13 aprilie 2019

Acum mulți ani am luat parte la un seminar introductiv de MLM, din care nu am rămas cu mai nimic în afară de o singură chestie general valabilă, aș putea spune: dacă ai un vis și vrei să se concretizeze, pune-l pe hârtie. Ca o sarcină pe care ți-o asumi în demersurile tale de a-l duce la îndeplinire.
Până acum nu am știut niciodată ce vreau, și nici acum nu știu exact. Dar mă îndeletnicesc creativ și aș vrea să și câștig ceva din creațiile mele. Pentru acestea îmi doresc spațiul meu: o mică hală-atelier. Cu minibar, canapea și muzică pe care să o simt în toți porii. Ceva cât se poate de material. Dar asta e ceea ce vreau momentan. Să văd cum fac. :)

10 aprilie 2019

Generația mea schimbă prefixul. Mai am și eu puțin. Dup-aia știu că am cam luat-o iar la vale. Se vor mai intâmpla multe. Nu aș fi vrut să cred că sunt predispusă la alergii, că e posibil să dezvolt și eu oze la coloană, la genunchi, că e posibil să devin dementă la bătrânețe. Aș prefera să reușesc să trec pe lumea ailaltă înainte de... Acum mai mult de 20 de ani eram superentuziasmată când cunoșteam pe cineva cu un nume care putea fi prescurtat ceva de genul Gabi, Toni etc. Mi se părea cool. Și mi se pare și acum. Și mai senzațional e când cineva cu care de-abia am tangențe îmi spune Cris. E aproape un alint, e aproape intim.
De când am fost la concertul Beirut îi redescopăr muzica. ”Varieties of Exile” pe repeat, parcă ar fi pentru mine.
Nu am chef de nimic, iar dacă aș avea, mi-e lene să încep. LD își udă patul în fiecare noapte.

27 martie 2019

Frate, frate, dar...
Există o categorie de persoane care, ca toți profesioniștii, creează lucruri de calitate, executate profesionist apoi le vând în shop-ul căruia sunt dedicate trup și suflet și din care își câștigă pâinea.
Există o a doua categorie de persoane care se îndeletnicesc creativ în timpul liber sau când stau cu copiii acasă și pun la vânzare lucrurile pe care le-au creat, indiferent de starea lor calitativă. Exemplu concret: unora dintre acestea li se zice Nähmuddi (o adaptare regionalism de la Nähmutti), în traducere ”mami cusătoreasă”. Nähmuddi devine așa pe vremea când e gravidă și realizează ea că e în trend să coși lucrușoare pentru prunc, așa că se duce ea la supermarket, își ia o mașină de cusut de-aia de 100 de euri și se apucă de treabă. După primul pantalon bufant și o căciulă își dă seama că ar putea ea să câștige niște bănuți cu ceea ce coase, așa că își deschide shop pe etsy și se apucă de treabă. Cine are ghinionul să cumpere de la ea, (fiindcă, deh, produsele oferite de ea sunt la juma de preț față de altele similare de la concurență) constată ce cusătură urâtă are pantalonul, că nu e finisat cum trebuie, că e aiurea croit ș.a.m.d și s-a fript. Face reclamație și primește ca răspuns: păi e handmade, e unicat, își poate permite mici defecte. Iar aici sar în sus profesionistele când constată că Nähmuddi nici măcar nu are firmă, nu plătește impozite, iar prețurile ei infime coboară ștacheta prețurilor de pe piața creativă, prețuri care reflectă o sumedenie de costuri și o remunerație rezonabilă a timpului petrecut la lucru.
Tabăra profesionistelor mă scoate din sărite, fiindcă eu de fapt chiar sunt o Nähmuddi, dar una care coase pentru sine, care de-abia vinde ceva, și doar pentru ocazii speciale, care a calculat 35 de ore de muncă pentru: 2 fețe de pernă, un coșuleț textil, o mapă de scutece, 5 bavete triunghiulare, un pantalon, un shirt, un body, o fustiță, încă o fustiță cu bretele și două bentițe și pentru care a pretins prea puțin, de frică să nu rămână cu buza umflată, fiindcă așa e lumea, și asta se știe, ceea ce handmade este unic, dar costă (pentru unii prea) mult și nu și-l permite oricine.
Mi-am jurat că nu mai preiau comenzi și mi-am călcat mai repede decât așteptat jurământul pentru o cunoștință căreia i-am spus de la bun început cam cât ar costa-o un coșuleț și o mapă de scutece. M-a rugat să-i cos pentru un bebe băiețel, iar azi i-am arătat produsele prin messaging. Prima reacție: oau. Apoi mă întreabă (ciocane în cap!) cam cât ar costa-o, iar dacă stofele respective merg și pentru băieței. Erau singurele stofe pentru bebeluși pe care le aveam în rezervele mele și (gusturile nu se discută!) sunt mai mult ca sigur pentru băieței. Nu știu, tu ce crezi?, i-aș fi zis...

