30 iunie 2020

el mă atingea suav pe tors
eu mă întorceam din mine

într-o strângere căutată, febrilă și unică de mâini
curgea sângele tuturor celor
ce nu aveau niciodată
să se nască dintre ele


(ipostaze cu mine 8, din februarie 2006)

ceea ce iau cu mine când plec
A avea tihnă. Asta e cheia de care mă agăț dintotdeauna. Agitația de orice fel (mi) se transmite. Copiii parcați la gadgeturi au energie exact atunci când de fapt te gândești încet la stingere.
Intenționez să încep lucruri și le tot amân, fiindcă nu am tihnă. Simt frustrare când mă împiedic de diverse mici obstacole și găsesc scuze ca să nu mai creez nimic. Simt frustrare, fiindcă nu mă pot exprima creativ. Clocesc idei, noroc că din fericire unele încă își păstrează viabilitatea. Aștept, totuși, momentul potrivit, care de cele mai multe ori e cât se poate de spontan și de fructuos.

26 iunie 2020

T, Charlot, îți mulțumesc, dragul meu suflețel, că îmi revii în vis atât de afectuos.

04 iunie 2020

Fiindcă mă distrează interpretările astrologice, în contextul în care am și exemple concludente din trecut, urmăresc de ceva timp ce mai zic unii alții despre influența anumitor planete în zodii, despre provocările care stau la poartă și despre cum am putea noi să le facem față. Luna iunie este cu planete retrograde, cu vreo două eclipse și cu dezgropări dureroase. Nu știam că eclipsele au o influență energetică atât de puternică. Se spune că acum ies la suprafață o sumedenie de emoții vechi care trebuie curățate. De aceea ne ies în cale oameni, situații, întâmplări care ne calcă pe bătături. În ăștia 40 de ani pe care i-am trăit până acum am trăit două (scurte) perioade (pe care le numesc eu) de încercări ciudate cu un numitor comun: statul în casă. Una a fost revoluția din 1989. Alta a fost tevatura de anul acesta în jurul viruselului. Cu o diferență cam de 30 de ani între ele. Rahatul ăsta nu va dura o veșnicie. Dacă n-aș ști că asta deja nu mai este doar o mascaradă pur pământeană, ci o încercare cu scopuri mult mai subtile, i-aș înjura pe toți (am și făcut-o deja), fiindcă uite, se duc naibii ritualurile cu care eram învățați, nu tu serbare de sfârșit de grădiniță, de sfârșit de clasa 4a (dintr-a 5a schimbăm școala), ba chiar nici măcar nu se știe dacă festivitățile de începere a școlii vor avea loc cu adevărat. Mai are rost să pregătesc cornetul de bomboane al viitorului școlar? (Da, mai are, școala o va începe oricum.) Citeam azi o scrisoare semnată de primar și de directorii de școli primare din oraș, că nu se știe cum va fi peste câteva săptămâni. S-au mai relaxat cu regulile, desigur. Dar simt că în jur domnește o tensiune ciudată. De ce durează atât de mult ar întreba unii. Căcatul trebuie să fie cu moț și să aibe și muscă. Citeam scrisoarea aia și simțeam că mă apucă un plâns așa din nimic, chiar dacă (după cum cred eu) am acceptat situația, ca să nu mă enervez suplimentar. Fi-miu cel mic a plecat prost dispus la grădiniță, a bombănit toată dimineața diverse. M-am trezit astăzi după un vis frustrant cu N, care mi-a reamintit de o mai veche neîmplinire. Durere, culcat în pragul ușii, în drum, în poziția fetală, atitudinea aceea cerșetoare de compasiune. Mai am de lucru, hooponopono la greu. Se simte energia eclipsei de lună de mâine. E cu intensificare, cu ”ardere” de emoții...

16 mai 2020

Lăsând la o parte smochinele care au ales de frică să fie posesori de mască, pare că o parte din restul lumii s-au și resemnat cu minunatul accesoriu, ba chiar își fac selfie-uri cu cât de "regulamentar", "exemplar" se supun ei la "firescul" social distancing cu petec la gură asortat la îmbrăcăminte. 🙈 Cum puteți?

