Nu ştiu dacă mi se trage de la sarcină sau de la faptul că nu am reparat compul încă şi mă chinui cu tractorul în timp ce renunţ la multe din obiceiurile mele variate internauto-calculatoristice (că nu ştiu cum să le denumesc) sau de faptul că refuz să mi te-arăt şi mă încăpăţânez să tac (cu toate că mai şi trişez pe ici pe colo), însă am o stare insuportabilă de lehamite, de chef de nimic, amestecată cu plictis şi cu senzaţia de cădere a tavanului în cap. În acest moment stau şi mă întreb dacă ar fi chiar o decizie bună să rămân acasă pe toată perioada sarcinii, fiindcă aşa aş avea parte de linişte, sau dacă nu cumva mai bine tac şi mă stresez în continuare cu cretinii. Nu am intenţia să te deprim cu toate aspectele astea negative. În fine...
Mă întreabă diverşi acuma cum am de gând să nasc. Gândurile astea le am de ani de zile. Din diverse experienţe - colaterale, evident - am ales din start cezariana. Vaaai, că aşa şi pe dincolo. Cine vrea să cunoască avantajele şi dezavantajele, e netul plin de ele. Cu ocazia asta am realizat că forumurile pe această temă sunt toate pline de speriaţi de bombe contra slabi de inimă. De ce ar fi mai rea una ca alta? Eşti mai puţin mamă că iese copilul pe altă parte, că se naşte mai puţin stresat de efortul travaliului şi fără risc de sufocare prin circulară de cordon sau risc de hipoxie cerebrală cu infirmităţile motorii şi/sau psihice aferente, că scapi de ruptură de cervix şi de perineu şi de incontinenţă urinară şi de altele? Nu mă sperie dubla tăietură (pe abdomen şi pe uter). Nu mă sperie riscul de probleme respiratorii ca urmare a lichidului amniotic rămas în plămâni, ăla se aspiră. Nu mă sperie riscul de infecţie, nici că nu pot alăpta imediat, nici că rămân grasă. Etc. Cezariana e în cazul meu sfântă. Unele se montează că totul va fi bine cu naştere normală. La mine totul va fi bine cu cezariană. Cred în ea.
