16 mai 2024

 Ce bine că nu am închis/șters acest blog. Nu mă mai interesează ce scriu alții. Nici nu aș mai avea timp să îi citesc. Dar mi-a crescut (la loc) teancul de cărți de pe noptieră. Am pierdut (sorry) un an de zile (printre altele) cu o carte de la care cumva așteptam mai multe. Pentru mine - puțin obositoare, mi-a fost sincer cam greu, deși nu se poate neapărat spune că Rushdie scrie cărți grele. Mai degrabă stufoase. Acum citesc ceva ce-mi amitește de Kafka. Și "Șlefuitorul de diamante". Și mai am vreo 3 începute nu știu când. Și încă vreo două neîncepute. 🤭

Whatever...

Ajung acum la ceea ce mă preocupă zilele astea. Am avut, așa, un fel de conștientizare.

Există zile în care mă simt ok. Există zile cu frici. Există zile în care simt plictiseală la un loc cu senzația "n-am niciun chef" și există zile ca ieri și azi în care fântâna mea e plină de apă. Dacă Z nu ar fi în viața mea, i-aș spune "dor accentuat". Acum este doar dor, fiindcă îmi permit să îl iubesc și mi se întoarce. Or fi și hormonii, nu știu, se simte atât de bine emoția. Și dacă nu este a mea, cum aud deseori că noi captăm multe energii/emoții din jur și le trăim sau le negăm fără să ne dăm seama, dacă nu este a mea aș face tot posibilul să o păstrez pentru cât mai mult timp. 

Într-o astfel de fază percep altfel frumusețea în oameni. Iar unii dintre ei sunt incredibil de frumoși. Mai bine m-aș opri aici.