19 aprilie 2020

Torn apă fierbinte peste plicul de ceai. Setez timer-ul 6 minute și-mi arunc privirea pe telefon. Un smile acolo, câteva cuvinte dincolo, apoi pip-pip-pip, mă uit la ceașcă și constat că în alea 6 minute s-au înghesuit o mie de vieți. E ca și cum binecuvântările pe care le-am trimis ieri s-ar fi întâmplat cu foarte, foarte multă vreme în urmă. Timpul se dilată ca niște pseudopode.

11 aprilie 2020

închizi ochii și pleci să te ascunzi în tine,
e un drum anevoios printre lanuri de fân necosit și plin de lăcuste guralive, prin leasa de salcâmi tineri,
apoi ți se aștern lunca și zăvoiul ei și dealurile dinspre apusul încremenit la aceeași parte din zi,
munții aproape invizibili de la orizont
cărarea nu mai e,
dar e ușa,
intrarea în inimă în fața căreia te descalți
dincolo de ea - lumina
un soare primordial scânteind deasupra ta în cascade,
în raze hieroglifice alb-roz-albastre-aurii
îmi pare rău îngâni în dușul de lumină și te-ai întreba de ce, dar nu-i nevoie să-ți răspunzi
te ierți pentru alegerile dureroase cu și fără rost
mulțumești pentru atât cât a fost
TE IUBESC, răsună cu ecou spre tine și pretutindeni, ca s-ajungă unde trebuie,
la capătul drumului, la sfârșit de timp,
acolo unde știi că vă veți regăsi cu împlinire
te eliberez, 
iar pe față te gâdilă fâlfâitul unei aripi de înger

10 aprilie 2020

Dacă în condițiile actuale de distanțare socială aleg să mă apropii de mine însămi, aș avea nevoie ca celălalt eu al meu să se încarneze și el, ca să ne putem îmbrățișa cu toată iubirea și afecțiunea pe care ne-o putem vreodată oferi și de care avem atâta nevoie.

01 aprilie 2020

Lucruri pe care le simt acum: frustrare, frică pentru viitorul altuia (fac - și urăsc asta - homeschooling cu un copil care nu are chef, suntem dezorganizați - chestie veche de fond - și indisciplinați, iar dacă-mi bag picioarele s-ar putea să și-o ia copilul), neputință și tendința infinită de a arunca vina pe celălalt (casa mea e plină ochi de obiecte inutile pe care nu-mi permit să le arunc, fiindcă prea puține sunt ale mele personal), enervare (anumite obiecte importante din casă nu mai funcționează de mult), iar în urma acestora o depresie cât casa. Mă lupt să mă iert pe mine însămi pentru reacțiile necontrolate față de propii mei copii. Cu mama am hotărât să nu mai deschid teme "dureroase". Oglindă, oglinjoară...

