Am fost iarăși la D. Deși îmi propusesem să nu mai merg, nu am rezistat. 2 săptămâni de când am luat biletele și până la momentul prezenței mele acolo am avut o rezervă. O senzație ciudată în stomac. Potențată de o mică (mare) dezamăgire: noul album cu autograf, care - stupoare la deschiderea plicului - nu-i de mâna lui. 

Am luat CDul cu mine ca să mi-l semneze a doua oară. 

Am avut o seară faină și am vrut, evident, să rămân ceva mai mult după concert. Z m-a înțeles greșit și m-a zorit.

Ca prin vis "how are you?"... nici nu știu dacă e adevărat.

Am reușit să primesc destul de repede un autograf autentic, dar incomplet (graba sau surpriza sau ambele) pe numele meu. "yes, this is the real one, this is yours". Atât. 

Nicio îmbrățișare, nicio poză. Doar o atingere ușoară pe mână peste pupitrul de la vânzări. 

Sufletul mi-a rămas acolo. Apoi l-am visat efectiv toată noaptea.