Acasă

Nu mai am timp să citesc, nu mai am timp să scriu şi nici chef nu prea (mai) am. Ne-am întors de-o săptămână, ne-am reacomodat destul de repede în ciuda frigului instalat în casă între timp - dincolo nu era montată centrala (de azi e iar la locul ei, fiindcă am sunat instalatorul cu nesimţire ca să vină) - aşa că dormim încă în bucătărie unde se petrece mai tot, mai puţin statul la tv şi la computer. LS a supravieţuit cu bine călătoriei, a dormit în mare parte, a crescut în maşină spate în spate cu mine şi nici nu am realizat. Am traversat cu această ocazie 10 ţări, în cea mai mare parte dintre ele am şi poposit. Ne-am întors prin Slovacia şi Polonia. Am ajuns - cum s-ar zice - la Cuca Măcăii, în munţii Tatra (la plimbare) acolo unde e prea puţin exotic de făcut concedii, unde cofetăriile au un aer familiar (ceva ante1989), am ajuns la o fabrică de sticlă cu suflători umani din Bohemia cehă, am ajuns în (mult?) lăudata Cracovie şi am profitat de o masă la un restaurant din cartierul evreiesc, am ajuns în munţii Krkonose (în nemţeşte - pleonastic - Munţii Uriaşi) şi cam atât. N-am făcut trasee montane, că n-aveam cum cu căruţa după noi. Ne-am plimbat un pic şi ne-am întors acasă. Botezul a fost fain. Statul acasă la mama a fost fain şi din nou prea scurt. Iarăşi m-am revăzut cu prea puţini dintre cunoscuţii mei. Nici că ar fi meritat să mă zbat prea tare. Unii dintre ei nu-mi mai vorbesc de la o vreme. Asta e.
Suntem acasă şi dăm ghes cu şantierul. LS creşte, se întoarce deja în pat, nu prea mai are loc în coşuleţ, i-am înlocuit landoul cu buggy-ul şi pare mulţumit, vorbeşte mult, e vesel, cuminţel, s-a schimbat. Cât de curând începem să trecem pe mâncărică. Am pus poze noi în album. Sper să le pun şi denumirile cât de curand. Mai am câte ceva de recuperat şi realimentez albumul. Cam asta e.
Nu trag obloanele, dar nu ştiu când voi mai ajunge să scriu pe-aici. Pe de-o parte îmi pare rău, pe de alta timpul cu LS, bebeloiul de el, este atât de preţios... O să-mi mai fac timp printre picături. Noapte bună!

Urlaub

Am ajuns de cateva zile. LS a rezistat surprinzator de bine. A mai chitait pe ici pe colo, a dormit in mare parte. Ceea ce nu inseamna totusi ca drumul n-a fost greu. Carutul a fost cel putin jumatate din bagaj, vreo 3 geamantane au stat calare pe bancheta din spate langa copil. In Slovenia e dragut, am stat la o ferma prin ŠKOFJA LOKA, gazdele foarte saritoare si atente, ne-am plimbat pana la Bled si prin Ljubljana. O tura cu masina prin munti cu biserici in varf (pe scurtatura), un defileu cu ape repezi (Vintgar). Pe autostrada in Croatia o carciuma in care timpul s-a oprit la anii 90, unde cartofii inca sunt taiati de mana si prajiti intr-o tigaie. Un Belgrad imputit de noxe si aglomerat de soferi idioti. Un Let's do it Romania superficial (ca nici nu putea fi altfel) in care gramada de gunoaie stranse (imprastiate mai degraba) in oborul bunicilor mei o bate la fund pe cea stransa de pe toata soseaua comunei. Campurile si marginea soselei spre Corabia, Izlaz, Turnu Magurele sunt innegrite la propriu de parjolul pus la cale de bine intentionati. Trist. Ai mei si-au construit o casuta draguta pe terenul lor din Mogosoaia.
Ieri am primit o carte care poarta mirosul autorului ei. 

Bila alba pentru un grup de artisti din Belgrad care a pus la vanzare printre altele niste creatii foarte dragute din flori presate inramate fistichiu. Evident ca le-am facut o mica vanzare. Sper sa mearga si pozele de pe site cat de curand.

Amsterdam (printre altele)

Deci M-am întors. Nu am apucat să mă odihnesc cine ştie ce şi am intrat direct în pâine. Doza de medical s-a epuizat. Am revenit cu drag pe ogor.
Amsterdam e un oraş frumos. Vai, sună ca în compunerile de clasa doua. Mai fusesem acum vreo 3 ani şi ceva. E fascinant prin căsuţele lui înguste, sutele de poduri, locuinţele lacustre (a se înţelege bărci) pe ale căror punţi se odihnesc adormite ghivece cu flori şi din care mai răzbat uneori aburi de la încălzire, cafenelele mici, înghesuite, pline, damele sumar îmbrăcate bâţâindu-se la geam în lumina roşie a încăperilor în care prestează, bâţâindu-se în portmoneele şi între picioarele tinerilor cărora li se adresează, eroticschopuri din care ne-am luat şi noi o jucărie (dar nu spun de care), eh, în fine. Ne-am dus la Amsterdam la târgul cu produse pre- şi postnatale de la care am plecat la propriu ca nişte Packesel, în sensul că nici n-am ştiut ce să ne alegem mai întâi în limita finanţelor din buzunar, dar şi în limita strict a necesităţilor. Târgul plin de burtoase (ca mine), de cărucioare cu copii mici, lucruri extrem de frumoase, dar şi (unele) cam inaccesibile. În paralel era un târg de bunuri de consum plin de "microfonari" (că nu ştiu cum să le spun mai întâi) care-şi strigau ofertele cât mai tentant. Am plecat de-acolo cu trei doze de biscuiţi evreieşti care (nu mai ştiu din ce context, cu siguranţă un blog) îmi par cunoscuţi.
Duminică am traversat un pic (vreo 30km) de mare printr-un dig (că olandezii sunt maeştri la aşa ceva) spre Flensburg (spre nord-vest) . Pe dig era ceaţă, marea avea gheaţă la mal. Am ajuns în Alkmaar mai mult de gura lui D, a început zdravăn să ningă, ne-am învârtit umpic prin piaţa pustie şi după o cafea am şters-o acasă. În Amsterdam nici urmă de ninsoare. La noi acasă în sfârşit 5 grade seara.

