Foarte pe scurt

Dacă pruncul se trezeşte în miez de noapte, nu are sens să te chinui să dormi mai departe, nici cu el în pătuţ (că se simte prea singur), nici în pat lângă tine (că se frichineşte şi te loveşte cu picioarele). Nu îţi iese. Mai bine te ridici şi începi o repriză (cam de-o oră) de lălăială cu speranţa că adoarme la loc cât mai repede. Eventual încerci să-i bagi pe gât laptele pe care ceva mai devreme nu l-a terminat din cauză că l-ai preparat prea gros şi nu trece nici măcar prin tetina cea nouă cu 4 găurele, lapte pe care îl refuză cu îndârjire strângând din buze şi întorcând capul. N-are sens, deci, să te agiţi că nu poţi dormi liniştit mai departe, că oricum nu poţi. Găluşca n-are nicio vină. Îţi vine să-l faci ghem şi să-l arunci pe geam, iar când adoarme la loc, îl mai pupi, aşa "sanft", de încă vreo 15 ori.

Lecţiile mele de conducere conţin în continuare greşeli catastrofale. Noaptea pe autostradă, când şi-aşa eşti nesigur, este un chin. Nu vezi decât luminiţe venind din spate şi te pierzi aiurea în trafic la viteze aiuristice, prea mici sau prea mari. Te concentrezi la un viraj şi nu mai dai atenţie la indicatoare. Intri în vorbă cu instructorul şi nu vezi cealaltă maşină tocmai când te pregăteşti să girezi cu tot înadinsul. Şeful vrea să vândă maşina. Prea puţini proşti ca mine care nu-s în stare să conducă maşini obişnuite. Până la Crăciun trebuie să fiu gata.

Wie geht es Ihnen

Prima întrebare pe care mi-o pune medicul pediatru când intră pe uşă este cum îmi merge. Aceeaşi întrebare pe care o pune fiecărei mămici, cu imediata completare cum că dacă mamei îi merge bine, atunci şi pruncul e în ordine. N-aş zice că nu îmi e bine, însă ajung încet să-mi doresc o mică "pauză" de copil. Şi dacă o să sară cineva să-mi zică "păi ai ştiut (sau trebuia să ştii) de la bun început ce te aşteaptă, aşa că taci şi înghite" o să-i reproşez că nu (mai) are dreptate. Îmi doresc un pic de timp pentru mine. Ceva independent de copil. Momentan (şi nu ştiu pentru cât timp) onorez cu succes nonstop instituţia familiei. Nu am mai citit o carte de nu ştiu când, îmi doresc o zi la wellness (poate îşi face Moşul milă de mine), m-aş duce la piscină şi cred că am s-o fac cu tot cu prunc, în ciuda micului terorist financiar care se străduieşte să menţină gospodăria în limita datoriilor uzuale. Sunt mici bucurii personale la care nu aş renunţa, fiindcă un părinte care se sacrifică de dragul copilului nu face cea mai bună alegere. E vorba de picul de respect de sine pe care copilul nu îl va învăţa mai întâi decât de la părinţi. Sincer nu prea ştiu cum o să fac. Sunt eminamente singură (cel puţin până îmi iau permisul, ca să pot apela la bunici, care locuiesc într-un oraş aproape inaccesibil), am vreo două-trei cunoştinţe la care nu îndrăznesc să apelez, fiindcă nu-mi cunosc copilul mai deloc ori au proprii copii. N-am reuşit să le întâlnesc pe cele două mămici pe care le cunosc (italianca şi colega de spital) decât întâmplător în oraş. Întâlnirile planificate la telefon au picat de fiecare dată din varii motive plauzibile. Risc în continuare să mă însingurez. O mătuşă de-a lui D m-a luat la 3 păzeşte când i-am răspuns că încă n-am dus copilul la pekip sau la masaj. După ce părea că se resemnase, nu a ezitat să mă întrebe dacă n-am cunoscut cumva uite-aşa pe stradă vreo mămică cu care să mă împrietenesc. Poate ea a reuşit asta, dar eu fiindcă sunt bleagă şi asocială o să mă însingurez sistematic împreună cu copilul stând acasă pe motiv că e vreme rea sau că e prea greu de cărat căruţul pe scări şi o să îmi cadă tavanul pe cap în timp ce cu o mână ţin copilul care mâţăie de plictiseală şi cu alta scriu în acest blog sau adun a suta-mia oară şosetele căzute pe jos.

