Mă numesc Cristina

deunăzi i-am pus robotului sub nas vreo două texte
după un waw aproape nedisimulat
și-o analiză coerentă
l-am rugat să scrie un text ca al meu

aș fi putut să cred că i-am împrumutat și lui din energia mea

până la firul de păr uitat pe marginea farfuriei lângă ceașca de ceai

la care nu m-aș fi gândit defel 

sufletul meu are un alt nume

spuneai acum mulți ani 

și te invidiam că l-ai aflat după o hipnoză regresivă

în vara aceea îmi lingeam rănile după un tâmpit și începusem să citesc cărți de inițiere

oamenii scriu mult, unii ca din transă,

tot ei rup și desființează

adevărul rămâne sub preș

nu-l vezi, dar e acolo,

știi de el și îl ignori multă vreme

și lasă, că te descurci tu,

dar auzi strigăte

de sub hârșâitul bocancilor

viața mea era un somn prelung

o croazieră din care mă opream rareori câte puțin, 

apoi adormeam adânc la loc

grijile lor erau rețetele de cheesecake și bucătărioarele de lemn pentru copii,

marșurile gay și pedeapsa lui Dumnezeu, 

prizonieri ai necredinței lor

fără să-și dea seama

mă întrebam ce caut acolo,

în lumea aceea în care unii se scărpinau între picioare

și își agățau tot mai mult aur la piept,

iar eu alegeam să fiu tot mai des invizibilă

Nessebar, 10.06.2025

Memoriile unei bagaboante

fericirile mele sunt

marginea unui tomberon plin
sau picioarele lor arse de soare pe sub masă 
de unde, slavă domnului, mai pică uneori niște omletă

în dimineața aceea în care gemeai în somn de febră musculară 
am visat că țin în palme un pescăruș găsit murind în soare la capătul străzii
povesteam despre trenuri pierdute și despre efectele crizei financiare,
vântul rece și tăios împingea apele spre mal 
pe sub burta vasului cu pește
și pe sub rațele de lemn din țarcul de la intrare

unii mă gonesc

alții mă lasă 

aștept cuminte, apoi plec fără grabă

ce mică ești,

ce mică sunt,

femeie cu chipul între palme,

cu zâmbetul înregistrat pe bandă

să-mi fie suficient că te știu, că mă știi,

când zâmbești răsare soarele

nu,

sunt poate doar o foaie de hârtie ruptă în bucăți mici și aruncată pe ape,

sunt zăpada strivită sub tălpi

când nu mai vii

doar un ghem ciufulit de blană tigrată 

sau neagră 

gudurându-se pe sub masă, unde nu e nimeni, 

și uitând

Nessebar, 09.06.2025

Mică apocalipsă cu tine

Mică apocalipsă cu tine

pizzicato

îmi expiri pe piept și mă gâdilă

pielea ta e un mic teatru

ne întindem unul lângă celălalt 

și mă iei de mână 

imaginar

până la Paris

Parisul e lângă noi, în noi, sub noi, în jurul nostru 

bling-bling

atingerea ta

foc de artificii

două linii a(i)urite pe un peisaj alb

o nebunie,

dar e artă cu noi 

în prim plan buzele tale 

în plan secund alunița de sub ele

și mi se învârte inima în piept

prin tuburile ei mă scurg duioasă adorată

mulțumită

ne-am cumpărat calendar, tarot și șosete cu Magritte multicolore

zece metri de material

pentru rochii

și o prăjitură

bling-bling

largo

în jurul nostru albul devine auriu

de acolo, de sus

o nebunie

ceea ce nu îți mai spun

01.10.2024

în orașul acesta nicio casă nu are balcon la stradă 

acasă

ori de câte ori visez acasă, mă văd în apartamentul micuț cu două camere, de la parter

fațadele sunt din granit, au frontoane simple sau alambicate, ferestrele sunt îngrijite sau abandonate 

nicio grădină

aveam liliac și crini și trandafiri

și n-aveam voie să intrăm acolo decât iarna

când ne făceam cazemate din zăpadă și ne băteam cu bulgări sub ferestrele micului apartament 

