Zilele astea sunt intense. Cu evenimente neprevăzute, cu emoții puternice, cu fericire și frici. Un montagne rousse de senzații. Se întâmplă multe dincolo de perspectiva mea vizuală. Dar și mie. Pare că le fac față. Uneori mă grăbesc cu reacțiile și mă trezesc că am deja concluzii. Acestea mă sperie și dor. Îmi provoc singură durerea. Z, după cum se comportă și spune fără încetare, pare că a găsit în mine femeia vieții lui. M-am atașat de el. Îmi e drag, mă simt bine cu el, visez la un viitor cu el, nu mă jenez. Simt cu el, ceea ce nu mi s-a îngăduit niciodată până acum să fac.

 28.10.2021

Ziua în care am întors din nou cărțile pe masă. În care se pare că am luat o hotărâre, în care am început să zgârm în rahat ca să pot ieși din el. Situația e urâtă și dureroasă. Încep deja să am mustrări de conștiință. Cred că am nevoie de ajutor.

Așteptare, timp prea lung, scrisori, prea mult messenger, prea multe relații prin messenger. Ce viață e asta?

 Am un ego uriaș. Or fi energiile astea puternice, anunțate de câteva zile, nu știu, dar, e adevărat, am o mie de gânduri suicidare, doar pentru că lucrurile nu decurg după cum aștept eu. Prea multă liniște de dincolo, pe când eu cerșesc literal atenție și nu vreau tocmai acum să fiu lăsată în pace pe motivul că ce-mi mai trebuie povara suplimentară a vieții lui pline de dureri, mai bine mă scutește... Mă asigură de suficient de multe ori că e aici cu/pentru mine, iar eu nici nu-i citesc rândurile. Îl las în pace și mă retrag, dar știu că revine mai târziu cu un mesaj împăciuitor, și chiar o face, și mă bucur ca un copil... Ego uriaș... Energia asta e grea. Pescuiesc gânduri care nu sunt ale mele, care mă obosesc, construiesc scenarii chinuitoare, sunt temeri de care îmi amintesc, pe care le-am mai trăit. Îl iubesc cu adevărat sau, dacă ar fi să disec mai bine ceea ce simt, sunt atașată de ideea că în sfârșit sunt "cu cineva" cu care vibrez, cu care simt bucurie și durere, cu care îmi dezbrac foițele de ceapă ca să mă vindec și nu vreau să-l pierd? Cine este el? De ce tind să devin sufocantă (senzația mea) și să-l "manipulez" ca să nu-și îndrepte atenția în altă parte, deși știu deja că pentru mine a reapărut după tot acest timp? Astăzi tac mult (dar las semne în altă parte). Aș vrea, totuși, să dispar de tot și nu știu cum. Hai, încetează cu fatalismele, Cristina! 

Iubire

 Să nu poți adormi, iar cel de lângă tine, pe jumătate adormit, chiaun de oboseală, să te ia în brațele lui sau în culcușul trupului lui cald, ca și cum te-ar fi vegheat în tot acest timp, grijuliu...

Mi se pare tot mai evident că încep să mă atașez de cineva când am tendința să devin sufocantă, imposibilă, cu pretenții absurde. Îmi cer iertare mie, fiindcă îmi creez astfel suferință inutilă.

 Feeling happy. Raiul e aproape. Nu știu, dar am motive să iubesc. Mai mult decât am sperat. Dorul acela de acum câteva luni era atât de intens. Cu atât mai mare uimirea când observ că am pe cine iubi. Atât de puternic pe cât era dorul. 