29 martie 2020

"Fii tu însuți schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume". În procesul acesta al trezirii conștiinței și al autovindecării vor apărea indubitabil și piedici. Se vor redeschide răni "vindecate" superficial, care nu sunt decât gunoi ascuns sub preș. Vor ieși la suprafață emoții vechi și îndesate sub straturi ca de ceapă, acele pansamente iluzorii cu care le acoperim, ca să uităm de ele. Multe dintre ele sunt înăbușite încă din copilărie, pe vremea când (vorbesc la modul general, nu arăt pe nimeni cu degetul) părinții noștri ne amenințau sau chiar ne băteau la propriu ca să ne oprim din plâns (fiindcă era deranjant), când trebuia să ne înfrânăm și să înghițim nenumărate reguli de genul "aia nu se face", "aia nu se zice" "e rușine" "se supără cutărescu" șamd. Toate acestea ies la suprafață pentru a fi retrăite și vindecate. Unele dintre ele se leagă de convingeri învechite și adânc ancorate pe care le-am putea șterge ca să facem loc unora noi care ni se potrivesc și ne servesc nouă, cei ce suntem cu adevărat în spatele măștilor. Procesul autovindecării este unul dureros. Ca atunci când scoți o măsea cariată. Dup-aia vine ușurarea. Având în vedere că toți cei ce suntem acum pe pământ suntem în aceeași oală, ca fructele dintr-un bol sau ca degetele de la o mână, lucrând într-un mod - greșit înțeles - egoistic fiecare pentru sine, prin contribuția noastră (pura intenție exprimată, rugăciunea, propriul exemplu) îi "tragem" automat și pe ceilalți după noi în sus, spre bine, așa cum o poamă putredă le poate strica și pe celelalte. Dar puterea poamelor sănătoase este majoritară. Dacă acestea cred în ea, efectul pozitiv nu întârzie să apară. Fiecare om are în el o forță nebănuită, acel "suflu" de la Dumnezeu de care nu e conștient, nici măcar în momentul când își propune ceva și nu renunță până nu își atinge în mod miraculos scopurile. Un om poate ajunge la conștientizarea propriei puteri în momente grele, când nu mai are nimic de pierdut și trebuie s-o ia de la zero.
A trecut deja ceva timp de când am renunțat să mă mai uit la tv. Cu excepția unei emisiuni temporare pe care o urmăresc ca să observ comportamente și să mă "distrez". Deși am filtrat foarte mult, nu scap de știrile alarmiste nici pe facebook, fiindcă tema care ne preocupă are tentacule peste tot, iar eu nu vreau să închid fb, fiindcă m-am abonat la alte surse care mă interesează și care mă ajută. Într-una din zilele trecute m-a sunat cineva din familie ca să vadă ce mai fac și cum se prezintă lucrurile. Îi mulțumesc din suflet, dar a venit ca un capac peste decizia mea de a sta departe de panică, așa, ca o probă. În aceeași zi am hotărât să ies (ce-i drept, cam brusc, radical și fără explicații) din grupul de chat al familiei în urma unor "știri" care invadaseră inclusiv spațiul acela privat. Nu au fost cu rea intenție, ci doar mânate de griji, dar pe mine în momentul acela m-au determinat să procedez "egoistic" și să ies (temporar) din grup. Lucru care a supărat pe cineva. În momentul în care decizi să lucrezi pentru tine și să te menții la un nivel vibrațional pozitiv (în acest context: departe de știri negative și creatoare de frică), începi să creezi niște bariere care includ distanțarea de persoane care te trag "în jos", fără rea intenție, dar mânate de adevărul lor personal care în momentul acela este (încă) unul dominat de convingeri învechite. Unele dintre aceste persoane pot fi familia ta apropiată, care observă că ai spart porțelanul, că nu mai faci parte din normă, că ai luat-o razna, care vor crede că ești egoist și nerecunoscător și că ai fost spălat pe creier. Este enorm de dureros pentru fiecare dintre cele două tabere să renunțe la atașamente. Cel trezit să iasă din sfera de confort și să-și urmeze drumul pe care tocmai l-a regăsit, pentru că și-a ascultat sufletul și nu s-a lăsat influențat de vechile obișnuințe, iar cel ce doarme să constate că nu mai are pe cine să se sprijine sau să arunce responsabilitatea. Cel conștient că fiecare trăiește o realitate proprie nu ia nimic la modul personal din ceea ce i se spune sau din atitudinile celorlalți. Nu se supără. Este foarte dureros să constați că rămâi singur din momentul în care alegi să faci ce vrei și nu te mai interesează ce cred ceilalți. Fiecare poate deveni propriul lui salvator, dacă vrea. Paradoxal, a-i menaja pe alții ca să nu se supere nu îi ajută cu nimic.
În altă ordine de idei, mulțumesc din suflet că trăiesc astfel de timpuri și că, deși stau acasă, tot mai am ocazia să experimentez ceea ce mi-a fost rezervat, propriile mele lecții. Și încă mai am mult de lucru. Iar astăzi, printre drame colaterale cu vâlvătaie care mă ard până la ultima celulă, tot mi se pare că zăresc colțul unei raze de curcubeu.

