Astăzi, de fapt, intrasem ca să scriu ceva în acest blog, înainte să plec la serviciu. Mă las distrată de o scurtă vizită pe FB ca să citesc repede una alta. M-am dezabonat între timp de la o sumedenie de persoane, inclusiv membri de familie, fiindcă postează exclusiv rahaturi, m-am dezabonat de la (aproape) toate canalele de știri, fiindcă ele sunt prima sursă de panică. Aceasta se propagă în medie geometrică și avem rezultatul scontat: rafturi goale prin magazine în fața cărora suferim și noi ăștia, colateralii, cărora li se termină întâmplător stocul decent de hârtie igienică din dotare, evenimente sociale care se amână etc. În schimb, revenind, m-am abonat la alte surse care corespund interesului meu actual, ca o nouă biblie după care mă ghidez, spicuiesc de-acolo idei pe care le filtrez și (eventual) le aplic, mă simt bine cu ele. Din când în când îmi oferă răspunsuri exact la ceea ce mă preocupă în prealabil. În căutarea drumului personal, a menirii, a scopului cu care am venit, citesc astăzi câteva postări despre empați. Fiecare dintre noi duce în spate un bagaj karmic mai încărcat sau mai ușor de care trebuie să se debaraseze ca să evolueze spiritual. Unii au trăit (experimentat - conform contractului la nivel de suflet - nu explic acum) deja în această viață mai mult decât alții în 3 vieți: părinți morți, abuzuri, accidente, boli (congenitale) urâte, ADHD, dependențe de droguri/alcool, tâlhării și crime etc. Aceștia primesc la un moment dat o palmă atât de zdravănă și constată că nu mai au nimic în viața lor și nu mai au ce pierde. Se trezesc (se spune despre ei că sunt semințe stelare) și încep de la 0 o nouă viață, complet diferită de cea de dinainte. Ei au șansa prin propria evoluție să îi ajute pe cei care au probleme similare cu cele prin care au trecut ei înșiși. Alții știu cam de la bun început care le este menirea: devin muzicieni, scriitori, dansatori celebri. Și mai există ăștia ca mine, care duc o viață banală, pe pilot automat, fără evenimente marcante, care nu știm ce să facem cu viața noastră. Iar în contextul ăsta revine conceptul de empat, fiindcă el se pupă cu ceea ce sunt eu. Un empat. O persoană care simte (prea) mult și care ar avea propriile ei puteri. Nu e nevoie să scrie numele tău pe undeva ca să fii sigur că ai lăsat vreo urmă după tine. Cu siguranță influențezi inspiri pe suficienți alții în jurul tău cu lumina și cu bunătatea pe care le emani, cu ceea ce faci din inimă și ești.
Ieri am fost extrem de obosită și m-am întins în pat pe la 5.30 dup-amiaza. Am dormit (cu ceva mici întreruperi) până azi la 6.30. Și aș mai fi dormit, dacă nu aveam și alte îndatoriri...
Și te-am visat din nou, așa cum te știu eu de la începuturi, și voiam să-ți spun din nou, dar nu am apucat (deși te-am eliberat deja din neîmplinirile mele) că totuși teiubescenorm. Iar asta rămâne, orice ar fi.