Ce-am citit ultima oară şi care-i ultima carte rămasă neterminată.
Ultima carte citită e volumul 3 din "La Medeleni", fiindcă (ruşinică mie) abia acum i-a venit timpul. Dar nu-i târziu şi abia aştept s-o duc până la capăt.
Ultima carte rămasă neterminată nu ştiu care e. În ultima vreme am terminat cam tot ce mi-am propus. Aşa îmi place mie, fac eforturi incomensurabile să sfârşesc şi ceea ce îmi place mai puţin. Îmi amintesc totuşi de cel puţin una pe care am amânat-o acum câţiva ani deja (şi pe care am adus-o cu mine aici), pentru zile cu o anumită dispoziţie, fiindcă nu e beletristică. Uite că nu i-a mai venit timpul. Se numeşte "Inteligenţa emoţională". Leapşa merge mai departe la Diana Iepure şi la Florin Hălălău.
LE - Tocmai mi-am amintit de o carte recent lăsată pe stand by (dar nu fiindcă nu-mi place, am dat prioritate altora). E o carte de povestiri (independente una de cealaltă, deci merge): Bernard Werber - "Arborele scenariilor posibile si alte povestiri".