Bune și rele

Vacanța de două luni a lui D se termină duminică. De luni rămân iarăși singură peste zi cu LS. Să văd ce și cum pot face. Viața cu LS e foarte interesantă, dar și (risc asumat) destul de stresantă momentan. Casa e un haos permanent, parcă nici nu are sens să o mai pun la loc în ordine, dar ordinea are și ea efectul ei benefic. Singurele momente exclusiv pentru mine sunt cele când doarme. Atunci mă reîncarc. Sunt în general nerăbdătoare și stau prost cu nervii. Pun asta și pe seama unui preparat cu hormoni la care trebuie să apelez (temporar) doar de nevoie. Zilele astea am reușit să ieșim un pic să ne plimbăm. Noi trei. Că ”noi 5” (a se înțelege și părinții lui D) are prea puține șanse, ori din cauză că e prea cald, ori e prea mult soare, plouă, bate vântul, ori că M are (de exemplu) niște răni în gură și nu-i tihnește călătoria. Plecăm, deci, singuri chiar până la capătul pământului (vorba vine, sunt vreo 450km până în Turingia și apoi Saxonia) și lipsim de-acasă câteva zile. După o săptămână plecăm iar pentru o zi, dar doar la noi în land, ocazie cu care mai exersez condusul. Cu o săptămână înainte vom mai fi străbătut vreo 250km până la Oldenburg. În fine, nimic interesant, voiam doar să menționez că ieri am găsit o țestoasă pe trepte într-un parc pe deal, pe care am pescuit-o cu o mână în timp ce cu cealaltă îl ajutam pe D să coborâm căruțul de pe unde ne cățărasem ca să pozăm o panoramă. La sfatul unor doamne de la punctul de info turistic din apropiere, ne-am deplasat cu animalul până la primul veterinar din zonă și l-am lăsat pe mâini bune. Nu înainte de a servi o masă lecker în ”Pata veche” din Freudenberg. Detalii neimportante. Voiam doar să zic că mă simt un pic (din nou) dezamăgită, deși n-ar fi trebuit să mă mai surprindă, de întorsătura unei persoane. De ce îmi mai pasă nu știu, că doar oricum ori îmi dădea cu flit și înainte, ori, whatever... Oamenii au dreptul să aleagă și aleg. Săptămâna asta am socializat din nou. Chestia asta nu știu ce promite. Dar mai bine decât nimic. Fosta mea colegă de suferință din spital așteaptă din nou un copil, la nici un an de la ultima naștere (cezariană) și după o sarcină cu probleme, o fetiță, în sfârșit, mă bucur pentru ea, eu încă nu-mi permit, de fapt chiar nu am voie, chestie complicată. Cam gata. Cu chiț-chiț în background.