Băi, a venit finally primăvara! Înainte să ies un pic cu juniorul să profităm și noi de ea mi-am amintit de-o chestie de la începuturile mele pe-aici: o sumedenie de cărucioare prin oraș. Cu copii în ele, desigur, unii chiar foarte mari, adevărați copiloi, asta m-a frapat, căci la vârsta aia locul meu (de exemplu) mi-l luase frate-miu, eu trebuia să merg, că de-aia aveam două picioare. Curând am înțeles încet, încet. Mamele ies la cumpărături sau la alte distracții asemenea și pe ploaie și pe vânt (cum zice reclama) și își cară pruncii cu ele, nu îi plasează sistematic acasă la bunica, infrastructura le-o permite și ea, toaletele (ba chiar unele magazine, cum e drogheria DM, în propria incintă și chiar cu propriile produse) oferă mese/spații de înfășat, străzile și autobuzele - spațiu de plimbat căruțul, unele parcări - suprafețe mai mari pentru familii sau mame șoferițe ș.a.m.d. Și zic, își cară pruncii ore întregi cu tot arsenalul după ele, iar pruncii obosesc, adorm, deci cel mai potrivit loc o bună bucată de vreme e căruțul cu groaza de accesorii sine qua non (husă de ploaie, umbrelă, plasă de țânțari și de cumpărături + Belustigungmaterialul aferent pentru momentele de maximă plictiseală. O singură dată l-am scos pe LS în București cu landoul. Ne-a ajuns. Noroc că ieșirile la metrou au măcar o portiță încuiată prevăzător cu cheia.
Și fiindcă lumea s-a înmulțit simțitor (împreună cu noi) în ultimul an, e o adevărată paradă de cărucioare ieșite la plimbare. Mă duc și eu astăzi din nou să profit de primăvara pe care acum un an am urmărit-o de la geamul spitalului. Sper să și termin de bloguit cu această ocazie*, ca să nu mă mai minunez a nu știu câta mia oară de gradul de idioțenie ce mă caracterizează de la o vreme, mai ales de când am copil.
LE: adică azi, acum, când juniorul miau-miau și chiț-chiț abandonat în cușcă (a se înțelege țarc)