Niscaiva progrese

Profit rapid de ocazie, cât LS doarme, ignorând muntele de vase din chiuvetă, după ce le-am mai spălat azi o dată, dar aşa-i când te (re)apuci de gătit, ignorând băieţii care dincolo nu mai prididesc, în fine, profit să mai scriu şi eu două-trei rânduleţe neinteresante despre noi, cum s-a "supărat" D după ce a văzut aşa frumos în atâtea apartamente în care am poposit şi apoi a comparat cu haosul de-acasă şi s-a hotărât să nu mai aştepte, aşa că am intrat în viitorul dormitor şi ne-am reapucat de tapetat. Instalatorul, între timp, şi-a cam terminat treaba, mai are câteva mărunţişuri, însă baia e gata, e funcţională. Astăzi mi-am decorat-o cu ce-am avut la îndemână cu titlul de provizoriu, fiindcă lipsesc mobilierul şi accesoriile la care rămâne să mai visăm un pic. Facem progrese carevasăzică. LS face şi el. E ceva mai rezonabil, vernünftig, cum zic nemţii, deja trebuie să ghicesc prin alte mijloace dacă îi e foame, când e obosit se vede, chiar dacă este suficient de activ şi vesel în acelaşi timp. Nu-i mai place culcat pe spate. Exersează ridicatul în funduleţ. Încă nu şade singur, aşa că nu-l pot forţa prea mult. Vrea tot mai mult "Belustigung" (adică distracţie) şi, foarte important, cu mama şi tata (sau cine se găseşte). Între timp s-a trezit, trebuie să-l neglijez un pic ca să-mi termin fraza. La naiba, nu pot. :D LS exersează vorbirea. De ceva timp ţipă cu nişte acute dătătoare de tinitus. Şi râde. După ce te distrezi o vreme cu el astfel şi nu schimbi placa, ţipătul îşi schimbă intonaţia, capătă un ton de disperare, gata cu veselia. Am probat până acum piure de morcovei, simplu, cu cartofei sau cu măr. Merge, ne mozolim, e distractiv şi gustos o scurtă vreme. Nu ştiu când va accepta să bea şi doar apă. Probăm în continuare. Am uitat să spun că LS are deja (de azi) 5 luni. :-o Am realimentat albumul. Cam asta e, cât se poate de plictisitor. Pe sufletul meu aş fi scris acum câteva zile, însă am amânat din lipsă de tihnă şi s-a pierdut. Mai bine, că erau doar lamentări, doruri, nostalgii, frustrări.