Am găsit un căruţ senzaţional. O ocazie nu departe de noi. Favoritul meu pe care l-am admirat pe toate drumurile în Olanda (e un căruţ olandez).


Nu ştiu cum se face, dar de când mă aflu şi eu în această postură privesc femeile ca mine cu alţi ochi. Ele au acum ceva special, sunt purtătoare de prunci, kilogramele în plus şi diformităţile unora nu mai contează, ci totul se rezumă la cum decurge sarcina, când va fi naşterea, cum va fi după. Le admir pentru curajul lor de a se angrena la o astfel de responsabilitate.
Am început gimnastica şi cursurile pregătitoare, lunea facem şi gimnastică în apă. Naşterea naturală nu mă mai sperie atât de mult, când observ cât de multă atenţie şi grijă i se acordă.

Joi mă scoate şcoala de şoferi pe autostradă.

Cine mai caută Voces Primaverae şi ajunge pe acest blog, există acum un grup pe facebook. Acolo ne regăsim, fetelor!

Urlaub în cuvinte şi poze

răsărit, Baden Baden, colibri, cad castane, soare, Freudenstadt, Mummelsee, Pădurea Neagră, miros de brad, miros de fâneaţă, flori, vaci, troiţe, cor deşteptător de vaci, Haslach, porturi populare, tren prin munţi, Karin, cascade, capelă, ceasuri cu cuc, Uhrenträger, muzeu, "uită-te în ţară", telecabină, nori, Freiburg, inel, miere de castan, biciclete, tramvai, Bächle, Gutach, muzeul satului, animale, dogar, butoi, cad nuci, proşti, războiul în sat, grădina de mirodenii, plante medicinale şi plante otrăvitoare, Schiltach, poiană sus, apus, strada ceasurilor cu cuc, cel mai mare ceas cu cuc din lume, drum prin Land, măceşe, mure, izvorul Dunării (Breg), sexînpădure, o doamnă cu Bollenhut pe stradă, Strasbourg, poştă, tourte à viande, jardin d'Ulysse, Marie-Laure Boutique, Notre Dame, turn, Petite France, Rottweil, Rodelbahn, Sankt Blasien, fabrica de bere Rothaus, Dunărea intră în pământ, valea de sus a Dunării, vârful Kandel, Hohenzollern, Sigmaringen, Blaubeuren, oala albastră - lacul cu peşteră, baia călugărilor, Ulm, Dunăre, dom, 768 de trepte, turn, numele proştilor pe toţi pereţii, case vechi, Zwiefalten, mănăstire, baroc, Erntedankfest, mere sângerii, Minimundus, cinema 4D cu Escher, Friedrichshafen, lacul Konstanz, Lichtenstein, castelaş, Reutlingen, Feinkost, sare cu flori de trandafir, ciocolată cu malţ, Biosphärenseife, Laichingen, peşteră în adâncime, Stuttgart, Mercedes, muzeu închis lunea, stadion, oraş, Charlotte-peştera, Gingen, Steiff, muzeu, ursuleţi de pluş, colibri, Würzburg, home.  

Poze

Concediu Pădurea Neagră, Schwäbischer Alb, 23 Sept - 6 Oct 2009

Hann.Münden, Göttingen

Două orăşele miştocuţe. Primul cu o arhitectură interesantă veche de câteva sute de ani care supravieţuieşte la confluenţa a două râuri în ciuda faptului că nimeni nu mai găseşte interesant a locui într-o casă fără nici-un strop de grădină. Multe case triste pe ale căror bârne de lemn încă mai rezistă încrustaţiile şi ultimul strat (cât de vechi?) de vopsea multicoloră. Strâmb(aţ)i pereţii lor, strâmbe ramele uşilor lor, ele rămân obiectul turistic de senzaţie al digicamerelor Urlauber-ilor poposiţi pe-acolo cu bicle sau cu altele. După două trei ture şi trei prăjituri am terminat plimbarea în acest oraş aşa că am plecat mai departe. D avea de gând să evite o porţiune de autostradă, aşa că am luat-o prin peisaj şi drumuri de ţară şi sate de fermieri. În Göttingen ceva aproximativ la fel, dar mult mai rare casele vechi. Am servit câte-o îngheţată cu moţ timp în care am fost iar "agresaţi" de o ţigancă în toată regula care cerşea pe la mese în limba ei natală băgându-ne paharul sub nas. Am trimis-o la plimbare şi i-am spus ei ceea ce nu-i spusesem celeilalte mai alaltăieri: să pună mâna să-şi caute de lucru, dar nu poate că n-are acte, păi să plece acasă şi să muncească acolo, pai eu ce caut aici, păi eu aici locuiesc, păi ce da' tu nu eşti tot din România şi s-a cărat. N-am mai apucat să-i zic proastei că din fericire eu stau şi servesc fără griji o îngheţată în comparaţie cu ea... Ori sunt eu legată la ochi, ori am senzaţia că toţi cerşetorii pe care-i văd pe aceste străzi sunt aproape în exclusivitate români/romi.

