Telefonul meu nu sună aproape niciodată. Mesaje primesc foarte rar. Explicaţia e foarte simplă: nu prea am de la cine. De cele mai multe ori sunt reclamele providerului sau saluturile şi gândurile bune ale câtorva membri ai familiei (lui D) cu care ţinem legătura. Inutil să mă repet că n-am prieteni. Şefa mea de echipă mă sună rar şi doar în interes de serviciu. C. mă sună şi ea f.f rar, are şi ea problemele ei, teoretic ea mi-ar putea fi mamă.
Azi dimineaţă m-a trezit un sms neaşteptat. Soneria de sms, aproape inaudibilă de altfel, e un scârţâit de uşă veche de lemn. Prin deschizătura ei primesc salutări cu numele tău în ele.
Germana, ca orice limbă cu personalitatea ei, are în vocabular câteva cuvinte fără corespondenţi unici în română. Geniesser. E minunat. E substantivul atribuit unei persoane care se bucură de ceva anume (orice). Un tip care trăieşte intens clipa. Care degustă şi se bucură şi degustă şi totul e aşa frumos. Mi se spunea cândva că sunt pragmatică. Pe vremea aia nu ştiam sensul cuvântului. Nu l-am întrebat ce înseamnă, dar l-am luat ca pe un compliment. Eram una dintre fericitele persoane care văd frumosul în jur, care caută utilitatea în banal, deşi nu mă vedeam chiar aşa. Din punctul ăsta de vedere ar mai fi necesare nişte introspecţii. În împrăştierea mea îmi caut ordinea, caut să îndepărtez imperfecţiunile, caut să nu mă mai repet, caut să fiu clară, precisă, îmi caut diafanul, inocenţa, dulceaţa, naturalul, caut să scap de pripă, de agitaţie, caut să spun doar ce trebuie, caut să nu obosesc, caut să nu rănesc pe nimeni.
Cred totuşi că nu mi se potriveşte. Sunt atât de fraieră uneori, încât îmi scapă cuvintele tale calde, mă concentrez prea puţin la ele, apoi caut să mi le amintesc şi mă întreb dacă ele au fost spuse într-adevăr sau le-am visat. Sunt invidioasă pe Geniesser, oricare ar fi el. El îşi trăieşte viaţa după alte principii, mai puţin sacrificiale decât ale mele. Geniesserul mă bucură oricând, pe Geniesser îl iubesc, însă mă doare în acelaşi timp. Geniesserul e egoist. Îl invidiez. Egoismul meu în cazul lui nu are sens, e absurd. De aceea tac. În fine... acum o şterg zügig (în viteza trenului). Sunt de fapt prin preajmă. :P :)