Acasă

Nu mai am timp să citesc, nu mai am timp să scriu şi nici chef nu prea (mai) am. Ne-am întors de-o săptămână, ne-am reacomodat destul de repede în ciuda frigului instalat în casă între timp - dincolo nu era montată centrala (de azi e iar la locul ei, fiindcă am sunat instalatorul cu nesimţire ca să vină) - aşa că dormim încă în bucătărie unde se petrece mai tot, mai puţin statul la tv şi la computer. LS a supravieţuit cu bine călătoriei, a dormit în mare parte, a crescut în maşină spate în spate cu mine şi nici nu am realizat. Am traversat cu această ocazie 10 ţări, în cea mai mare parte dintre ele am şi poposit. Ne-am întors prin Slovacia şi Polonia. Am ajuns - cum s-ar zice - la Cuca Măcăii, în munţii Tatra (la plimbare) acolo unde e prea puţin exotic de făcut concedii, unde cofetăriile au un aer familiar (ceva ante1989), am ajuns la o fabrică de sticlă cu suflători umani din Bohemia cehă, am ajuns în (mult?) lăudata Cracovie şi am profitat de o masă la un restaurant din cartierul evreiesc, am ajuns în munţii Krkonose (în nemţeşte - pleonastic - Munţii Uriaşi) şi cam atât. N-am făcut trasee montane, că n-aveam cum cu căruţa după noi. Ne-am plimbat un pic şi ne-am întors acasă. Botezul a fost fain. Statul acasă la mama a fost fain şi din nou prea scurt. Iarăşi m-am revăzut cu prea puţini dintre cunoscuţii mei. Nici că ar fi meritat să mă zbat prea tare. Unii dintre ei nu-mi mai vorbesc de la o vreme. Asta e.
Suntem acasă şi dăm ghes cu şantierul. LS creşte, se întoarce deja în pat, nu prea mai are loc în coşuleţ, i-am înlocuit landoul cu buggy-ul şi pare mulţumit, vorbeşte mult, e vesel, cuminţel, s-a schimbat. Cât de curând începem să trecem pe mâncărică. Am pus poze noi în album. Sper să le pun şi denumirile cât de curand. Mai am câte ceva de recuperat şi realimentez albumul. Cam asta e.
Nu trag obloanele, dar nu ştiu când voi mai ajunge să scriu pe-aici. Pe de-o parte îmi pare rău, pe de alta timpul cu LS, bebeloiul de el, este atât de preţios... O să-mi mai fac timp printre picături. Noapte bună!

Urlaub

Am ajuns de cateva zile. LS a rezistat surprinzator de bine. A mai chitait pe ici pe colo, a dormit in mare parte. Ceea ce nu inseamna totusi ca drumul n-a fost greu. Carutul a fost cel putin jumatate din bagaj, vreo 3 geamantane au stat calare pe bancheta din spate langa copil. In Slovenia e dragut, am stat la o ferma prin ŠKOFJA LOKA, gazdele foarte saritoare si atente, ne-am plimbat pana la Bled si prin Ljubljana. O tura cu masina prin munti cu biserici in varf (pe scurtatura), un defileu cu ape repezi (Vintgar). Pe autostrada in Croatia o carciuma in care timpul s-a oprit la anii 90, unde cartofii inca sunt taiati de mana si prajiti intr-o tigaie. Un Belgrad imputit de noxe si aglomerat de soferi idioti. Un Let's do it Romania superficial (ca nici nu putea fi altfel) in care gramada de gunoaie stranse (imprastiate mai degraba) in oborul bunicilor mei o bate la fund pe cea stransa de pe toata soseaua comunei. Campurile si marginea soselei spre Corabia, Izlaz, Turnu Magurele sunt innegrite la propriu de parjolul pus la cale de bine intentionati. Trist. Ai mei si-au construit o casuta draguta pe terenul lor din Mogosoaia.
Ieri am primit o carte care poarta mirosul autorului ei. 

Bila alba pentru un grup de artisti din Belgrad care a pus la vanzare printre altele niste creatii foarte dragute din flori presate inramate fistichiu. Evident ca le-am facut o mica vanzare. Sper sa mearga si pozele de pe site cat de curand.

Mda

Nu ştiu dacă doar românii sau oamenii în general au talentul să se bage în seamă, aşa ca chestie, şi dup-aia să se dea la fund cu evidenţă. Exemplu concret: cred că mai mult de complezenţă mă întreabă cineva (ca mulţi alţii) când mai venim şi noi prin ţară. Şi zic şi eu: păi prin septembrie, că avem doi prunci de botezat şi petrecem. Aaa, păi să mă inviţi şi pe mine, că vin şi eu. Am aşteptat să se planifice treaba şi mi-am amintit de persoana cu pricina. Voiai să-ţi zic de botez. Daaaa!!! Excesul de zel i-a scăzut subit când i-am spus la ce biserică se petrece evenimentul (undeva nu chiar în Bucureşti, fiindcă ai mei nu mai stau acolo, dar nici nu într-un loc inaccesibil) şi mi-a replicat ceva de genul aoleu, atât de departe? Am încercat s-o mai lămuresc cât de cât, dar era clar că discuţia noastră se terminase. Am lăsat-o deci în coadă de peşte şi mi-am văzut de ale mele.
Pe de altă parte, lipsa de entuziasm a altora când îi caut nu mă lasă rece. De aceea tac şi mă însingurez.
Una dintre cele două mătuşi n-a ezitat să mă întrebe din nou dacă mi-am găsit o grupă de Pekip sau dacă nu cumva am cunoscut vreo mămică uite-aşa, întâmplător, pe stradă. :-|