12 martie 2019

Văzut documentarul. Știu, pentru unii e un sac de orez răsturnat în China. Pentru mine este un idol din adolescență. Deci I care. Nu știu dacă e bine făcut, dar e suficient ca să devină convingător: e o poveste, sunt lacrimi, tremurături de mâini, înghițit în sec. Poze, filmulețe. Se leagă. Fiecare dintre cei care judecă speculează pe baza unor informații incomplete sau inventate, se lasă pradă intuiției, nu avea cum să fie așa. Dar excentricismul bate la ochi. Anumite facte scoase din context. Sau, dimpotrivă, puse intenționat acolo. Inclusiv ”de ce abia acum?”. Indiferent care este adevărul, separ omul în viața lui privată de omul artist și mă mulțumesc cu artistul. Dar sunt intrigată, Unii simt în sfârșit nevoia să vorbească. Iar alții scurmă în rahatul cel nou. Deocamdată las în coadă de pește.

04 martie 2019

Pe toate drumurile, pe toate gardurile: carpe diem, trăiește momentul, profită de ocazie, timpul trece etc. Nu departe de adevăr. De anumite momente trebuie profitat. Știul unul pe care îl regret până mor. Am mai scris. Restul... Dar de ce să mă agit, să mă obosesc să-mi umplu o zi cu ceva de care probabil nu am chef, doar ca să nu fi trecut degeaba? De ce să nu profit să dorm, de exemplu, când am ocazia, fiindcă am nevoie de somn? De ce e musai să-mi pară rău de timpul care a trecut și pe care nu l-am fructificat? Ce caută toți aceia care caută paiul în ochi și îmi provoacă remușcări inutile, ce caută ei în viața mea?

25 februarie 2019

De ce sunt în parapon cu iepurașul de Paști? Nu mi-a făcut nimic, zău. E nevinovat. Doar asocierea acestei sărbători cu acest simbol mă enervează. Iepurașul de Paști aduce și el ceva. Ca Moș Crăciun. Și acum îmi stă undeva pe creier secvența aia de la tv în care un adult întreba niște copii ”și ce ai vrea să-ți aducă iepurașul de Paști?” iar copiii răspundeau râzgâiați, fâstâciți etc diverse. La noi nu venea niciodată iepurașul. Nici măcar cu haine noi, ca la alde vară-mea care se primeneau și cu acest scop, și fiindcă se făceau mari și nu mai încăpeau în cele vechi. Nu exista. Erau suficiente ouăle, drobul și cozonacii. Nici măcar găinile nu aveau vreo semnificație (din care cauză pe ele le ador, fiindcă ele sunt autoarele ouălelor și fiindcă îmi sunt simpatice). Nici căutatul de ouă nu exista. e doar o distracție ieftină, o încercare eșuată de a alunga plictiseala din spatele sărbătorii, ce naiba să faci atâtea zile în afară să mănânci și să te vezi cu familia? Cunosc și pe-aici unii care la a treia zi liberă intră în sevraj de cumpărături, fiindcă toate magazinele sunt închise. Mă rog, mă oprisem la iepurașul de Paști. Trebuie să mă împac puțin cu el anul ăsta și să cos 3 rucsaci cu urechi și coadă de iepure. Fie, nu-s pentru mine. Și tot nu înțeleg ce atâta nebunie cu iepurașul...

