Pasăre aurie

Pasăre aurie

cântec de leagăn amuțit,

e furtună la ușa cuibului tău 

ai febră, curent electric, frici, 

uiți gustul prăjiturii și parfumul rochiei 

pustiu, 

nisipul tot - vânturat în piept

palpitații puternice în gol

e o piatră gălbuie la gâtul tău

și nimic în rest 

dincolo de furtună te cheamă lumina 

ai vrea să cauți cheia

culoarea ta, pasăre,

pentru ea vin la tine, 

tăciune lângă care m-aș întinde când mi-e frig

și porți doar piatra aceea,

și nu am acoperământ

13.10.2021

Despre socializare, creştere, medici etc

Trecură aproape 3 luni. LS a crescut şi, cum ziceau unii mai experimentaţi, s-a schimbat. Este "lieb" cum zic nemţii, adică departe de ceea ce se numeşte "Schreikind" (copil urlător), articulează diverse sunete, începe să apuce, deocamdată reflex, diverse obiecte şi zâmbeşte social. Există persoane (din familie) care ne întreabă dacă nu ne-am înscris deja în vreo grupă de Pekip sau de masaj sau dacă ne-am dus la înot. Răspuns: încă nu. Toate astea costă bani. Ok, pentru binele copilului nu facem noi rabat la chestii atât de importante, dar 1. Pekip nu cred că e mare brânză (vorbesc totuşi în necunoştinţă de cauză), 2. masaj am învăţat la facultate (inclusiv masajul sugarului), deci îl practic singură acasă după baie iar 3. pentru înot bebeul nu are încă vârsta necesară. Da da, zic persoanele respective, dar (iarăşi dar) nu ăsta e neapărat scopul. Şi voi şi bebeul aveţi nevoie de socializare. Aşa intraţi în contact cu alţi părinţi, puteţi schimba păreri, vă puteţi împrieteni, copiii pot creşte "împreună". Uşor de zis. Cineva din familie a încercat deja faza cu Pekip. Niciunii dintre părinţii prezenţi acolo nu erau dispuşi să-şi facă prieteni noi.
Oamenii au tendinţa tot mai mult să se retragă. Cuibul lor le e suficient, cel mult o ieşire la îngheţată din când în când şi gata. Exagerez? Poate că da. Nu ştiu dacă procedăm chiar întocmai, însă şi noi tindem să ne însingurăm. În casa de vizavi au locuit până de curând două (aşa ne-a plăcut nouă să le spunem) "familii fericite" cu copii. Cea de la etaj s-a mutat de curând din casă. Are doi copii care se joacă de câţiva ani singuri cu alţi copii de pe stradă. Cu ei ne-am cunoscut mai de-aproape abia după ce s-a născut LS. Păcat, că par tare de treabă. A rămas să-i invităm la o masă românească. Dar casa în care stăteau cu chirie e din ce în ce mai neîngrijită. Vecinul de la parter face discotecă online în pivniţă şi bubuie toată casa, vecina de deasupra i-a reclamat la poliţie după ce au montat în scară o cameră antihoţi. Familia fericită de la parter are un singur copil pentru care s-au chinuit 5 ani şi care e ţinut "să nu se spargă". Este, cum zicea vecinul lor de deasupra, un "Fensterkind". Şi aşa e. Copilul ăla şi-a petrecut în mare parte mica lui copilărie privind de la fereastră. Ăla e un copil singur. Poate are totuşi noroc. În ultimele săptămâni l-am văzut şi pe el pe-afară. În plus, îl duce maică-sa la grădiniţă.
Şi m-a pălit azi dorul de socializare şi m-am apucat să dau telefoane, să trimit sms-uri. La unul nu mi s-a răspuns. Vecina mea de salon de la spital a născut în aceeaşi zi cu mine. Eu depăşisem termenul, ea era un caz de urgenţă, copilul (prematur) intrase în suferinţă fetală. Azi, după aproape 3 luni, am reuşit în sfârşit să dau de ea şi să vorbim. M-am autoinvitat mâine pe la ea. O alta, care ar putea fi maică-mea s-a scuzat că nu m-a mai sunat de mult. Ea zice mereu "rămânem în contact, te sun, mă suni, ieşim la îngheţată". Mai mult pentru ea însăşi. Însă nici eu nu mă mobilizez mai mult. Comoditate, altfel? Cea care nu mi-a răspuns, fosta mea vecină, italianca, al cărei apartament e acum al nostru, are între timp doi copii. M-am întâlnit cu ea întâmplător într-un magazin. Nu m-am mai dus pe la ea de vreo 3 ani, de când născuse prima oară. Nu m-a sunat niciodată de-atunci. Astă iarnă când ne-am întâlnit (tot întâmplător) pe stradă spunea că de când cu copiii nu mai au prieteni. Copiii sunt obositori. Familiile respective nu mai au numitori comuni. Nu ştiu ce vreau să demonstrez cu asta. Probabil nimic. Sunt fapt diverse din viaţa mea.
Ieri am fost la medic. Am nimerit într-un praxis foarte bun. Pentru asta mă deplasez în alt oraş. Medicul e un tip bonom, celelalte angajate sunt de asemenea foarte de treabă. Pupitrul de la recepţie are formă de vapor. Sala de aşteptare e o cameră cu jucării. Timpul de aşteptare e scurt, cine ştie cunoaşte, fiindcă în general la medicii din Germania, dacă nu ai asigurare privată, nu ai şanse să intri prea curând, iar la ora programării în niciun caz. I-am făcut lui LS primul vaccin. Unchiul doctor ne-a spus că după vaccin ori va dormi mai mult decât de obicei, ori va fi agitat şi va face temperatură. La noi a fost, desigur, agitat. Noroc că am primit o reţetă cu două tipuri de supozitoare, reţetă ale cărei costuri sunt acoperite complet de casa de asigurări. Toate reţetele medicale pentru copii (nu ştiu dacă or fi şi excepţii, oricum nu e cazul nostru) sunt gratuite.
Mai nou, s-a gândit Ursulica, o fi ea, o fi ministerul pe care-l conduce, egal, să dea copiilor de şomeri nişte carduri în contul cărora pot lua parte la diverse activităţi socioculturale şi sportive ca să se dezvolte armonios şi să nu mai sufere de pe urma unor părinţi cu lipsuri şi egoisme.