Duminică o luăm la vale.

Diverse nemulţumiri

În mai puţin de 3 saptămâni o luăm la vale. D a făcut rezervări prin Slovenia, Serbia şi Polonia.
M-am reapucat de conducere. După 5 luni de stat de bară n-am uitat mare lucru, dar nici progrese nu se văd la orizont. Pun oboseala la socoteală, maşina cu prea multe chichiţe tehnice, dealurile din oraş şi străzile înguste puse de-a curmezişul în pante periculoase. Nu pot. Nu mai am răbdare. Se prelungeşte chinul la nesfârşit. Îmi bag picioarele, trec pe hidramată şi gata. Sunt antitalent la conducere, învăţ greu şi sunt aeriană.
Ieri am fost cu LS din nou la medic. Este un supercopil, după cum se exprimă nenea doctorul. Un tip bonom de care îmi place tare mult. Mă întreabă de fiecare dată cum îmi merge, că dacă mie îmi merge bine, îi merge bine şi copilului. Păi de ce să mint? Ieri eram superobo, LS a avut nişte crampe în burtă în mijloc de noapte, eu de-abia reuşisem să adorm după ce mă chinuise obsesia statului la volanul maşinii de şcoală. Aşa i-am zis eu doctorului că LS nu doarme toată noaptea fără întreruperi. Mă trezeşte să-l alăptez şi ca să evit trambalarea doarme lângă mine. De câteva zile îmi refuză uneori sânul, ori nu-i mai ajunge laptele, ori nu ştiu, dar am început să-i completez seara la culcare cu lapte praf. Ceea ce îl face să doarmă mai mult, dar nu şi mai bine, că de meteorisme n-a scăpat. Paradoxal, a spus medicul, însă dacă el ar dormi în pătuţ sau coşuleţ, aş putea dormi şi eu mai bine. Mi-a dat nişte eşantioane de lapte praf pentru burtici sensibile ca să-i dau seara la culcare. Şi m-a chemat peste o săptămână să-i spun cum a fost. Aseară a refuzat biberonul.
Aşa că l-am alăptat şi l-am pus în coşuleţ. A adormit acolo cu suzetă şi cutiuţă muzicală. I-am pus o păturică într-o faţă de pernă şi l-am acoperit cu ea. La noi vine iarna. După 4 ore s-a trezit să-l alăptez şi l-am pus iar în coşuleţ. A adormit iar, dar toată frichineala din somn şi coşuleţul agitându-se lângă patul meu m-au împiedicat să mai pun liniştită geană pe geană. Orice snifăit, pufăit, tuşit se poate termina oricând cu un reflux de lapte direct pe nas şi cu circul aferent. Cred că sunt nebună. Dar alea 4 ore fără el lângă mine au fost dumnezeieşti Ce fac eu acuma cu laptele praf? În fine... Experimentez din nou.
Nu ştiu cum a făcut, dar instalatorul nostru s-a arătat săptămâna trecută 3 zile la rând. A pus aproape toată faianţa şi tot mai are destul de lucru. Habar n-am când o să termine, dar la noi în cameră e deja cam prea frig şi fără el nu putem pune centrala la loc.
Îmi doresc o sofa în camera din care scriu acum şi în care privesc tv-ul seara. Îmi doresc să scap de nişte gunoaie şi de nişte linguri de lemn. Prea încet merge totul. Nu mai am tihnă.
Am o durere ca o arsură sub zona cefei.