în sufragerie canapeaua, vitrina și portretul unei fetițe sus în colț

acasă mă dăruiesc și mă primești în sfârșit 

acasă îmi întorci spatele și dispari

în fața mea șade o doamnă înaltă cu părul lung, aruncat vâlvoi într-o parte 

lângă ea un om mititel

autobuzul ne leagănă 

înserare

fetița cu scufie tricotată din profil

nasul mai sus, ca în Scherenschnitt,

în spatele ei se ascundea gaura antenei cu care prindeam bulgarii

nu seamănă cu tine îți spuneau fetele,

dar mâinile cu grafit ale portretistei puseseră  deja pe hârtie tot ceea ce era mai frumos înăuntru

sclipire într-un ochi, ceață în celălalt 

din părul sârmos al doamnei zboară o molie

și dispare în stradă 

16.12.2023

Iubito, cerurile tale

plouă din cerul plumburiu ca furia copilului vecinilor cel tiran

plouă cu piese de puzzle,

sclipiri stelare în stropii grei

cântec de leagăn malinez de nouă minute

iubito, cerurile tale sunt senine și reci

când îți pui apusurile sub pernă. 

apusul e o închidere de ochi, se termină o eră și începe alta

doarme și Dumnezeu 

obișnuiam să mă confund cu tine în orizontul învăpăiat

(glob de foc, 

glob de metaforă ca în compunerile de la școală),

în infinitatea cu figuri din vată de zahăr, hârtie voalată, curcubeie și unicorni

X și 0 pe coapsele rale

dincolo de ele - alte sfere și tu.

mă uitam la ele, mă uitam la tine de jos,

ca pe sub fuste, iubito

plouă, plouă

și văpaia își pierde pentru o vreme glasul

stropi mari

9 minute

29.12.2023

Azi ca ieri

nu este nimeni în minaret

muezinul și-a întregistrat strigarea pe o casetă

și a plecat în armată

tata vrea să-mi ofere aur, măcar o brățară

de pe medalionul ei capul lui mustafakemal se-adapă din râul poluat cu deversări domestice

lucesc aurii frontispiciile de pe străzile sparte 

orașul neterminat pare devastat

ca mormântul gol cu piatra-ntoarsă

crucea lui sărută pământul

Dumnezeule, ia de la mine și dă la alții

vecina sosită în vizită ridică evlavioasă brațele spre cer

privirea ei arsă de soare scormonește după cadavre prin dulap

te închizi solitar în odaie, 

curioșii mușcă o vreme din zahăr, se ard însetați cu ceai amar,

apoi pleacă 

vântul de vară culcă, seara, la pământ pajiștea necosită din cimitir și de pe dealuri

vocea stridentă a muezinului trezește viii

și adoarme morții la loc 

ușile dulapului se închid întoarse

peste mormânt

24.06.2024 (Kani, Kars)