Frankfurt

Cam rar în ultima vreme să am şi eu doo-trei zile libere în bloc şi să nu fie concediu. Mă comport ca în concediu şi plec de-acasă. Am hotărât cam din scurt, era momentul - mi-am dau eu seama şi am insistat să mă ţin de decizie. La Frankfurt fusesem acum câţiva ani la târgul de carte, ceea ce înseamnă că nu se pune, că în afară de câţiva zgârie-nori cu aură de New York nu mi-a servit nimic special retinei din punctul în care mă aflam pe trotuarul de lângă hala expoziţiei. Teoretic nici de data asta n-am fost la Frankfurt chiar pentru oraş în sine pentru care mi-au mai rămas doar câteva ore în cursul dup-amiezei. Ci era timpul să mă întâlnesc cu Vio. Aşa că am fost la ea acasă. :D Cum spuneam, decizie pe fugă, aşa încât n-am reuşit să-i duc ceva mai inspirat, cu o seară mai înainte scriam un disc cu muzici şi aş fi vrut să-i mai scriu unul, însă era extrem de târziu, D trăsese de mult pe dreapta şi mă stresa că nu poate adormi, e un castravete, în fine. M-am întâlnit în sfârşit cu Vio, ce bine îmi pare, am fi stat noi toată ziua la sporovăit. Am gustat mure şi corcoduşe de la ea din grădină. Alea câteva ore împreună au trecut foarte repede. Am dus-o apoi la aeroport, la câmpul muncii, şi am plecat în oraş. Aveam de gând să intrăm în casa lu Goethe, dar Muzeul de Artă a fost mai aproape (nu ne aşteptam să ajungem acolo chiar imediat după ce-am parcat), aşa că i-am dat prioritate. Străzile erau pline de plimbăreţi de sâmbătă, în ciuda vremii indecise. Aer uşor cosmopolit. Ultimele persoane pe care mă aşteptam să le mai întâlnesc erau cerşetorii ţigani. Copilul tuciuriu stându-mi în cale şi flururându-mi agresiv o foaie scrisă de mână s-a dat instant la o parte când l-am întrebat instant "Din ce ţară vii, mă?" Or fi fost probabil din ultima livrare care a trimis câţiva şi pân' la Stuttgart la produs, amărâţii de ei, m-am gândit eu. :> Am plecat spre casă la lăsarea întunericului.

Lucruri frumoase

Citesc la Adi sau la Gabi (de exemplu) despre Street Delivery şi mă bucur că lucrurile se mişcă într-un mod atât de ingenios, de paşnic şi de frumos. Că o supă, o limonadă, un desen cu cretă pe asfalt sau un recital de poezie sunt atât de efect într-un context atât de banalizat de cotidian, atâta timp cât implică oameni cu entuziasm şi dăruire. M-aş fi implicat cu mare plăcere.
Ieri am fost (a treia oară în două săptămâni) în Düsseldorf care a organizat şi anul ăsta o petrecere japoneză. Nu prea aveam eu chef, cultura acestei ţări mă lasă oarecum rece, dar era o ocazie de plecat din nou de-acasă. Realizez a nu ştiu câta oară că aglomeraţia nu e pentru mine, îmi creează inconfort, am încercat totuşi s-o ignor. Ne-am rupt buzunarele cu câteva chestii culinare de genul: chiftele cu caracatiţă sau prăjitură din pastă de orez cu susan sau cartofi dulci în miere, desigur cu bere şi îngheţată, apoi ne-am postat pe un zid la promenadă şi nu ne-am dat jos de-acolo timp de vreo două-trei ore până după asfinţit când s-a terminat seria de artificii de vreo jumătate de oră mult promisă. Ideea era că mai toţi veniseră (şi) pentru aceste artificii, şi se postaseră răbdători în spatele nostru. Am prins o perspectivă bună, un pic mai de sus, aşa.
Am stat pe zid şi am citit dintr-o carte în răsunetul puternic al muzicii săltăreţe de la terasa de dedesubt, pe promenadă, cu apusul de dincolo de Rhein, cu avioanele brăzdând cerul senin, cu vapoarele lunecând pe râu împodobite cu ghirlande luminoase şi am aşteptat momentul începerii artificiilor în formă de steaguri, flori, litere, feţe, inimuţe şi inimoi. Pe mine (cu foarte puţine excepţii) nu m-au dat pe spate. La fel cum nu m-au impresionat nici freakşii (nemţi) costumaţi în japonezi sau în personaje manga (foarte mulţi). Unii purtau măşti pe faţă, mai în glumă mai în serios, în orice caz se anunţaseră vreo două cazuri de gripă porcină în comunitatea japoneză din oraş şi au trebuit să închidă o şcoală.
Deci revin (sic!), cred că am devenit prea fancy, nu mă mai mulţumeşte nimic, adică în general nu mă mulţumesc lucrurile care promit şi pentru care aleargă mulţi, ci mai degrabă fleacurile, spontanul, chestiile neprevăzute, nepregătite de intenţia umană. Şi ca să nu mă contrazic cu ideea despre care am scris mai devreme, oamenii pot produce şi lucruri cu adevărat interesante şi frumoase (un chitarist, un percuţionist şi un dansator de step, de exemplu), poate doar în alte contexte, nu ştiu, vai ce sucită sunt... :P
N-am fotografiat nimic, n-am filmat nimic. Chiar n-am vrut. Sunt atâţia alţii (cu miile, cu zecile de mii) care şi-au scos gadget-urile la înaintare şi care n-au lăsat înregistrările să prindă vechime. D a petrecut deja câteva ore bune cu ştirile şi filmuleţele de pe youtube, oare ce-o fi atât de senzaţional?