Despre socializare, creştere, medici etc

Trecură aproape 3 luni. LS a crescut şi, cum ziceau unii mai experimentaţi, s-a schimbat. Este "lieb" cum zic nemţii, adică departe de ceea ce se numeşte "Schreikind" (copil urlător), articulează diverse sunete, începe să apuce, deocamdată reflex, diverse obiecte şi zâmbeşte social. Există persoane (din familie) care ne întreabă dacă nu ne-am înscris deja în vreo grupă de Pekip sau de masaj sau dacă ne-am dus la înot. Răspuns: încă nu. Toate astea costă bani. Ok, pentru binele copilului nu facem noi rabat la chestii atât de importante, dar 1. Pekip nu cred că e mare brânză (vorbesc totuşi în necunoştinţă de cauză), 2. masaj am învăţat la facultate (inclusiv masajul sugarului), deci îl practic singură acasă după baie iar 3. pentru înot bebeul nu are încă vârsta necesară. Da da, zic persoanele respective, dar (iarăşi dar) nu ăsta e neapărat scopul. Şi voi şi bebeul aveţi nevoie de socializare. Aşa intraţi în contact cu alţi părinţi, puteţi schimba păreri, vă puteţi împrieteni, copiii pot creşte "împreună". Uşor de zis. Cineva din familie a încercat deja faza cu Pekip. Niciunii dintre părinţii prezenţi acolo nu erau dispuşi să-şi facă prieteni noi.
Oamenii au tendinţa tot mai mult să se retragă. Cuibul lor le e suficient, cel mult o ieşire la îngheţată din când în când şi gata. Exagerez? Poate că da. Nu ştiu dacă procedăm chiar întocmai, însă şi noi tindem să ne însingurăm. În casa de vizavi au locuit până de curând două (aşa ne-a plăcut nouă să le spunem) "familii fericite" cu copii. Cea de la etaj s-a mutat de curând din casă. Are doi copii care se joacă de câţiva ani singuri cu alţi copii de pe stradă. Cu ei ne-am cunoscut mai de-aproape abia după ce s-a născut LS. Păcat, că par tare de treabă. A rămas să-i invităm la o masă românească. Dar casa în care stăteau cu chirie e din ce în ce mai neîngrijită. Vecinul de la parter face discotecă online în pivniţă şi bubuie toată casa, vecina de deasupra i-a reclamat la poliţie după ce au montat în scară o cameră antihoţi. Familia fericită de la parter are un singur copil pentru care s-au chinuit 5 ani şi care e ţinut "să nu se spargă". Este, cum zicea vecinul lor de deasupra, un "Fensterkind". Şi aşa e. Copilul ăla şi-a petrecut în mare parte mica lui copilărie privind de la fereastră. Ăla e un copil singur. Poate are totuşi noroc. În ultimele săptămâni l-am văzut şi pe el pe-afară. În plus, îl duce maică-sa la grădiniţă.
Şi m-a pălit azi dorul de socializare şi m-am apucat să dau telefoane, să trimit sms-uri. La unul nu mi s-a răspuns. Vecina mea de salon de la spital a născut în aceeaşi zi cu mine. Eu depăşisem termenul, ea era un caz de urgenţă, copilul (prematur) intrase în suferinţă fetală. Azi, după aproape 3 luni, am reuşit în sfârşit să dau de ea şi să vorbim. M-am autoinvitat mâine pe la ea. O alta, care ar putea fi maică-mea s-a scuzat că nu m-a mai sunat de mult. Ea zice mereu "rămânem în contact, te sun, mă suni, ieşim la îngheţată". Mai mult pentru ea însăşi. Însă nici eu nu mă mobilizez mai mult. Comoditate, altfel? Cea care nu mi-a răspuns, fosta mea vecină, italianca, al cărei apartament e acum al nostru, are între timp doi copii. M-am întâlnit cu ea întâmplător într-un magazin. Nu m-am mai dus pe la ea de vreo 3 ani, de când născuse prima oară. Nu m-a sunat niciodată de-atunci. Astă iarnă când ne-am întâlnit (tot întâmplător) pe stradă spunea că de când cu copiii nu mai au prieteni. Copiii sunt obositori. Familiile respective nu mai au numitori comuni. Nu ştiu ce vreau să demonstrez cu asta. Probabil nimic. Sunt fapt diverse din viaţa mea.
Ieri am fost la medic. Am nimerit într-un praxis foarte bun. Pentru asta mă deplasez în alt oraş. Medicul e un tip bonom, celelalte angajate sunt de asemenea foarte de treabă. Pupitrul de la recepţie are formă de vapor. Sala de aşteptare e o cameră cu jucării. Timpul de aşteptare e scurt, cine ştie cunoaşte, fiindcă în general la medicii din Germania, dacă nu ai asigurare privată, nu ai şanse să intri prea curând, iar la ora programării în niciun caz. I-am făcut lui LS primul vaccin. Unchiul doctor ne-a spus că după vaccin ori va dormi mai mult decât de obicei, ori va fi agitat şi va face temperatură. La noi a fost, desigur, agitat. Noroc că am primit o reţetă cu două tipuri de supozitoare, reţetă ale cărei costuri sunt acoperite complet de casa de asigurări. Toate reţetele medicale pentru copii (nu ştiu dacă or fi şi excepţii, oricum nu e cazul nostru) sunt gratuite.
Mai nou, s-a gândit Ursulica, o fi ea, o fi ministerul pe care-l conduce, egal, să dea copiilor de şomeri nişte carduri în contul cărora pot lua parte la diverse activităţi socioculturale şi sportive ca să se dezvolte armonios şi să nu mai sufere de pe urma unor părinţi cu lipsuri şi egoisme.