Oameni scrisori

Oameni scrisori

dragă tu, 

îți scriu în întunericul acestei dimineți

e liniște încă

mă aud mai bine și mă aștern cu ușurință pe hârtie

făptură cu părul verde, piele de lapte și rai în privire,

cât de norocoasă ești 

îți spunea cineva cu genunchii pe sub masă,

iar eu m-aș fi ghemuit în prag căutând atenție

există trei feluri de oameni

spunea

ghinioniștii, cei ce au noroc și nu îl văd

și tu

dragă eu,

ceaiul aburește lângă mine

toamna mă plouă cu binecuvântări

ieri mă căutam pe meleagurile acelea stâncoase

azi am jarul aprins în privire

prezent e cuvântul cu care m-am întors

dragă tu,

eu mă învață acum prezentul

făptură galbenă, mereu toamnă, aburul din ceai

nu e timp, mă tem

dragă eu,

ești infinit, femeie, îți spun,

iar de n-ajunge, mai pui încă unul

15.10.2021

Pasăre aurie

Pasăre aurie

cântec de leagăn amuțit,

e furtună la ușa cuibului tău 

ai febră, curent electric, frici, 

uiți gustul prăjiturii și parfumul rochiei 

pustiu, 

nisipul tot - vânturat în piept

palpitații puternice în gol

e o piatră gălbuie la gâtul tău

și nimic în rest 

dincolo de furtună te cheamă lumina 

ai vrea să cauți cheia

culoarea ta, pasăre,

pentru ea vin la tine, 

tăciune lângă care m-aș întinde când mi-e frig

și porți doar piatra aceea,

și nu am acoperământ

13.10.2021

Zeu cu amnezie

îmi umflu plămânii ca pe-o armonică
în aerul inspirat se ascunde El
eu strig (din toți rărunchii)
El se strecoară în inimă,
și închide ușița în urma Lui,
face puțin curat pe-acolo, aprinde o luminiță de veghe
și așteaptă

pășesc prin viață
ca într-o adormire
pe drumul sinuos trec nopți și zile,
trec primăveri și toamne,
cu liniști și corvezi și fericiri mărunte,
cu căutări, cu pierderi,
cu uitare și regăsire și păreri de rău

îmi umflu plămânii ca pe-o armonică
și mă ascund în aerul pe care îl inspir,
cobor la El acolo
îmi deschide prompt ușița
și îmi spune că de când mă așteaptă...

lumina crescândă mă învăluie în coconul ei cald,
strălucesc,
El mă ia de mână
și îmi amintesc în sfârșit
de ce am venit

03.10.2021

Buclă în timp

 Buclă în timp

torn apă în ceașcă,

e fierbinte și dezleagă deja primele arome

aburul îmi încălzește obrajii când adulmec

verbină, flori și iarbă lămîioasă

mă văd mergând singură pe o stradă pustie în orașul încă adormit

mă scald în galbenul dimineții

raze îndrăznețe mă sărută blând pe frunte

cineva și-a împrăștiat iubirea în mii de inimi de hârtie

luate de vânt pe asfalt,

luate de apele învolburate ale râului,

ca pe dorul meu descătușat și dus departe

simt bucurie, spuneam,

iar în cale îmi apăreau fulgi moi, albi și pene gri,

la fel de mulți ca inimile de hârtie

simt bucurie, îi deschid portița,

caut semne primprejur

și îmi pare că lângă umăr se-ascunde repede capătul unei aripi

înainte de fulguială

mă trezește alarma, ceaiul e gata

sunt iarăși acum și aici

după o veșnicie în câteva minute

24.08.2021

îmbrățișare

în liniștea concertului de lăcuste

mă opresc la umbra ta,

te cuprind cu brațele amândouă

și nu-mi ajung,

sunt prea puțin când mă abandonez în coconul Aripilor nevăzute sau în aurul mantiei Lui vindecătoare