PS - O să mă înjuri, Cavalerule, am sunat la numărul ăla de vreo trei ori să-ţi spun că sunt prin zonă. Ne-am fi văzut la un Sushi. :))

Mai răruţ

Sunt în acel mood în care am chef de scris fără să mă adâncesc (prea tare) în filosofeli, ci doar să mă limitez la câteva mărunţişuri. Am câteva zile libere, prilejuite de sfârşitul de săptămână prelungit de lunea rusaliilor catolice şi de alte două-trei zile şterse din calendarul muncii. Teoretic - timp mai mult pentru mine pe care fie îl dorm, fie îl pierd aiurea. Am ieşit finally în grădină şi mi-am curăţat parceluţa de buruieni. Câteva dintre tufele de căpşuni (salvate şi) mutate de la vecinul grădinar au deja rod cu floarea în cur, să vezi ce de dulceaţă fac :)). Dalia creşte şi e atacată de paraziţi, dar le-am venit eu de hac la timp. Rododendronul aceluiaşi vecin (de care n-aveam niciun chef, e plin de rododendroni în zonă, mie îmi par extrem de inestetici când li se ofilesc inflorescenţele) creşte şi el. Mi-au răsărit freziile, deocamdată verzituri. Am presărat seminţe de mac şi alte câteva buruieni scăpate printre ele, mi-am făcut un mic rond în care am însămânţat gălbenele. Anul ăsta îmi păstrez câteva flori şi pentru ceai. Am uscat rufe parfumate în restul de soare al dup-amiezei târzii. Am mai plantat un trandafir pe care l-am primit cu ocazia împliniriicelor19primăveri. Cei din grădina din faţă au înflorit şi sunt aşa frumoşi... Din parcela cu plante condiment nu mi-a răsărit încă mare lucru, deocamdată nu recunosc decât câteva fire plăpânde de mărar. Ieri am repetat experimentul într-un ghiveci de teracotă. Dacă nu iese nimic, mă dau bătută şi cumpăr răsaduri de la piaţă. :P Din măcriş (un moft nostalgic), în schimb, am făcut prima salată şi plănuiesc o supă. :D
Am ieşit cu D până la Düsseldorf. Miercuri am drum (din nou) într-acolo cu un scop pe care nu-l dezvălui încă aici, deşi altora am apucat deja să le spun, nu ştiu de ce m-a luat gura pe dinainte, în fine, nu e neapărat superstiţie, ci e chestia aia de după când te întreabă cu toţii "şiii? ce-ai făcut?", iar ţie nu-ţi mai arde de lămuriri. În fine, am plecat fiindcă ne permite biletul să mergem amândoi cu el în week-end şi fiindcă am vrut să studiez drumul în prealabil. E suficient (dar nu extraordinar) de lung şi n-am nevoie de bâjbâieli într-o zi atât de importantă.
Ne-am întors apoi la malul Rhinului şi la târgul de peşte, de unde am plecat iar (nu cu peşte ci) cu chipsuri de mere şi alte câteva produse bio de la prietenii noştri din Würzburg. Pe stradă şi prin târg se produceau diverşi, e festival de jazz, iar în jurul lor - gură cască la o bere majoritatea în acelaşi (au nemţii un cuvânt) Stimmung cu ei, bâţâindu-se psihedelic chiar pe ritmurile coverurilor lor de nu-mi venea să cred, o tanti trecută de două vârste care urla şi ea acolo ca surogat pentru nostalgicii flower-power, un nene care îi imita pe toţi Chris Rea ai momentului. Mi s-a făcut dor de autentic. Lucrurile produse pe stradă sunt nişte (scuze pentru îmbârligătură) nişte ieftinătăţi gratuite pentru ăia care se mulţumesc cu o porţie de Pommes servită pe "capacul de tomberon". Nu pot să mă adaptez la acest Stimmung. Găsesc transa (poate greşesc, şi ce?) ca fiind mai degrabă un fapt intim.
Ne-am aşezat pe malul înverzit ca mulţi alţii şi am huzurit câteva zeci de minute cu nasul în soarele călduţ după-amiezei. Mi-am amintit de şimailiniştea de la Dunăre. Acolo mi-ar fi plăcut să mai stau un pic. Să-i mai zic câte ceva, să-mi poarte ea gândurile şi suspinurile până departe la marea cea mare. De o linişte ca aia, brăzdată de briză, am nevoie uneori. Fericiţi cei cu Dunărea lor! Eu mă mulţumesc deocamdată cu micul Ennepe, cel pe lângă care mai trec cu bicicleta în drum spre tarlá.