Apropos de LS. Ce mai face el în ultima vreme:

* completează chestionare auto

* se joacă la tastatură

* dă să se întoarcă

* citeşte prospecte comerciale

* mai duce câte ceva la gură

* vrea să se ridice în funduleţ

Restul în pozele din dreapta.

Cam gata.

Deja mai bine de două luni...

...cu Măria Sa. Are iar puseu de creştere. Ar mânca non stop. Îmi ocupă cam tot timpul, cu foarte scurtele şi puţinele excepţii când doarme, noroc că doarme noaptea (fiindcă sunt lângă el). Are programul lui de circ (a se înţelege "facemcaca") dimineaţa pe la 5 (deja şi mai devreme) când începe să se frământe. Nu spun că încă mă mai trezeşte pentru alăptat. În fine. Se agită voios când e binedispus. Trânteşte câte un rânjet sau ţipă. Îşi ţine capul. E o senzaţie nemaipomenită să-l ţin în braţe obraz lângă obraz sau să-mi adoarmă la sân, inocenţa lui în persoană. Chestie de încredere. Nu prea-i mai place în Maxi Cosi (coşuleţul de maşină), nici în wrap, i-am agăţat un mobile deasupra coşuleţului din casă. Poze noi pun mai mereu în album, vezi slide-show-ul din dreapta.

D chiar nu vrea să zburăm. Nu ştiu cum o să facem atâta drum cu copil mic.

Mi se lungiră ochii după cartea aia. SD s-a îndrăgostit şi a uitat de restu' lumii.

LE - În Dortmund se cântă la pian în mijlocul străzii, în librărie, la magazin... Cine ştie are clapele la dispoziţie.