Apropos de LS. Ce mai face el în ultima vreme:

* completează chestionare auto

* se joacă la tastatură

* dă să se întoarcă

* citeşte prospecte comerciale

* mai duce câte ceva la gură

* vrea să se ridice în funduleţ

Restul în pozele din dreapta.

Cam gata.

18 martie

F, schimbaşi prefixul, la mulţi ani, prieten drag!

A trecut un an. Uimirea aia mică a rămas încremenită pe peronul gării. Nu am ce sărbători cu asta. Rămâne doar amintirea. Parfumul ei suav. Vine uitarea. Credeam că uitasem de tot. Sarcina mi-a schimbat perspectivele. O să uit în continuare. Îmi va face bine.

Cum poate deveni minunată...

...o zi mohorâtă, gri şi ploioasă de noiembrie.
Te aşezi undeva la mijloc, lângă tine el ţine în braţe o ciupercuţă. Între voi se scurg începuturi şi sfârşituri nenumărate. Cu buzele lui uşor răsfrânte, întredeschise, uitătura lui blondă, inocentă se abate spre tine, îl surprinzi, între voi electroliză şi, uite-aşa, totul se termină acolo. Ai o groază de remuşcări că nu îndrăzneşti mai mult. Rupi o parte din el şi o iei departe cu tine. O lipeşti din când în când ca pe un plasture sau ca pe o grefă de piele chiar pe locul acela de unde ai luat-o. Timp, timp, timp, ca un zbor de scrisori răsturnate de sus dintr-un coş de răchită. Îl regăseşti singur, ciupercuţa a dispărut din peisaj, iar între voi o lungă scrisoare neterminată. Nu vă spuneţi nimic, ştiţi tot, vă priviţi în tăcere, apoi îl întrebi ca prin vis dacă poţi să faci un gest mărunt şi egoist. El clipeşte, apoi închide ochii. Groaza de remuşcări nu îşi mai are locul. Îl atingi aproape insesizabil pe un deget. Îi iei mâna moale într-a ta şi îţi răspunde. Te priveşte blond, electrolitic şi se apropie de tine. Mâinile voastre se iubesc electrolitic...

Iar dimineaţa uiţi să te mai trezeşti visând aiurea pe acorduri familiare ca acesta:

Lui Sorin

La mulţi ani, prieten drag!