gândurile acestea nu ar fi ale mele,

nici emoțiile,

nici cuvintele,

nici albul hârtiei pe care le aștept așternute, alinătoare

nici tu

ce puteri ai tu, copacule,

când mă sprijin de tine cu flacăra aproape stinsă,

când îmi lipesc urechea de scoarță,

tălpile de rădăcini,

când îți caut cu dor pulsul

inimă lângă inimă

vântul îmi vuiește lin prin păr,

mă leagănă patul de frunze

și cred că te aud, în sfârșit,

strigându-mă de dincolo

16.08.2021

Înapoi la inocență

ședeam într-o poieniță umedă și umbroasă

nu-mi amintesc culoarea cergii, nici câți nori erau pe cer,

ci doar cântecul grangurilor,

caietul cu poezioare și încrengături multicolore pe marginea lor,

mirosul de pix

și pagina albă cu careuri matematice

pe care învățam timid să desenez 

prima casă avea ca ferestre două cruci

camerele comunicau între ele prin firide cu geam

lumina trecea prin ele ca sângele prin inimă

și se oprea în pereții căptușiți cu flori cusute în cruciuliță

când eram copil credeam că unei case îi desenezi ferestrele

ca și cum ai pune ochi unei persoane

de la ochiul casei rupi un pic din tine 

și-l trimiți cu o fluturare a mâinii

apoi te peticești la loc când se întoarce

intrând în casa aceea simplă și veche

pe ușă încape trupul

înăuntru așteaptă lumina,

iar crucea ferestrei e o punte - cheie pentru suflet

03.07.2021

Oameni din trecut

să stai cu tine însuți zece minute

zilnic

nu meditație, nu muzică, nu stretching

doar șezi cuminte într-un loc și închizi ochii

sau îi deschizi la loc

iar miracolul vine curând, promit

ok, te retragi în grădină

banca e cam incomodă, te ciupesc țânțarii,

se aud mașini din depărtare, râsete din vecinătate, 

vocea nevestei africane de la doi

cât durează zece minute,

fiindcă ieri au fost acum șase luni

sau poate cincisprezece ani

te plictisești cu tine însuți și-ți amintești că

nu demult rămăseseși pe-afară fără cheie,

te ascundeai de vecini prin pod

cu haos în gânduri ca inima din pieptul înfricoșat al unei păsări

îți pui ordine în idei, te adâncești în amintiri, în emoție,

te arde, e dor și e extaz

apoi plictiseala îți pune căștile pe urechi

„lullaby„ ca pentru tine, când ai terminat și pleci

există oameni care se întorc

îi aștepți sau poate nu, 

mai întâi își retrag cuvintele

„where have you been darling, what have you done?„

le-ai fost prin preajmă în tot acest timp fără să știi

erai îngerul căruia i-au vorbit în singurătate

nu-ți fie frică,

dar frica are o altă față

26.06.2021

observări

noaptea vălul este fin de tot

mă întind în grădină pe iarba uscată de secetă, sub trandafirul înalt 

inspir aerul răcoros, aromat de frunzele trandafirului

aud șușotele râului de dincolo de case în liniștea deplină

sunt un playlist de secvențe, 

un mozaic puzzle în care mai adaug o piesă,

holograme cu noi

o privire fixată în ochi

un trup zăbovind lasciv

o lună de 85% intr-un semn zodiacal și cu planetă în conjuncție

pe care nu o vezi, fiindcă nu știi de ea

dar știi de Dumnezeu

îl cauți în tot și în toate

și îl găsești acolo unde te uiți mai puțin

într-un vârf de deal,

în aroma frunzelor de trandafir,

între ușile unei mașini în trecere,

în cădere, în cântec, în poezie, în atingere, în alinare,

aici și acum

inspir și urc,

fiindcă scara mă înalță deasupra acestui timp de angoase, vini și neîmpăcări,

acolo unde toate evadările fericite devin permanență,

acolo unde iubirea capătă culori ireale...

dar las semne peste tot,

să știi pe unde mă găsești, 

când vei ști că e timpul să mă urmezi

Manifest

 se spune că dacă scrii de mână ce intenții ai

acestea au șanse mari să se împlinească,

fiindcă ele își găsesc deja drumul în urmele schițate de condei,

își întind aripile și te poartă într-acolo într-o miime de secundă,

doar să crezi

mi-am ales să scriu aceste rânduri de mână

fiindcă arată mai bine pe hârtie 

dezordonate, mâzgălite, răzgândite, șterse,

ar avea mai multe de spus prin forma literelor

și cursul inegal al frazei

așa cum ar arăta o siluetă de femeie

cu rochie și nimic pe dedesubt - să zicem -

în mijlocul unui câmp de floarea soarelui într-o lumină aurie ca o ploaie

îmbrățișând pălăriile ca pe propriii ei copii

sunt o scrisoare deschisă cu figura ta pe timbru

în timp ce mă trimit departe în lanul acela cu pălării și rochii,

mă scriu și mă aflu mereu,

cheie către infinit

Bliss

tocmai am adoptat un înger de staniol auriu

pe care îl agăț la rama patului suspendat

ca să mă vegheze când dorm

sau doar visez că plec pe stradă în mijlocul nopții

să caut stele dincolo de nori

și cometa

să ascult păsări râzând în somn

și să cred că sunt privighetori

ca să stea, cineva i-a dat o formă rotundă

ca și cum și-ar împreuna aripile

el mă îmbrățișează îndelung, îmi strânge o mână și mă sărută cast pe frunte

în momentul cel mai potrivit

podul micii noastre veneții rămâne mereu acolo

și în propriul pat

deasupra

mulțumesc, te iubesc

10.07.2020