Halal educaţiune

Deci (sic! :D) mi-am cam băgat picioarele de la bun început în faza cu coşuleţul. Copilul doarme lângă mine. Şi aşa mai dorm şi eu. Şi nu, nu l-am cumpărat degeaba, îl folosim în timpul zilei când mai depunem pruncul într-un loc ferit de incidente neplăcute. Nici pătuţul pe care ni l-a dat cineva foarte ieftin. Îl ţinem pe post de dulap de haine, că n-am reuşit nici acum să ne luăm comodă. Saltea încă nu are, deci e numai bun ca spaţiu de depozitare.
În rest, creşte, vai ce noutate! E un bolovan bucălat. Râde, se-agită, dă din mâini şi din picioare, (aşa) regurgitează o parte din ce-a alimentat, protestează (urlă) când rămâne singur şi - ce-am observat de la o vreme - se sperie (îngrozitor) când tresare în somn (un somn superficial, presupun)(şi observă că e singur).

Mă bate gândul să reiau lecţiile de conducere şi să-mi dau naibii examenul. Ar cam fi timpul. Cu puţin noroc, la toamnă ajungem şi noi pe-acasă (în Ro). D vrea pe 4 roţi, eu aş fi vrut prin aer, n-am reuşit să-l conving. Vrea concediu pe traseu. Caută deja pensiuni prin Slovenia. :-/

Jurnal de Stubenwagen

Ok, am hotărât să încep experimentul "coşuleţ". Speculez şi eu ideea că a cam deprins ritmul zi/noapte şi că se doarme când trebuie. Băiţă, masaj, lăptic. LS dădea ieri seară semne clare de oboseală. Cred că a avut o zi nu prea bună. Posibil şi din cauza alăptatului aiurea. În doze prea mici. Dumnealui respinge uneori sânul, mai ales dacă nu (mai) curge (imediat) sau a obosit şi am deseori falsa senzaţie că nu mai vrea. L-am pus aşadar pur şi simplu în coşuleţ, l-am ţinut de un picior sau de burtică, am dat drumul la ursuleţul cântător (că şi-aşa aveam impresia că l-am cumpărat degeaba mai ales pentru faza că imită zgomotele auzite din viaţa intrauterină care se presupune că liniştesc BBii mici, fază valabilă numai imediat după naştere, când încă îşi mai amintesc, nu mai târziu; oricum, chiar dacă l-am cumpărat la timp, la noi acasă nu a mai funcţionat aşa minunat ca la spital) şi a adormit. Pe la miezul nopţii (după vreo 3 ore) l-a trezit iar foamea şi a supt doar la un sân şi a adormit la loc. Ceea ce înseamnă că nu i-a mai ajuns pentru încă pe-atât. Deci s-a trezit după două ore cu nişte crampe. A bobinat ceva în scutec şi l-am cam trezit cu schimbatul scutecului. N-am mai îndrăznit să-l pun în coşuleţ. Până la ora 3 noaptea nu reuşisem să aţipesc decât câteva minute. Ok, vina mea: un pahar de cola băut mai pe seară. :->
Experimentul meu a funcţionat cam o jumătate de noapte (asta în cazul în care calculez la programul de somn comun inclusiv primele câteva ore pe lumină ale dimineţii). Prima mea remarcă. Dacă un copil adormit se hrăneşte doar parţial şi (ştiu că) se trezeşte de foame în scurtă vreme sau îl frământă nişte meteorisme, spre dimineaţă începe circul. O las totuşi la nivel de presupunere, fiindcă D a încercat să doarmă azi-noapte lângă noi şi n-am vrut să-l deranjez cu posibilul circ. Oricum nu s-a odihnit.
Şi, da, am nevoie de consecvenţă. Dar şi de un copil care se trezeşte mai rar sau deloc noaptea. Ceea ce e un ideal sau o excepţie de la regulă. Fiindcă majoritatea copiilor care dorm toată noaptea sunt hrăniţi din sticlă. Laptele din sticlă are alte componente şi altă consistenţă. Nu spun că din (să recunosc) disperare am cumpărat inclusiv lapte praf din care i-am dat o singură dată cu gândul că-i completez masa, moment în care m-am simţit trădată de mine însămi cu mâna pe biberon. Plus că mi se pare o adevărată corvoadă să prepar acest lapte când sânul oferă totul de-a gata.
Deci experimentăm.
Azi am probat iar o suzetă, fiindcă aproape îşi mesteca degetul mare. Nu toate suzetele sunt la fel. Încă tind să cred că şi pe-astea le-am cumpărat degeaba.