22 martie 2020

Cuvinte cheie în visurile mele de azi-noapte: pâinea din pilde și rugăciune și crucile de lemn de pe dealul acoperiș, multicolore. Eu: ieșirea mea în față pe post de pastor (vorbitor) cu scopul de a explica sensul pâinii. :)

19 martie 2020

Se spune că te poți elibera de emoții în condițiile în care te confrunți cu ele, în care trăiești și le conștientizezi. Cu timpul ele se estompează. Ca ele să iasă la suprafață există diverși factori externi care îți apasă pe butoane. De când mă știu (și nu știu din ce cauză, rămâne să aflu) mă enervează îngrozitor copiii. O întrebam pe timpuri pe mama: ”și cum e când ai proprii copii?” ”ei, pe aceia îi iubești” Da, am ales să am copii. Pe care îi iubesc și care mă scot din sărite. Lecția pe care o trăiesc eu momentan stând acasă zilnic cu proprii mei copii este să îmi rezolv problema răbdării în ceea ce-i privește. Chiar acum când scriu, trebuie să suport o fază de cafteală între cei doi. Așa ceva mă termină nervos, așa cum nu mai pot să mă abțin când primul dintre ei refuză să-și facă temele. Îmi vine să înjur ca la ușa cortului, fiindcă nu sunt pregatită (și nici nu vreau) să devin învățătoare surogat într-o perioadă de stat închiși în casă și călcat pe bătături. Nicio problemă, toată furia mea (”înghițită” sau nu) se reflectă în durerile mele matinale de ficat (pe care, apropos, nu le mai avusesem de mult).

16 martie 2020

Scriu aici, ca să nu scriu în altă parte și să cad în oala păreriștilor de serviciu: peste două-trei (hai, patru) săptămâni tema actuală de discuție și dezbinare ne va ieși atât de mult pe ochi și pe urechi, va fi atât de fumată încât programele de știri își vor pierde din rating și vor schimba placa, căcaturile distribuite pe fb vor fi lame, ieșite din modă, încât ne vom întoarce în sfârșit la inimioare și floricele pe câmpii, iar hârtia igienică va zăcea un timp în rafturile magazinelor.
Curând o să-mi întocmesc o listă de lucruri (exerciții, conduite, atitudini etc), instrumente utile pe drumul întoarcerii la sine. Ca un decalog disciplinar la care să mă raportez în viața mea de acum înainte.

