3 ani cât o viață mică de om. Tăvălug de amintiri vechi, care parcă nu se mai încadrează în peisajul actual. Au apărut niște rugi altoiți de mure pe gard, a dispărut cotețul, casa cea veche devenită magazie, treptele ei au devenit tricolore, tata are prea multe idei de construcții în cap, cărora le-ar da prioritate în locul danturii, mamaie a devenit senilă, mama nu o suportă, la fel cum nu suportă izolarea de aici, pe mama nu o recunosc, e drogată cu niște anxiolitice și comunică puțin. Tata e alcoolic latent. În rest mă văd cu persoane pe care nu mi-am propus să le întâlnesc.
Nu mai auzisem de mult greierii și lăcustele. Mâine plecăm la mare, cel mai probabil următoarea dezamăgire, fiindcă va fi cu restul familiei care are cumva alt program decât al nostru fiindcă nu ne sincronizăm.