Oameni scrisori

Oameni scrisori

dragă tu, 

îți scriu în întunericul acestei dimineți

e liniște încă

mă aud mai bine și mă aștern cu ușurință pe hârtie

făptură cu părul verde, piele de lapte și rai în privire,

cât de norocoasă ești 

îți spunea cineva cu genunchii pe sub masă,

iar eu m-aș fi ghemuit în prag căutând atenție

există trei feluri de oameni

spunea

ghinioniștii, cei ce au noroc și nu îl văd

și tu

dragă eu,

ceaiul aburește lângă mine

toamna mă plouă cu binecuvântări

ieri mă căutam pe meleagurile acelea stâncoase

azi am jarul aprins în privire

prezent e cuvântul cu care m-am întors

dragă tu,

eu mă învață acum prezentul

făptură galbenă, mereu toamnă, aburul din ceai

nu e timp, mă tem

dragă eu,

ești infinit, femeie, îți spun,

iar de n-ajunge, mai pui încă unul

15.10.2021

Pasăre aurie

Pasăre aurie

cântec de leagăn amuțit,

e furtună la ușa cuibului tău 

ai febră, curent electric, frici, 

uiți gustul prăjiturii și parfumul rochiei 

pustiu, 

nisipul tot - vânturat în piept

palpitații puternice în gol

e o piatră gălbuie la gâtul tău

și nimic în rest 

dincolo de furtună te cheamă lumina 

ai vrea să cauți cheia

culoarea ta, pasăre,

pentru ea vin la tine, 

tăciune lângă care m-aș întinde când mi-e frig

și porți doar piatra aceea,

și nu am acoperământ

13.10.2021

 Tare sunt tentată să scriu pe fb că am fost bolnavă (nu și când) și că treaba asta m-a pus puțin pe gânduri (cum era de așteptat). Am stat două săptămâni izolată, ba chiar am avut și liniștea necesară, ambientul potrivit ca să mă pot adânci în gânduri și să ajung la niște răspunsuri. Nu! Or fi ele acolo în mine, dar nu, încă sunt în haos. Am trăit un fel de monotonie confortabilă în paralel cu stări de neliniște, de panică, de frici, de griji. Noaptea de dinaintea testării pozitive a fost imposibil de dormit. Frate-miu apucase deja să-mi însămânțeze gândul că sunt infectată, ceva îmi ”striga” și mie deja că nu mai plec acasă, toată noaptea aceea am prelucrat cu palpitații într-un mod cât se poate de obsesiv această informație. Momentul testării nu m-a mai luat prin surprindere, așa că m-am resemnat. După două săptămâni de liniște relativă a venit și ziua retestării care m-a ținut într-un suspans inutil până seara. În mijlocul acestor frământări m-am rugat cum am știut, i-am chemat pe Dumnezeu, pe îngeri, pe toți... M-am văzut în brațele Lui, ale Lor. După un timp, în ziua aceea, am avut un scurt moment ca o revelație. M-am liniștit instant și m-am simțit fericită. Din nimic. Ca un mic miracol. Care s-a confirmat seara cu mesajul că în sfârșit pot să plec. Mai aveam o zi în afara izolării pe care am valorificat-o și m-am dus în anumite locuri în care (o parte dintre ele) nu mai fusesem de cel puțin 20 de ani.

Ce am învățat în tot acest timp? Cum ziceam, nu știu. Z a fost cu mine, ca o linguriță cu miere într-o gură puțin amară. Am trecut cu el prin diverse stări. Speranțe, tristeți, bucurii, disperări, comunicare defectuoasă, dorință, gânduri amare. Ne-am susținut unul pe celălalt și nu am renunțat la noi.

Tot mă întreb de ce a reapărut și sunt tot mai convinsă că nu am de încheiat încă niciun capitol vechi rămas în coadă de pește. Că atracția virtuală (greu de explicat cum e posibil așa ceva) se confirmă și fizic și, chiar dacă fricile se mai strecoară uneori pe ici pe colo, există totuși în mine încrederea că nu dispare. 