Excursionistice

De câte ori aş vrea să scriu, nu am nicio şansă, în sensul că îmi doresc să mă exprim aşa cum simt în momentul ăla când e totul proaspăt, nu neapărat ca să mă apuc de poveşti kilometrice, cât de scopul de a valorifica nişte idei pe care dacă nu mi le notez la momentul potrivit, ele se pierd. Simt, deci, că mi-am pierdut cea mai mare parte din idei. Am plecat în fugă, totul a fost o fugă, ne-am întors în fugă. Am gustat, am ciugulit câte puţin din toate, le-am luat cu noi şi ne-am întors acasă. E ca şi cum ai trece în viteză pe lângă un tren ce fuge în sensul opus. Gata, rămâne şi asta o serie de clişee.
Hamburg, furnicarul din portul cu mii de oferte de plimbări pe apă, liniştea din centrul futurist, pustietatea din oraşul de magazii (Speicherstadt), traversate de canale, drumul prin landurile joase ale "Elveţiei Holstein-ului", parfumul câmpurilor galbene de rapiţă, ceaţa şi tăcerea de pe lacuri, intimitatea micii pensiuni albe cu rame şi uşi albastre de la care am plecat cu câteva idei fascinante de reţete de dulceaţă, liniştea înserării de pe malul mării neinvadat încă de turişti, hăul din turnul monument al eroilor marinari din Laboe, plimbarea cu vaporaşul prin Kieler Förde, AIDA luna, balansul feribotului pe marea un pic agitată în drum înspre şi dinspre Danemarca, bomboanele daneze cu esenţă tare de lemn dulce, casele de cărămidă roşie de peste tot, gangurile şi pisicile prietenoase de pe străduţele vechi ale Lübeck-ului, marionetele din muzeul teatrului de păpuşi, torturile cu marţipan. Cam asta e.

3-7 mai 2009 Hamburg, Ostsee, Lübeck

PS - Pentru anumiţi curioşi, dacă am fost ambiguă înseamnă că nu am, concret, nicio veste.
În rest (vorba jumătăţii mele fataliste şi întorcându-mă la ale mele dincoace de această călătorie) mi-ar fi plăcut să se întâmple totul altfel. Dar nu e nimic niciodată aşa cum ne dorim. Aş muri de plictiseală.

Câteva poze din Antwerpen

14 aprilie 2009 - Antwerpen

De fapt

Când m-am întors acasă din crailâc am uitat să precizez un lucru. Eu mi-am terminat concediul, iar D şi-a luat (de nevoie) concediu. :D Eu mă muncesc deja cu hărnicie pe ogoare, iar D are chef de plimbări. Când ocazia şi mai ales timpul meu liber îi permit, mai plănuieşte câte o ieşire. Concediul petrecut acasă e de neconceput.
A venit primăvara, D citeşte (în sfârşit) pe un scaun în grădină, eu mă apuc de desfundat. El se mai uită din când în când la mine, îmi mai aduce câte-un obiect, o sapă sau o greblă, etc. Am plantat o dalie şi nişte frezii, am transplantat nişte căpşuni şi crizantemele mele de anul trecut despre care harnicul vecin de dedesubt a spus că nu îşi mai revin, am descoperit trandafirii, sper că s-au prins, când se vor dezvolta o să dezvălui şi eu miraculoasa reţetă a culturii de trandafiri, aia cu funduri de sticle pet. Nu s-a lăsat vecinul până n-a plantat un rododendron exact în pătrăţica mea de grădină. Sunt sătulă de rododendroni. Fac, într-adevăr, nişte flori senzaţionale, nu necesită cine ştie ce îngrijiri. E zona plină. Voiam să însămânţez nişte mac, să am şi eu la vară un câmp cu maci. În fine...
D a plănuit o ieşire. Ceva de mers pe jos, pe malul Rinului, frumos. Îl întreb câţi km, vreo 4 cică, zic bine, nu e mult. M-a lăsat să dorm cât am vrut, am înfulecat repede ceva şi am luat trenul spre Düsseldorf.
Pe spaţiul de promenadă se plantase (fără să fi ştiut) un târg de peşte. Plin de curioşi şi de standuri de ceea ce nemţii numesc Feinkost, delicatese de genul brânzeturi, mezeluri, peşte, conserve, alcoale, preparate calde, produse bio, flori etc. Ne-am oprit la un stand elveţian de brânzeturi care ne-au lăsat gura apă, aveau şi salam de măgar, salamul de mistreţ din care am luat o muşcătură mică l-am scuipat fiindcă avea un gust neobişnuit de vier. De la un alt stand am plecat cu o pungă mare de chipsuri de mere uscate, binecunoscute de noi de la un producător din Würzburg. Aveam bagajele deja cam pline (fiindcă am cărat de-acasă fiecare câte o sticlă mare de apă pe care n-am băut-o), am ieşit încet, încet din târg şi am luat-o mai departe pe malul Rinului până spre Keiserswerth. Dintr-o vorbă într-alta, drumul a devenit mai frumos, dar interminabil. Am făcut cel puţin 10km pe jos printre protestele, dorinţele, visurile şi amintirile mele pe drumul străbătut de biciclete sau de joggeri răzleţi şi am ajuns într-un sătuc în care se presupunea că vrem să mâncăm o prăjitură. Vedeam deja în faţa ochilor cel puţin trei prăjituri şi o îngheţată imposibil de uriaşă cu care să mă desfăt. N-a fost chiar aşa. Să nu exagerăm. Am făcut câteva poze frumoase pe acest miniCamino, azi am fost fotogenică. După o îngheţată aşteptând un vapor care ar fi putut să ne ducă înapoi în Düsseldorf, dar care a ales că azi e vreme proastă şi nu circulă, ne-am urcat într-un tramvai-metrou, apoi în tren. Acum ne-aşteaptă patul şi un somn adânc de picioare rupte. 

