Cred că LS e dispus să renunțe la suzetă. Pe ultimele două le-a perforat zilele astea în timp record. Am mai probat-o o dată pe o a treia (prevăzută pentru o mușcătură mai mare, ca să nu-i deformeze incisivii din mijloc), nu-i e pe plac. Bun. Mi-a dat-o și am pus-o bine. În locul ei i-am oferit un ursuleț de pluș pentru care nu e chiar prima oară când își manifestă o oarecare afecțiune. După tăvăleala și chicoteala din pătuț (interminabile, credeam eu) de dinaintea somnului de noapte (posibil și din lipsa suzetei) s-a liniștit instant când și-a luat ursulețul în brațe. Am schimbat o chestie în micul ritual. Evident că voi specula faza cu ursulețul. Nu știu cum, dar am senzația că nici întrerupătoarele nu mai sunt atât de senzaționale. Încep să-l intereseze (mai cu folos, ca să mă exprim așa) cărțile cu poze. E dispus să rămână lângă mine și să-i arăt (de exemplu animalele). LS fredonează ce aude la noi. Ieri, după somnul de la prânz, a coborât singur din pătuț și a venit spre noi fără scandal. Avem cât de curând șanse să ne mutăm iarăși singuri dincolo în dormitor? Rămâne de văzut.
În altă ordine de idei (faină expresie), de când nu mai urmez un anumit tratament (are o sumedenie de efecte secundare mici, dar enervante) mă enervez mai puțin. Ceea ce e super, reacționez ceva mai relaxată la prostioarele lui LS.
Dar mi-a reapărut o serie de visuri (nocturne) pe care le aștept cu înfrigurare, deși în ele se ascunde o doză mare de tristețe și de frustrare. Nu am să dezvălui conținutul lor, pentru că dispare farmecul. Chiar și faptul că menționez... Hmm... Are valoare doar pentru mine. În ochii altcuiva ar fi un lucru prostesc. Gata, s-a trezit corcodel.