Mâinile acestea

moi, un pic uscate, un pic noduroase, unghii străvezii 

și două inele

leagăn pentru prunc lângă piept

cireșe pe prăjitură

pământul întors și flori înflorite

inimioare brodate pe stofă

cântec clopoțit la xilofon

mâinile acestea

își iau căldura de la soare când e senin

îl cheamă pe Dumnezeu când se împreunează

îți mângâie trupul când fac dragoste

pun lumea la locul ei 

și vindecă tot.

07.10.2021

Zeu cu amnezie

îmi umflu plămânii ca pe-o armonică
în aerul inspirat se ascunde El
eu strig (din toți rărunchii)
El se strecoară în inimă,
și închide ușița în urma Lui,
face puțin curat pe-acolo, aprinde o luminiță de veghe
și așteaptă

pășesc prin viață
ca într-o adormire
pe drumul sinuos trec nopți și zile,
trec primăveri și toamne,
cu liniști și corvezi și fericiri mărunte,
cu căutări, cu pierderi,
cu uitare și regăsire și păreri de rău

îmi umflu plămânii ca pe-o armonică
și mă ascund în aerul pe care îl inspir,
cobor la El acolo
îmi deschide prompt ușița
și îmi spune că de când mă așteaptă...

lumina crescândă mă învăluie în coconul ei cald,
strălucesc,
El mă ia de mână
și îmi amintesc în sfârșit
de ce am venit

03.10.2021

 Treaba e în felul următor: virusul m-a ajuns și pe mine din urmă. L-am luat de undeva din De și l-am transportat cu mine în Ro, după care chiar m-am îmbolnăvit și m-am izolat aici. Am pierdut un zbor. Poimâine îmi fac din nou test. Z a fost cu mine virtual în tot acest timp. Este o situație complexă și ciudată, cu frici semănate din alte surse, cu atacuri de panică, cu multe situații neprevăzute, care nici nu e nevoie să facă mare lucru, fiindcă mintea preia controlul și creează în continuare scenarii menite să pună paie pe foc. Sunt la țară într-un loc liniștit, nu vine nimeni pe la noi. Vremea e faină, o toamnă călduță, și profit de ea să stau pe-afară. Sper ca în weekend să ajung din nou acasă...

Buclă în timp

 Buclă în timp

torn apă în ceașcă,

e fierbinte și dezleagă deja primele arome

aburul îmi încălzește obrajii când adulmec

verbină, flori și iarbă lămîioasă

mă văd mergând singură pe o stradă pustie în orașul încă adormit

mă scald în galbenul dimineții

raze îndrăznețe mă sărută blând pe frunte

cineva și-a împrăștiat iubirea în mii de inimi de hârtie

luate de vânt pe asfalt,

luate de apele învolburate ale râului,

ca pe dorul meu descătușat și dus departe

simt bucurie, spuneam,

iar în cale îmi apăreau fulgi moi, albi și pene gri,

la fel de mulți ca inimile de hârtie

simt bucurie, îi deschid portița,

caut semne primprejur

și îmi pare că lângă umăr se-ascunde repede capătul unei aripi

înainte de fulguială

mă trezește alarma, ceaiul e gata

sunt iarăși acum și aici

după o veșnicie în câteva minute

24.08.2021

îmbrățișare

în liniștea concertului de lăcuste

mă opresc la umbra ta,

te cuprind cu brațele amândouă

și nu-mi ajung,

sunt prea puțin când mă abandonez în coconul Aripilor nevăzute sau în aurul mantiei Lui vindecătoare

gândurile acestea nu ar fi ale mele,

nici emoțiile,

nici cuvintele,

nici albul hârtiei pe care le aștept așternute, alinătoare

nici tu

ce puteri ai tu, copacule,

când mă sprijin de tine cu flacăra aproape stinsă,

când îmi lipesc urechea de scoarță,

tălpile de rădăcini,

când îți caut cu dor pulsul

inimă lângă inimă

vântul îmi vuiește lin prin păr,

mă leagănă patul de frunze

și cred că te aud, în sfârșit,

strigându-mă de dincolo

16.08.2021