simt, sunt atașată de ideea că în sfârșit sunt "cu cineva" cu care vibrez, cu care simt bucurie și durere, cu care îmi dezbrac foițele de ceapă ca să mă vindec și nu vreau să-l pierd? Cine este el? De ce tind să devin sufocantă (senzația mea) și să-l "manipulez" ca să nu-și îndrepte atenția în altă parte, deși știu deja că pentru mine a reapărut după tot acest timp? Astăzi tac mult (dar las semne în altă parte). Aș vrea, totuși, să dispar de tot și nu știu cum. Hai, încetează cu fatalismele, Cristina!
21 octombrie 2021
Iubire
Să nu poți adormi, iar cel de lângă tine, pe jumătate adormit, chiaun de oboseală, să te ia în brațele lui sau în culcușul trupului lui cald, ca și cum te-ar fi vegheat în tot acest timp, grijuliu...
20 octombrie 2021
18 octombrie 2021
15 octombrie 2021
Oameni scrisori
Oameni scrisori
dragă tu,
îți scriu în întunericul acestei dimineți
e liniște încă
mă aud mai bine și mă aștern cu ușurință pe hârtie
făptură cu părul verde, piele de lapte și rai în privire,
cât de norocoasă ești
îți spunea cineva cu genunchii pe sub masă,
iar eu m-aș fi ghemuit în prag căutând atenție
există trei feluri de oameni
spunea
ghinioniștii, cei ce au noroc și nu îl văd
și tu
dragă eu,
ceaiul aburește lângă mine
toamna mă plouă cu binecuvântări
ieri mă căutam pe meleagurile acelea stâncoase
azi am jarul aprins în privire
prezent e cuvântul cu care m-am întors
dragă tu,
eu mă învață acum prezentul
făptură galbenă, mereu toamnă, aburul din ceai
nu e timp, mă tem
dragă eu,
ești infinit, femeie, îți spun,
iar de n-ajunge, mai pui încă unul
15.10.2021
13 octombrie 2021
Pasăre aurie
10 octombrie 2021
Tare sunt tentată să scriu pe fb că am fost bolnavă (nu și când) și că treaba asta m-a pus puțin pe gânduri (cum era de așteptat). Am stat două săptămâni izolată, ba chiar am avut și liniștea necesară, ambientul potrivit ca să mă pot adânci în gânduri și să ajung la niște răspunsuri. Nu! Or fi ele acolo în mine, dar nu, încă sunt în haos. Am trăit un fel de monotonie confortabilă în paralel cu stări de neliniște, de panică, de frici, de griji. Noaptea de dinaintea testării pozitive a fost imposibil de dormit. Frate-miu apucase deja să-mi însămânțeze gândul că sunt infectată, ceva îmi ”striga” și mie deja că nu mai plec acasă, toată noaptea aceea am prelucrat cu palpitații într-un mod cât se poate de obsesiv această informație. Momentul testării nu m-a mai luat prin surprindere, așa că m-am resemnat. După două săptămâni de liniște relativă a venit și ziua retestării care m-a ținut într-un suspans inutil până seara. În mijlocul acestor frământări m-am rugat cum am știut, i-am chemat pe Dumnezeu, pe îngeri, pe toți... M-am văzut în brațele Lui, ale Lor. După un timp, în ziua aceea, am avut un scurt moment ca o revelație. M-am liniștit instant și m-am simțit fericită. Din nimic. Ca un mic miracol. Care s-a confirmat seara cu mesajul că în sfârșit pot să plec. Mai aveam o zi în afara izolării pe care am valorificat-o și m-am dus în anumite locuri în care (o parte dintre ele) nu mai fusesem de cel puțin 20 de ani.
Ce am învățat în tot acest timp? Cum ziceam, nu știu. Z a fost cu mine, ca o linguriță cu miere într-o gură puțin amară. Am trecut cu el prin diverse stări. Speranțe, tristeți, bucurii, disperări, comunicare defectuoasă, dorință, gânduri amare. Ne-am susținut unul pe celălalt și nu am renunțat la noi.
Tot mă întreb de ce a reapărut și sunt tot mai convinsă că nu am de încheiat încă niciun capitol vechi rămas în coadă de pește. Că atracția virtuală (greu de explicat cum e posibil așa ceva) se confirmă și fizic și, chiar dacă fricile se mai strecoară uneori pe ici pe colo, există totuși în mine încrederea că nu dispare.
07 octombrie 2021
05 octombrie 2021
Zeu cu amnezie
îmi umflu plămânii ca pe-o armonică
în aerul inspirat se ascunde El
eu strig (din toți rărunchii)
El se strecoară în inimă,
și închide ușița în urma Lui,
face puțin curat pe-acolo, aprinde o luminiță de veghe
și așteaptă
ca într-o adormire
pe drumul sinuos trec nopți și zile,
trec primăveri și toamne,
cu liniști și corvezi și fericiri mărunte,
cu căutări, cu pierderi,
cu uitare și regăsire și păreri de rău
îmi umflu plămânii ca pe-o armonică
și mă ascund în aerul pe care îl inspir,
cobor la El acolo
îmi deschide prompt ușița
și îmi spune că de când mă așteaptă...
lumina crescândă mă învăluie în coconul ei cald,
strălucesc,
El mă ia de mână
și îmi amintesc în sfârșit
de ce am venit
03.10.2021
27 septembrie 2021
Treaba e în felul următor: virusul m-a ajuns și pe mine din urmă. L-am luat de undeva din De și l-am transportat cu mine în Ro, după care chiar m-am îmbolnăvit și m-am izolat aici. Am pierdut un zbor. Poimâine îmi fac din nou test. Z a fost cu mine virtual în tot acest timp. Este o situație complexă și ciudată, cu frici semănate din alte surse, cu atacuri de panică, cu multe situații neprevăzute, care nici nu e nevoie să facă mare lucru, fiindcă mintea preia controlul și creează în continuare scenarii menite să pună paie pe foc. Sunt la țară într-un loc liniștit, nu vine nimeni pe la noi. Vremea e faină, o toamnă călduță, și profit de ea să stau pe-afară. Sper ca în weekend să ajung din nou acasă...
24 august 2021
Buclă în timp
Buclă în timp