Help?

De ce nu cer ajutor nimănui? De ce nu pretind păreri şi sfaturi? Pentru că majoritatea sunt oferite prin optica fiecăruia. Parţial experienţă proprie, parţial din auzite. Nu funcţionează toate la fel. Nu îl pot alăpta cu program standard. Nu îndrăznesc încă să mă sacrific câteva nopţi (câte?) ca să-l învăţ în coşuleţ, atâta timp cât doarme atât de bine lângă mine, că mă trezeşte la timp doar pentru hrănire şi adoarme la loc şi adorm şi eu lângă el şi astfel reuşesc să mă odihnesc cât de cât. Ce e aşa de grav că doarme lângă mine în pat (şi bine că doarme măcar noaptea!) şi că D şi-a mutat cartierul de dormit în altă încăpere? L.S. e un mic terorist speculant. În braţe ar sta cel mai bine. Tot acolo adoarme şi ar continua să doarmă. Mutat de pe braţe în altă parte (coşuleţ, cuibuşor făcut din perna "cornuleţ" de alăptat etc) se trezeşte cam imediat şi urlă cu un aer tragic. Colici e mult spus. Ne descurcăm. Putea fi mult mai rău. Copilul cică s-a "învăţat prost". Nu cred că greşesc dacă-l ţin mai mult aproape de mine. Nu greşesc nici dacă, dimpotrivă, nu îl ridic imediat ce începe să urle. Ba chiar îl ignor multe minute în şir. Altfel mă sufocă muntele de vase nespălate de pe chiuvetă (de exemplu) sau risc să mănânc doar pâine cu unt. Da, ştiu, nu e păpuşă (cum spunea Diana). Cei care se exprimă cu "Aaa, wie süüüß! Ein Babyyy!!" parcă n-ar avea habar câte eforturi cere puericultura. Tăcem şi înghiţim. Mergem mai departe. Va fi mai bine. L.S. s-a făcut între timp cât un bolovan. Şi s-a schimbat la faţă.