Bonus (tot poze):

5 Apr 2009 - Düsseldorf, Rhein, Kaiserswerth

Plimbărică

1 Aprilie 2009 - Teutoburger Wald, Externsteine, Detmold

Excursionistice

2009 Martie - Cristina in Romania

1.

Le-am găsit într-un sertar. Se deschidea greu sertarul ăsta îmbătrânit. Mobila mamei cea veche a emigrat aici în căsuţa de paiantă şi mai veche. Din ea au mai rămas de fapt cel mai probabil pereţii şi pridvorul de lemn deshidratat de timp şi ploi de pe care s-a scorojit ultimul strat de vopsea de culoare verde. M-am aşezat într-un colţ cu ele aici pe prispa acoperită de gresie nouă. Soare generos aici, pâlcuri de nori egoişti, cotcodăceli harnice în coteţe, unde e bradul ăla de pe culmea dealului dinspre răsărit, cel ce aducea a scufiţa roşie din profil umblând cu coşul prin pădure, unde e salcâmul meu cel înalt cu coroană rotundă în vârf în care visam să-mi fac sufragerie şi culcuş, mi-e frig, dar rămân ghemuită în fotoliul vechi şi el plecat de-acasă, cu nasul în soare şi, întorcând încet privirea, redescopăr treptat lucruri şi locuri de care mă leg şi pentru care mă întorc din când în când ca să le caut. Merii din poiana de peste drum se usucă trişti. Unde sunt copiii aceia care se cocoţau prin ei în jocurile lor, unde e tânăra aceea care-şi aducea pledul, perna şi cartea la umbla lor pe iarbă şi visa la ale ei cu speranţe şi deznădejdi? Iat-o că s-a întors din nou acolo cu noi speranţe şi noi deznădejdi. Le poartă cu ea şi le lasă un pic în popasul ei, apoi le ia la loc în spate şi pleacă mai departe cu ele, fiindcă sunt ale ei dulci şi dureroase şi calde frustrări cu care, aşa crede ea, dar nu va reuşi niciodată să înveţe să trăiască în linişte. Are mereu nevoie de ele, fiindcă viaţa e fadă fără amăgirile astea mici, aşteptarea, speranţa, mângâierea, mai degrabă decât nimicul.
Am căutat în sertarul înţepenit şi am dat de nişte bucăţi albe de carton, îngălbenite de timp, fostele viitoare felicitări de crăciun şi de 8martie. Bucăţi pătrate cărora le-am găsit instant o destinaţie.

(va urma)

M-am plimbat în oraşul Gol

Leer (în româneşte = gol) e un orăşel în Ostfriesland unde se bea mult ceai. Înspre Leer am evadat noi ieri de-acasă. Plecaţi cu noaptea în cap, întorşi la miezul nopţii, am călătorit cu nişte trenuri regionale, atât de multe la întoarcere, încât mă întrebam dacă mai avem multe de schimbat, noroc totuşi că n-au existat întârzieri. Nu ne-am dus neapărat pentru târgul de Crăciun (care de altfel a fost cât se poate de banal) unde am băut un punch de ou în loc de vin fiert pe care pot să-l beau şi acasă, ci ca să ne clătim ochii cu nişte case de cărămidă roşie, cu ceva arhitectură specifică şi cu ceva mai multă apă, având în vedere că nu departe de râurile care fac bucle pe-acolo prin zonă se află şi marea. Dacă nu ştiam că e, nici nu prea-mi dădeam seama, chiar dacă numărul de vaporaşe, corăbioare şi pescăruşi depăşeşte media. Dintr-un Heimatmuseum în care ticăie o pendulă sau două încă în stare de funcţionare, în care un câine prietenos (companionul gazdei pe post de recepţioneră, vânzătoare de bilete şi la o adică şi ghid în caz că se plictiseşte de atâta singurătate) ţi se gudură la picioare, am rămas cu câteva chestii interesante. Le pun cu steluţă:
* una din încăperi a aparţinut unei domnişoare foarte bătrâne, ale cărei surori mai mici nu s-au putut căsători datorită vechii prejudecăţi generale în zonă că dacă prima născută nu o face, nici ele nu au voie
* cam în primele două decenii ale secolului trecut idealul de modă feminină a inclus ţinute incomode şi nesănătoase, aşa zisa Belle Epoque
* m-au impresionat paturile - dulap (alcovuri, numite regional "Butzen") sub ale căror plăpumi se puneau carcase cu tăciuni în scop de încălzire a culcuşului, la fel suportul din gresie de încălzit picioare, tot cu tăciuni. Exista în casele mai bogate inclusiv o variantă de încălzire a picioarelor ascunsă în scaunele pentru copii mici.
* atelierul unui ţesător
* magazinul de produse din comerţul maritim

