Încă sunt pe privat și voi mai rămâne așa vreme de câteva săptămâni, luni, habar n-am. E puțin aiurea să mă întorc la statusul de ”scriitoare în agendă”, fără alți cititori în afară de mine, dar mă voi obișnui. M-am apucat de meditații. Încercările mele sunt timide, mai cu ghidări înregistrate, mai de capul meu. Posibil că se fac resimțite unele efecte, e prea devreme să mă pronunț. Meditațiile ar trebui să devină un obicei banal (dar foarte important), zilnic, cel puțin o dată, ca spălatul pe dinți. De când eram mică și cam până după ce m-am căsătorit obișnuiam să mă rog seara, mecanic, înainte de culcare și îmi inchinam perna ca să nu visez urât. Recent într-unul din videorurile revelatoare cu influenceri în trezirea spirituală aflu despre un obicei util și benefic în îmbunătățirea vibrației locului în care dormi: îți binecuvântezi patul. Încep să cred tot mai mult, oricum nu e nimic nou în asta, că meditația și rugăciunea sunt cam pe același picior, cu diferența că foarte mulți (și nici eu) nu știu să se roage cum trebuie. Rugăciunea nu este doar o rostire mecanică de înșiruiri de cuvinte, este o detașare, o transă emoțională prin care cu disciplină și consecvență poți spera la împlinirea unor dorințe, vizualizându-te așa cum vrei să se întample.
Din noaptea în care am adormit îmbrățișându-ți geaca de motor am început să vizualizez o anumită scenă pe care mi-o doream să o petrec cu tine. Dorința mi s-a împlinit câțiva ani mai târziu. Dorinței acesteia i-am dat cu piciorul influențată fiind de alte evenimente. Știu acum ce trebuie să-mi iert, când meditez. Să resetez și să rescriu. Să te las să pleci. Te voi iubi mereu.
Citesc acum printre cuvinte, interpretez destine și decizii, găsesc în ele mici învățăminte, îndemnuri ascunse, coincidență sau poate nu, fiindcă încep să văd.
Știu că vreau să continuu să creez și că există lucruri cu modalități infinite de formare, o diversitate infinită de unicate. Știu că vreau să am un loc al meu unde pot să mă retrag în propria liniște și să mă adâncesc în creație. Fac efort să înțeleg ce pot face ca să mă accept în situația actuală, în contextul în care o decizie nouă pur (să-i zic) ”egoistică” de a șterge o decizie veche de autosacrificiu din milă este foarte greu de luat fără a afecta niște suflete. Copiii.