Răsărit de un roşu fascinant şi ciudat. Zile încurcate, ploi şi timp de murături. Continuu să tac. Aş vrea uneori să dispar. De fapt o fac deja de când mă ştiu. Dispar cumva în mine însămi. Ceea ce se vede, strălucirea de care mi-a mai zis încă cineva astăzi, sunt doar faţadă. Eu de fapt nu exist decât foarte adânc în mine.
Kik face economie de personal şi de ore de muncă*. Săptămâna asta m-a cam epuizat. Ce bine că s-a terminat azi. Nu mă deranjează munca, ci doar stresul, corvoada pe care le impune ea, disperaţii şi toţi cretinii, suita de nervi. Am aflat că ar exista posibilitatea să mă anunţ bolnavă până la începerea concediului prenatal. N-ar strica să stau acasă pe aceiaşi bani. Să văd cum fac. Nu vreau neapărat să profit "pe nedrept" de acest drept. E vorba totuşi de nervii mei până la urmă. Care nu mai sunt aşa mulţi. Mă simt slăbită, deşi am început să mă vitaminizez. Mă bucur intens de ceea ce-mi rezervă viitorul. Mă sperie oamenii în general, agitaţia lor. M-apucă uneori o stare de lehamite, o senzaţie inexplicabilă de lipsă de ajutor. Apoi revin la starea de bucurie. Am atâtea şi atâtea de făcut... :)
* Celor ce vor să se angajeze cândva la Kik, nu le recomand, jobul e prost plătit. Eu am de gând să renunţ şi să-mi caut ceva mai bun.