Aşa a aterizat ceaiul în Ostfriesland cum a aterizat şi în Anglia şi în alte regiuni cu ieşire la mare. Localnicii au adoptat ceaiul venit din extremul orient, au creat amestecuri noi şi şi-au creat ritualuri şi accesorii de servire a acestuia. Cu cioburi de zahăr (uscate sau marinate în diverse siropuri aromate) şi mai ales cu smântâna dulce şi grasă, ceaiul ăsta trebuie să ofere musai trei feluri de gusturi în aceeaşi ceaşcă. După ce-am răsfoit eu aseară, înainte să adorm, cărticica despre ceai ostfrieslandez, am şi visat ritualul clasic de ceai dat peste cap de D care nu s-a lăsat până n-a umplut ceaşca cu prea multă smântână încât s-au dus naibii "norişorii".
Procedeul e cam aşa. Ceaiul se prepară mereu în acelaşi ceainic care se spală doar cu apă fierbinte (deci fără detergenţi). În ceaşcă se pune cubul de zahăr. Ceaiul se toarnă pe lângă cub şi nu direct pe el. Cu un fel de linguriţă se toarnă încet puţină smântână pe lângă pereţii ceştii. Smântâna pluteşte iniţial, apoi se scufundă şi apoi se ridică la suprafaţă sub formă de norişori. Nu se amestecă cu linguriţa în ceai.

Am fost deci la muzeul ceaiului şi nu l-am putut vizita, fiindcă n-aveam termen la turul ghidat şi nu mai erau locuri, dar am plecat cu nişte mărunţişuri din magazin. :D

În târg umblau petrecăreţi cântăcioşi. Mai nou e la modă cântecul ciobanului Heinrich, cel ce şi-a căutat nevastă (şi n-a găsit) la "Bauer sucht Frau" (cine ştie cunoaşte, întâmplător am urmărit serialul). Cântecul ăsta mi-a adus mie aminte de un altul, aproape identic.

Aici e gluma sfârşitului de an:



Aici e un cântecel de primăvară:



Die Westfälische Nachtigallen - Alle Vögel sind schon da


Se zvoneşte că UE vrea să pună interdicţie pe cărţile cartonate cu poze pentru copiii mici. Algoritmul ar fi aşa: copilul mic ia cărticica, o duce ca tot omu la gură să vadă care-i treaba, muşcă din ea (că-i tare gustoasă), muşcătura se lasă cu bucăţi de carton sau de hârtie rupte, copilul se îneacă cu ele, copilul moare, pa! Mamă care m-ai făcut...

PS 1 - Iar am găsit apel pierdut de la magazin. Ăştia ce mai vor tocmai în sâmbăta mea liberă pe care o aşteptam atâta?
PS 2 - Zuza prin port

Trofeele mele

Mi-am luat patru foarfeci al căror tăiş îmi susură muzical la ureche. De fapt trebuia să încep altfel.

Ne-am trezit devreme într-o dimineaţă un pic cenuşie de sfârşit de octombrie. Am deschis ferestrele ca să intre aerul răcoros şi ceaţă gri în dormitor. Am pus cafeaua la fiert şi-am aşternut pe masă căni, farfurii, pahare, linguriţe. W şi R au venit la ţanc tocmai pe când înţepam şi scufundam ouăle în apa fierbinte. Am luat Frühstück-ul împreună, apoi am întins-o la Solingen - acolo unde tata se aştepta acum ceva timp (când ne-am mai plimbat prin zonă) să vadă o sumedenie de cuţite traversând strada. Ce dezamăgire pe el, însă nici nu ajunseserăm măcar în zona fabricilor. 

Am intrat în târgul de cuţite, furculiţe, foarfeci şi altele. Aşa ne-am luat noi în sfârşit foarfecile la care am ezitat atâta anul trecut. R a râs de mine când i-am spus motivul pentru care aveam de gând să-mi cumpăr o foarfecă dinţată. Am găsit-o într-un singur loc, acolo unde trebuia s-o caut, de altfel, de la bun început. Această foarfecă taie în zig zag materiale textile. Adică ea va tăia inclusiv, dar mai ales - ghici! - peticuţele cu care o să-mi decorez borcanele de dulceaţă. :D

Mor de somn. Astăzi am plecat iar gură cască. Aşa se nimeri în sfârşitul ăsta de săptămână. Am ajuns la târgul de jocuri de la Essen. După câteva ore de înghesuială prin halele cu tot felul de omuleţi probând o sumedenie de jocuri pe mese, pe jos, pe unde apucau, m-a luat cu vertij. Nu mai vedeam pădurea... I-am arătat lui D un X şi 0 cu 5 rânduri de cuburi, dar ne-am plictisit repede de el. N-am jucat nimic cu nimeni. Nici că aş mai fi avut unde, dar mint, locuri pe ici pe colo s-ar mai fi găsit. Dar erau atââât de multeeee, cu table, cu pioni, piese, cărţi, bile şi altele, nu ştiam ce să-mi aleg. Ne-am dus la unul dintre dealerii de second-hand şi am luat totuşi câte ceva pentru sufleţelul nostru. Vreo două le-am jucat deja, aşa că din entuziasm era musai să nu lipsească.