06 martie 2020

Astăzi, de fapt, intrasem ca să scriu ceva în acest blog, înainte să plec la serviciu. Mă las distrată de o scurtă vizită pe FB ca să citesc repede una alta. M-am dezabonat între timp de la o sumedenie de persoane, inclusiv membri de familie, fiindcă postează exclusiv rahaturi, m-am dezabonat de la (aproape) toate canalele de știri, fiindcă ele sunt prima sursă de panică. Aceasta se propagă în medie geometrică și avem rezultatul scontat: rafturi goale prin magazine în fața cărora suferim și noi ăștia, colateralii, cărora li se termină întâmplător stocul decent de hârtie igienică din dotare, evenimente sociale care se amână etc. În schimb, revenind, m-am abonat la alte surse care corespund interesului meu actual, ca o nouă biblie după care mă ghidez, spicuiesc de-acolo idei pe care le filtrez și (eventual) le aplic, mă simt bine cu ele. Din când în când îmi oferă răspunsuri exact la ceea ce mă preocupă în prealabil. În căutarea drumului personal, a menirii, a scopului cu care am venit, citesc astăzi câteva postări despre empați. Fiecare dintre noi duce în spate un bagaj karmic mai încărcat sau mai ușor de care trebuie să se debaraseze ca să evolueze spiritual. Unii au trăit (experimentat - conform contractului la nivel de suflet - nu explic acum) deja în această viață mai mult decât alții în 3 vieți: părinți morți, abuzuri, accidente, boli (congenitale) urâte, ADHD, dependențe de droguri/alcool, tâlhării și crime etc. Aceștia primesc la un moment dat o palmă atât de zdravănă și constată că nu mai au nimic în viața lor și nu mai au ce pierde. Se trezesc (se spune despre ei că sunt semințe stelare) și încep de la 0 o nouă viață, complet diferită de cea de dinainte. Ei au șansa prin propria evoluție să îi ajute pe cei care au probleme similare cu cele prin care au trecut ei înșiși. Alții știu cam de la bun început care le este menirea: devin muzicieni, scriitori, dansatori celebri. Și mai există ăștia ca mine, care duc o viață banală, pe pilot automat, fără evenimente marcante, care nu știm ce să facem cu viața noastră. Iar în contextul ăsta revine conceptul de empat, fiindcă el se pupă cu ceea ce sunt eu. Un empat. O persoană care simte (prea) mult și care ar avea propriile ei puteri. Nu e nevoie să scrie numele tău pe undeva ca să fii sigur că ai lăsat vreo urmă după tine. Cu siguranță influențezi inspiri pe suficienți alții în jurul tău cu lumina și cu bunătatea pe care le emani, cu ceea ce faci din inimă și ești.
Ieri am fost extrem de obosită și m-am întins în pat pe la 5.30 dup-amiaza. Am dormit (cu ceva mici întreruperi) până azi la 6.30. Și aș mai fi dormit, dacă nu aveam și alte îndatoriri...
Și te-am visat din nou, așa cum te știu eu de la începuturi, și voiam să-ți spun din nou, dar nu am apucat (deși te-am eliberat deja din neîmplinirile mele) că totuși teiubescenorm. Iar asta rămâne, orice ar fi.

23 februarie 2020

Se spune că în momentul în care poți să consideri că ești la începutul trezirii tale spirituale, este util să ții un jurnal cu care să bați în cuie ceea ce conștientizezi. Procesul acesta al metamorfozării este atât de complex și de variabil, cu mulți pași înainte, cu euforii, dar și cu hopuri, încât nici măcar un jurnal nu ar face față oricărui detaliu. Nu de puține ori am avut intenția de a nota ceva în jurnal, însă momentul a fost ”măturat” în vria întâmplărilor de zi cu zi. Fleacuri cu importanța lor. Ideile vin, unele rămân (o vreme), altele pleacă direct. Păstrez ce îmi convine. Întâmpin chestii cărora le-am permis intenționat să-mi apară. Ieri am participat online la o meditație de transmisii light language. Cine nu e pregătit (nu știu, dacă și eu eram, dacă sunt, dar poate chiar sunt!) se sparge de râs la ”gâlgâielile” transmițătoarei, eu am luat-o în serios. Chiar dacă nu simți nimic pe moment, energia acelor cuvinte de neînțeles lucrează. Și fiindcă știu deja între timp că efectul trecerii acestor energii se manifestă printre altele prin vertij și tranzitintestinal înmulțit, nu mă suprinde prezența acestor semne astăzi, după visurile bombastice pe care le-am avut peste noapte. Notez aici un vis cu multă apă, cu valuri uriașe și țestoase la fel de mari aduse de ele, care se răstoarnă o dată cu căderea lor, un vis inocent, fără să creeze frică.
Am ezitat o vreme să las public acest jurnal din pricina unui singur motiv: un număr impresionant de vizite pornind de la un forum/site/canal de socializarepornografică dinUcraina. Încurcate sunt căile Domnului. În fine... de azi nu-mi mai pasă de acest lucru.
Voi vorbi mai des despre situația prin care trec. Va deveni un stil de viață, așa cum ar fi trebuit să devină de mai demult. Dar în stadiul de omidă înghiți diverse, încerci, tatonezi inconștient terenul, iar acum, în stadiul de cocon se potrivesc toate atât de bine...