Creative

Mă știu creativă și mă simt bine așa. Nu le-am probat chiar pe toate, dar între timp (și a durat cumva o veșnicie) am constatat că îmi plac lucrurile care au rezultate relativ rapide. M-am canalizat încet pe cusătorie și am rămas fidelă bricolatului de felicitări. De când am doi copii m-am apucat de cusut hăinițe și alte nimicuri. Lucruri fără prea mari pretenții, departe de adevărata croitorie, dar înlesnite de atâta tehnologie cu toată dotarea ei creată special , accesibilă și creatorilor hobby. Și aici e buba. Există mulți alții ca mine care cred că se apucă și ei de ceva. În exemplul meu - de croitorie/cusătorie. Își cumpără mașini de cusut, tipare, mai nou în format e-book cu tutoriale fotografiate și explicate ca pentru idioți și cu tipar de printat A4 și puzzle-uit, stofe și alte materiale, își încropesc un colț sau (după posibilități) chiar o cameră în casă în care se instalează și se apucă de lucru. Iar pentru toate acestea există câte o piață cât se poate de ticsită de oferte. Multe dintre aceste hobby-creatoare frecventează forumuri și grupuri pe FB și își prezintă creațiile. Vai de mine, departe de mine profesionalismul, dar uneori mă iau cu mâinile de cap: unele au un curaj nemaipomenit. Iar altele (alea care comentează și dau like-uri, Doamne, așa o goană!!) ori sunt proaste, ori ipocrite. Dar sunt și de-alea care spun verde în față. Alea nu sunt bine văzute în forumuri. Fiindcă nu critică politicos (așa se citește printre cuvinte) și nici constructiv. Prefer să tac, ca să nu supăr pe nimeni, dar vai ce mă mănâncă limba! Doamne, ce urâțenii!!! Ce combinații nefericite, ce nepotriveli! Te-arunci naiv cu capul înainte și ți-o încasezi de la vreo două-trei tantii din-alea ”rele” și uite-așa se naște circul. Îți vine să pleci și să trântești ușa după tine. Și nu plec, fiindcă am nevoie de surse noi de inspirație. Apar și alea printre picături. Resturi sunt highlight-uri din croitoria de ultimă generație. Se născură toți inventatori.

Hm

E ciudat. Îmi lipsesc momentan ușurința și spontaneitatea, fiindcă tot ceea ce voi scrie de acum încolo aici nu va mai fi (aproape) niciodată spontan, ci doar scremut. Îmi place să deschid clapa la damf doar atunci când arde și nu după. Dar mă repet... Există lucruri care mă enervează în permanență și despre alea (sau o parte din ele) o să mă ocup o vreme. Nu știu dacă asta înseamnă că mă reîntorc aici. Poate revin peste un an. Îmi convine că nu am abandonat de tot blogul acesta. Îmi place de mine și de exprimările mele de până acum. Frecventez socialul acela surogat numit FB și tot mai des mă bate gândul să mă retrag de-acolo. Este cu foarte mici excepții o cloacă enervantă, din care eu, pragmatică (așa cum mi-a spus T cândva că sunt, deși nu cred că sunt așa) păstrez ce-mi trebuie și mă străduiesc să nu mă ”rup” de tot. E o lume, dar una proastă. Îmi amintesc deseori diverse și mă scufund în angoasa mea permanentă. E o latență care pulsează din când în când și sparge valul în mii de stropi. Zilele astea mi-am reamintit de T. Îmi spuneam cândva că o să-l uit, am fost multă vreme conștientă că nu-l iubesc și - așa cum e definită iubirea în adevaratul ei sens - nici acum nu o fac, dar nu voi uita cât de drag mi-a fost, cât de mult a visat la el copila aia ”dusă”... Iubirea vieții lui nu sunt eu... Au trecut 16 ani de când I a plecat la îngeri și 16 ani de când l-am revăzut după o îndelungată așteptare. Și eram aproape sigură că mi-a trecut. Și m-am aruncat din nou ispitită (dar și conștientă de sfârșitul ei apropiat) în visare, cu toate mărunțișurile ei, cu frumusețea și cu tristețea și ”de ce”ul lor. Îmi sunt și acum la fel de vii...

Într-o altă zi îmi voi aminti de altcineva. Cu alte mărunțișuri și frumuseți.

Dar trebuie să mă urc înapoi în barcă. Familia mea este un echilibru ca să nu mă prăbușesc. Plutesc în continuare pe vaporul meu de croazieră, ca un somn adânc din care mă trezesc uneori când reapar visuri vechi și dragi cum a fost T.