Ce fac eu într-o duminică dup-amiază

în care, în loc să ies să mă relaxez în (poate) ultimul soare călduţ al acestui septembrie minunat, stau şi calc un munte de rufe strânse cu străşnicie şi generozitate până mi s-o face milă de ele. Iată că mi s-a făcut, dar nu pentru că stau ele acolo munte şi mă încurcă de fiecare dată când am nevoie de acces la dulap, ci fiindcă bate concedul la uşă şi trebuie să-mi pregătesc bagajul. Am atâtea mărunţişuri de făcut, pe care le-am tot amânat săptămâna asta, deşi am avut atâtea zile libere. Să mă ocup de colţişorul meu de grădină, ca să nu-l mai deranjeze vizual buruienile mele pe vecinul grădinar, să pregătesc nişte daruri, să nu uit de mărunţişuri pentru bagaj, să mai spăl diverse, să fac un gem din prunele pe care mi le-a dat doamna S, să mă duc la ziua mătuşii R ş.a.m.d.
De fapt, sporovăind (puţin şi pe sărite, printre rufele înşirate în toată încăperea, răcorindu-se la loc sau aşteptându-şi rândul la călcat) cu cineva din friends list, mi-am dat seama că noi de foarte multă vreme nu am mai vorbit lucruri serioase. Toate au fost tachinări, seducţie, luat peste picior, mici certuri, tăceri, vin, smochine, prăjituri, uneori doruri. Niciodată luat în serios. Greşesc, ştiu de ce evităm a lua un lucru în serios. El ne trezeşte şi doare. Asta e.
Şi aşa mi-am amintit de N. Pe N cred că l-am iubit. Dacă a te gândi la cineva, a te interesa de el, a ofta din când în când după el, a-l îmbrăţişa cald la orice întâlnire, a-i oferi porţia de masaj bine primită şi altele definesc cât de cât un sentiment oarecare de iubire. Pe N l-am cunoscut acum mulţi ani.
Tata cumpăra adeseori miere de la familia lui. Multă vreme e ca şi cum n-aş fi ştiut de el. Normal. Într-o zi ne-au vizitat la Bucureşti. Atunci ne-am cunoscut oficial. N se ducea la facultate, prima din multe altele pe care le-a început ulterior şi nu le-a mai terminat. Aveam 14 ani şi visam la tot ce zboară. Cu N şi sora lui A (şi ea mergea la facultate) ne-am împrietenit repede. Se mutaseră într-un apartament cu chirie destul de aproape în cartier. N-au stat multă vreme acolo. Ne vedeam relativ frecvent. Ne distram împreună. El era lipicios şi un pic sadic în acelaşi timp. Mă chinuia la propriu ca pe o păpuşă de cârpe cu care nu prea ai ce face, dar o iei în braţe. Ne scălâmbăiam şi ne băteam. Uneori îşi rătăcea mâna în părul meu şi-l ciufulea atât de seducător. Mă lua mai mereu peste picior. Câţiva ani buni numai aşa am ţinut-o. Am terminat liceul între timp şi am continuat cu facultatea. În semestrul doi am învăţat masajul. N adoră să se lase masat. Aşa că ori de câte ori mă "prindea" nu scăpam şi nici nu-l refuzam, fiindcă era subţirel, avea carnea moale şi, mai ales, îmi era drag.
Vara mergeam la ţară prin vacanţe. Era imposibil să nu ne vedem. Mergeam la bălăcit la râu, ieşeam la disco, eu rămâneam pe-acolo cu alţi prieteni, el dispărea cu diverse, eu oftam. Cred că din anumite puncte de vedere N a fost un neînţeles. Cel mai probabil niciuna dintre femeile pe care le-a cunoscut nu l-au înţeles, aşa cum nici maică-mea nu m-a înţeles când am ales să nu-i povestesc despre relaţiile mele cu diverşi băieţi. N se distra şi gata. La vita e bella.
În vara aceea când a aflat că sunt prin zonă, a luat instant maşina şi a venit să mă vadă. L-am întâmpinat radiind. M-a luat atât de cald în braţe, ca şi cum i-aş fi lipsit atât... M-a pus să-i fac masaj şi l-am întrebat ce-mi oferă în schimb. A zis ceva de genul lasă că vezi tu. Aceea e prima zi în care în sfârşit am vorbit ca de la egal la egal. Nu mai eram copila aia zăpăcită, crudă. M-a luat seara pe la el. Ai lui ne-au lăsat în pace, deşi nu închisesem uşa dormitorului. Ne-am sărutat întinşi de-a curmezişul pe patul acela bătrân de lemn spunându-ne diverse. Nu s-a mai întâmplat nimic altceva în seara aceea în afară de faptul că aş fi vrut să rămân la el peste noapte şi nu am îndrăznit, deşi cred că s-ar fi putut. Aşa că l-am rugat să mă ducă înapoi acasă. A doua zi îl aşteptam visătoare (apoi din ce în ce mai lipsită de speranţă) să revină, ceea ce nu s-a mai întâmplat. L-am revizitat ulterior şi nu mai era acelaşi. Renunţase. Întotdeauna a justificat că mai bine prieteni buni, decât amanţi, în felul ăsta nu stricăm nici relaţia dintre părinţii noştri. Mai târziu am realizat, totuşi, că afecţiunea, căldura, lipiciozitatea lui nu aveau nici-un scop, ci pur şi simplu erau, că motivele lui erau pure pretexte...
N s-a liniştit între timp. Are o familie frumoasă. Un prunc pe care-l iubeşte enorm. N ne-a vizitat anul trecut împreună cu tatăl său. Mi-au adus miere. Atunci mi-a arătat poze cu pruncul de care i se făcuse deja foarte dor.

Gărgăriţe

Bine ai venit pe lume, Maria (1 sept)!
Să nu uit de Nils, pe care l-am cunoscut ieri şi are 7 săptămâni deja. Iar Clemens are 8 luni chiar. Zuza! :O :D

Apropos de ghemuşoare

Bine ai venit pe lume, Eliza Maria! Dacă socotesc bine, 23 octombrie. Să mă fi văzut ce rânjet şi ce figură suspectă făceam aseară. Hihi. :D

Ueah ueah

Bine ai venit pe lume, Andrei! Şi fiindcă n-am facut-o la timpul potrivit, adică acum vreo două luni juma', bine ai venit pe lume, Alessia Elena!



Van Morrison - Contacting My Angel