Diverse

Cred că LS e dispus să renunțe la suzetă. Pe ultimele două le-a perforat zilele astea în timp record. Am mai probat-o o dată pe o a treia (prevăzută pentru o mușcătură mai mare, ca să nu-i deformeze incisivii din mijloc), nu-i e pe plac. Bun. Mi-a dat-o și am pus-o bine. În locul ei i-am oferit un ursuleț de pluș pentru care nu e chiar prima oară când își manifestă o oarecare afecțiune. După tăvăleala și chicoteala din pătuț (interminabile, credeam eu) de dinaintea somnului de noapte (posibil și din lipsa suzetei) s-a liniștit instant când și-a luat ursulețul în brațe. Am schimbat o chestie în micul ritual. Evident că voi specula faza cu ursulețul. Nu știu cum, dar am senzația că nici întrerupătoarele nu mai sunt atât de senzaționale. Încep să-l intereseze (mai cu folos, ca să mă exprim așa) cărțile cu poze. E dispus să rămână lângă mine și să-i arăt (de exemplu animalele). LS fredonează ce aude la noi. Ieri, după somnul de la prânz, a coborât singur din pătuț și a venit spre noi fără scandal. Avem cât de curând șanse să ne mutăm iarăși singuri dincolo în dormitor? Rămâne de văzut.

În altă ordine de idei (faină expresie), de când nu mai urmez un anumit tratament (are o sumedenie de efecte secundare mici, dar enervante) mă enervez mai puțin. Ceea ce e super, reacționez ceva mai relaxată la prostioarele lui LS.
Dar mi-a reapărut o serie de visuri (nocturne) pe care le aștept cu înfrigurare, deși în ele se ascunde o doză mare de tristețe și de frustrare. Nu am să dezvălui conținutul lor, pentru că dispare farmecul. Chiar și faptul că menționez... Hmm... Are valoare doar pentru mine. În ochii altcuiva ar fi un lucru prostesc. Gata, s-a trezit corcodel.

Azi sunt singură acasă

Și sper să îmi tihnească. Opa a venit de dimineață și l-a luat pe LS pe la ei. Prima oară a fost pe la mijlocul lui decembrie când m-am hotărât să fac un maraton de prăjiturele și biscuiți pentru Advent. Deci nu se pune, că am stat cam toată ziua în bucătărie. Propunerea lui Opa a fost binevenită, mi-am zis super pot să întreprind o curățenie. Sincer, m-am răzgândit, o să las șoarecii de lână să zboare pe podele până în week-end, așternuturile le schimb tot atunci, azi o să frec menta. O să folosesc această zi pentru mine. E tare neobișnuită această liniște. La orice zgomot tresar, am auzenii, apoi mă liniștesc: azi sunt singură!! Pot să las toate ușile deschise, să pun orice pe aragaz (fără teama că-i învârte cineva pe șest butoanele), nu mai alerg să sting lumina, nu mai strâng de nșpe mi de ori haosul de jucării și cărți împrăștiate. Pot să stau în fața computerului cât vreau fără să mă streseze un chiț chiț care vrea în brațe. În fiecare zi trăiesc cu senzația că e tot mai rău. Am faze în care mă bucur de el și cu el și îmi vine să-l mănânc, dar și reversul acestora în care aș prefera să mă urc pe acoperiș și să urlu la lună. Asta-s eu. De cele mai multe ori mi-am zis că n-am nevoie de niciun ajutor. Că îmi sunt suficientă, dar mă bucur cu atât mai mult cu cât mai devreme ajunge D acasă și mai ales mă bucur când finally se oferă bunicii (singurii disponibili) să mi-l ia pe LS pentru o zi. LS e un copil minunat, doar că eu (ca mamă care stă mereu cu el) nu am tot timpul nervii necesari. Regret fiecare moment în care (știu, e oricum inutil) mă burzuluiesc la el, nu e cea mai fericită metodă de educație. LS a învățat să ne întindă nervii la manivelă. Se duce exact la locurile/lucrurile la care știe că n-are voie. Evident.
Fără legătură neapărată cu năzdrăvăniile lui, în tot acest timp am remarcat la el cel puțin 3 ciudățenii pe care aș vrea să mi le notez, deși sunt sigură că n-o să le uit: LS își scoate șosetele când stă masă, LS extrage din raft (cu o oarecare preferință, cred) exact aceleași cărți sau aceeași revistă (dintr-un teanc gros, greu de diferențiat), LS arată mereu spre sursele de lumină (lampă, bec, lumini din stradă deplasându-se pe pereți seara după ce s-a întunecat etc). În rest, am realizat că nu exagerez dacă nu notez pe blog (sau aiurea) despre toate progresele lui LS. E un copil ca toți ceilalți care crește și se dezvoltă normal. Nu vorbește încă, emite doar câteva cuvinte numărate pe degete (până acum e normal, e educat bilingv). Programul caca nu l-am început. Nu am semne. Gata, entuziasmul de a scrie mi s-a epuizat aici.