11 februarie 2019

Revii cu regularitate în visurile mele. Uneori ești afectuos și dornic și mă bucur, alteori distant, neinteresat, mă ignori, iar eu cad în pasele mele fataliste, cerșetoare de atenție. Apoi vii și ești iarăși afectuos. Ieri te-am întrebat dacă îți amintești noaptea aceea de iunie în care ai rămas la mine, iar eu m-am plâns de altcineva și nu am realizat că aproape mi se împlinise ceea ce-mi dorisem cu atâta ardoare. Te-am întrebat dacă vrei să repetăm acea noapte și s-o lăsăm să se termine altfel, fiindcă eu de fapt nu te-am uitat niciodată și nu am încetat niciodată să... și ai acceptat.

...toate acestea în contextul unei nopți prost dormite lângă un copil bolnav

13 ianuarie 2019

Noaptea în care a venit în sfârșit momentul mult visat, noaptea în care mi s-ar fi putut îndeplini dorința pe care am purtat-o cu mine cu atâta ardoare, noaptea în care m-am plâns de altcineva, în care nu am lăsat să se întâmple nimic. Regret pentru tot restul vieții sau îmi doresc a doua șansă. Fiindcă dorințele se pot îndeplini într-adevăr. Mai e nevoie doar de efort personal și de puțină magie ca să te întâlnesc din nou, Charlot.

09 ianuarie 2019

Am visat mai alaltăieri că se inventase un dispozitiv în formă de telefon din-ăla clasic, fără receptor, cu disc, dar fără cifre, cu un nume ciudat din 4 litere (nu mi-l mai amintesc) care funcționează pe baza unui app. Cu ajutorul lui poți crea la comandă holograma unei persoane dragi care-ți poate fi alături când ai nevoie de ea, căreia îi simți căldura trupului când o îmbrățișezi, care gustă din bunătățile pe care le ai în frigider. În noaptea aceea mi l-am dorit pe Dn lângă mine, iar dorința mi s-a împlinit instant, mulțumind tehnologiei.

06 ianuarie 2019

nu am mai visat de mult că zbor
Vreau să fac totul în același timp. În ritmul ăsta nu voi face nimic, fiindcă nu știu cu ce să încep. Mă afund într-o groapă fără ieșire. Dacă ar fi să plec de-acasă, nu aș avea unde să mă duc. Nici nu-mi va fi bine, dacă gândesc în continuare așa. Cum îți așterni, așa dormi. Ești ceea ce gândești. Bine faci, bine găsești. Dumnezeu e o parte din tine. Tu ești o parte din Dumnezeu. Uit de Dumnezeu, uit de mine. De fapt EB nu a fost niciodată prietena mea. Nu a interesat-o. Nu am niciun sentiment față de ea. Nici măcar dispreț. Se enervează pe mine în absența mea, iar eu aflu. Ce pot face cu ea, decât să mă doară-n pix și să-mi văd de ale mele? 
Am atâtea de făcut, cu ce să încep?

29 decembrie 2018

Retrospectiva anului: o colecție de fotografii, cam toate în fața aceluiași dulap. Nu pot să mă abțin și las răutatea asta aici, ca să nu mă evervez de la atâta simplitate. În fond și la urma urmei sunt ale unei persoane inocente. În altă ordine de idei, încă e ceață în ceea ce privește ceea ce cred că vreau să fac anul viitor. To stay creative și să îndrăznesc niște egoisme. :)

23 decembrie 2018

Cred că în preajma acestui Crăciun m-am relaxat prea tare, ca să nu dau vina pe faptul că am copiii acasă și nu mai pot face nimic de ei. Ce atâtea pregătiri? Nu le mai găsesc sensul deloc. Nu mai pot să mă bucur. Azi (încă mai) e duminică?