Help?

De ce nu cer ajutor nimănui? De ce nu pretind păreri şi sfaturi? Pentru că majoritatea sunt oferite prin optica fiecăruia. Parţial experienţă proprie, parţial din auzite. Nu funcţionează toate la fel. Nu îl pot alăpta cu program standard. Nu îndrăznesc încă să mă sacrific câteva nopţi (câte?) ca să-l învăţ în coşuleţ, atâta timp cât doarme atât de bine lângă mine, că mă trezeşte la timp doar pentru hrănire şi adoarme la loc şi adorm şi eu lângă el şi astfel reuşesc să mă odihnesc cât de cât. Ce e aşa de grav că doarme lângă mine în pat (şi bine că doarme măcar noaptea!) şi că D şi-a mutat cartierul de dormit în altă încăpere? L.S. e un mic terorist speculant. În braţe ar sta cel mai bine. Tot acolo adoarme şi ar continua să doarmă. Mutat de pe braţe în altă parte (coşuleţ, cuibuşor făcut din perna "cornuleţ" de alăptat etc) se trezeşte cam imediat şi urlă cu un aer tragic. Colici e mult spus. Ne descurcăm. Putea fi mult mai rău. Copilul cică s-a "învăţat prost". Nu cred că greşesc dacă-l ţin mai mult aproape de mine. Nu greşesc nici dacă, dimpotrivă, nu îl ridic imediat ce începe să urle. Ba chiar îl ignor multe minute în şir. Altfel mă sufocă muntele de vase nespălate de pe chiuvetă (de exemplu) sau risc să mănânc doar pâine cu unt. Da, ştiu, nu e păpuşă (cum spunea Diana). Cei care se exprimă cu "Aaa, wie süüüß! Ein Babyyy!!" parcă n-ar avea habar câte eforturi cere puericultura. Tăcem şi înghiţim. Mergem mai departe. Va fi mai bine. L.S. s-a făcut între timp cât un bolovan. Şi s-a schimbat la faţă.

Offtopic

De ce femeile fac yoga şi bărbaţii beau.

Somn uşor MM

A murit un artist, a început circul din presa ro. Dacă nu judecă, bipezii nu mai sunt oameni. A avut ea motivele ei. Mai bine ar lăsa-o în pace. O idioată de la realitatea zgârmă în rahat în direct şi îşi întrerupe sistematic partenerii de discuţie. Halal!
Chiar dacă nu rezonez cu ea, am fost şi eu cândva fană MM.

P.S.:  BOR bate câmpii. Sinucigaşul nu e singurul păcătos pe această lume.

Caniculă şi furtună

În Germania e vară. Sau mai corect spus: e şi în Germania vară. Fierbinte. Aşa cum o pot percepe nemţii la peste 30°C, dar încă nu 40. Ne topim, L.S are bubiţe, cred că are şi un puseu de creştere, fiindcă pare că nu se mai satură, ar mânca în permanenţă, doarme în reprize mici, se trezeşte speriat după ce-l mut greoi de pe braţe în coşuleţ. Nu mai ştim în ce poziţie să-l ţinem. Posibil că la faza asta se asociază şi niscaiva dureri de oase la cartilajele de creştere. Posibil că are (în sfârşit?) colici. Tot nu sunt convinsă. Ceva asemănător păţim noaptea pe la două când e musai un supozitor cu extract de chimen. Pe de altă parte, când n-are nimic, începe să gângurească şi să zâmbească satisfăcut.
În rest, aşteptăm furtunile, cu alea ne mai răcorim un pic, cu toate că sunt aşa de violente...

P.S.:  Poza cu lada bunică-mii de zestre a ajuns imaginea unui articol idiot de trist.