Am plănuit pentru începutul lui octombrie câteva zile în Berlin. Am fost în Berlin de două ori și de fiecare dată am pornit într-acolo cu scepticism. Și m-am întors cu entuziasm. Fiecare călătorie a fost cam în 90% în altă parte. Ex oricum avea (și încă mai are, cred) talentul să aleagă locuri inedite, mai puțin aglomerate de turiștii obișnuiți, locuri precum Wannsee sau Tegel sau Köpenick. Crezi că Berlinul nu are nimic să-ți ofere. Dar te-așteaptă surprize plăcute. Pentru Paris și Londra m-am pregătit cu bune săptămâni înainte. Mi-am luat ghiduri cu hărți, mi-am încins gadgeturile în căutări și salvări.

Acum mă las ghidată de intuiție și de un pic de program inteligent. În acest caz nu refuz intervenția acestuia de a-mi schița un program, mai ales că plec cu o temă specială. Pe urmele ”zidului”.

Și oricât m-am străduit să n-o dau în bară cu logistica (deplasarea și înnoptările), n-am scăpat. Lăsată pe mâna imprevizibilului și forțată de rezervări nestornabile (alese cu intenție de genul ”ce-o fi, o fi”), mă simt nevoită (singura soluție cu pierdere, dar și câștig) să mai rezerv o noapte în Berlin. Că tot mi se păreau mie 3 nopți prea puțin. Z îmi rânjea deja pe sub mustață, ”da, da, înțeleg, mai voiai o noapte”, în timp ce mie-mi căzuse sângele la picioare și căutam o soluție să redresez situația. Ce bine e să-ți revezi din timp planificările, așa constați că biletul de întoarcere e cu o zi mai târziu (cum naiba am reușit? mda, aplicația e de vină!) și te scutești de panică la fața locului!

Ok, trebuie acum să mă împac cu noua situație și să mă bucur.

PS: Mi-am luat bilete la Band of Horses. După 20 ani de când le-a apărut minunăția aia de album. 20 de ani de când i-am descoperit. În sfârșit!