Băi, am prins şi eu una din-asta nasoală. Eram la liceu pe vremea aia. Undeva prin centrul capitalei. Străbăteam de două ori pe zi, cinci zile pe săptămână (uneori şi în week-end, fiindcă serveam repetiţii la cor) deja mult rutinatul drum, două staţii amărâte cu metroul. Într-o iarnă cu frig (anii '90, oricum), cu zăpezi, cu tot tacâmul, într-o perioadă în care între Universitate şi Tineretului nu circula decât măria sa Expresul (781 sau 784), cine îşi mai aminteşte, ăla verde cu bilete tot verzi cred, cumpărate de la şofer, care avea un traseu absurd, părerea mea, ajungea undeva la capătul oraşului pe nişte străduţe extrem de înguste şi desfundate şi care mergea mai încet şi decât un tractor, deci reiau, într-o iarnă cu frig, cu zăpezi şi cu tot tacâmul mă întorceam şi eu seara de pe la şcoală. Afară era întuneric, traficul era îngreunat, iar metroul era în grevă. Iar în staţia de Expres era o coadă aproape kilometrică. Ne înghesuiam efectiv ca sardelele în aceste autobuze tuşitoare fără prea mult spaţiu între scaune şi circulam striviţi trasmiţând din spate în faţă şi înapoi bani şi bilete pentru cei care, ignorând regula statului la coadă, intraseră pe uşa de la mijloc. În zilele acelea au circulat cu siguranţă şi câţiva particulari fericiţi posesori de autobuze care s-au îmbogăţit pescuind miloşi cârdul de oameni ai muncii oropsiţi de grevă şi ducându-i pe traseul Expresului (sau al metroului) către casele lor. Nu ştiu dacă nu cumva existau totuşi deja şi nişte maxi-taxi-uri pe traseul ăla. Am circulat prea puţin cu ele.
Apropos de greve, studenţii nemţi au prea puţin timp de studiu. Aşa că intrară şi ei în grevă.