În poze sunt "trofeele" (inclusiv o pungă de pioni de rezervă, la kg) :D.

Se poartă mov

Întrebare: ce face neamţul o dată pe an de ziua naţională? Răspuns probabil: merge la vecinii noştri (era să zic bulgari) olandezi.
Ni s-a pus deci şi nouă de-o plimbărică. Aşa că am bătut vreo 200 km şi am ajuns într-un orăşel drăguţ cu gracht, poduri, mii de biciclete şi căsuţe înghesuite una-ntr-alta şi fără perdele la ferestre. Unele facturi ne-au lăsat ceva mai mulţi bani în buzunar decât aşteptat, aşa că ne-am răsfăţat cu câteva nimicuri. Printre ele ar fi câteva filme pe care voiam eu să le am de mai demult, aşa pentru sufleţelul meu (se pare că olandezii oferă cam pe toate drumurile diverse dvd-uri chilipir), o băscuţă, un cuţitaş de plastic pentru salată (am intrat deja în vreo 3-4 magazinaşe cu obiecte de uz casnic şi de decor şi atât m-am minunat, că de-abia am putut să plec cu ceva de ciudă că nu le pot lua pe toate), o punguţă de caramele, nişte pânze pentru pictat (dintre care una uriaşă pe care am luat-o la risc, fiindcă nu eram siguri că încape în maşină, vedea-m-aş acum scoţând o capodoperă din ea) şi mai ales un săpun care mie îmi miroase hedonistic a pereţi.
Mi-au plăcut oamenii, un pic mai puţin crispaţi şi ceva mai curajoşi şi mai inspiraţi decât nemţii. Începe să-mi placă tare mult olandeza, seamănă în unele cazuri cu româna. :D Îmi place dezinvoltura şi relaxarea cu care se circulă pe biciclete. În schimb mi-aş dori un permis de pieton care să circule fără frică printre ele. Acestea sunt absolut peste tot. Am constatat mai mult sau mai puţin miraţi că ţoalele şi încălţările din ofertele actuale sunt în mare parte mov. Ne-am plimbat cu tramvaiul de la parcare şi până în centru. Am terminat o carte pe drum în maşină.
După vreo 4-5 ore de somn maxim, am făcut astăzi faţă unui nor uriaş de clienţi cărora iarna care bate la uşă le îngheaţă poponeţele.
Aş fi vrut să formulez toate acestea complet altfel, însă, în graba cu care scriu ca să nu uit şi fărâma a ceea ce îmi mai amintesc, se pare că nu-mi iese.

P.S. - Şi cred că mi-e dor de (dar nu spun ce sau cine)... Îmi place starea actuală. Sunt diverse doruri amestecate, e ca un fel de îndrăgosteală, câteva mărunţişuri la care visez cu ochii deschişi şi uit să cobor din autobuz...

Poze:

Utrecht 3 Oct 2008

Plimbare cu poze

Am pornit într-o dimineaţă în care toate rozele mele erau în floare.

Am stat vreo două ore într-un dop rutier, apoi m-am întâlnit de câteva ori cu Dunărea pe care am pozat-o din zbor.

Seara am ajuns în Viena şi m-am dat în roata mare din Prater, ceea ce a uşurat un pic buzunarul. Nu-i nimic, avea să vină o nouă zi în care am vizitat vreo două muzee.

Am ajuns apoi la Timişoara unde m-am minunat de frumuseţea arhitecturii şi am adormit pe glasul roţilor de trenuri de toate felurile care treceau nu departe de geam (adică pe podul din pozele următoare).

Am revăzut în sfârşit ceasul de flori, singurul lucru pe care mi-l aminteam cu siguranţă şi de care am aflat în sfârşit că e de multă vreme defect.

Cu miţa asta bagaboantă m-am întâlnit pe drum şi a stat la scărpinat. :D

Florile astea le-am găsit pe marginea drumului printre munţi şi le-am "luat" cu mine.

Am pozat din nou Dunărea undeva între Orşova şi Drobeta.

La întoarcere spre casă am trecut prin Rupea,

şi n-am ştiut ce fel de cultură e asta:

poate mă lămureşte şi pe mine cineva ;)
între timp am aflat, mii de multumiri

am ajuns la Sighişoara

unde ne-a aşteptat o lebădă pe pat

şi am urcat prin scara acoperită.

M-au fermecat peisajul de podiş şi o parte din clădirile Oradei.

Apoi ne-am odihnit (mai bine zis rupt picioarele pe malurile Vltavei) pe timp de zi

şi pe-nserat

am mai vizitat câte ceva şi ne-am distrat într-un labirint de oglinzi.

Un fel de PS: La muzeul Kafka n-am făcut nicio poză. Credeam că e o simplă casă memorială, care în multe cazuri (cum e muzeul Goethe la Düsseldorf) e cam boring, cu excepţia de exemplu a casei lui Theodor Storm de la Husum. E mişto, cu efecte vizuale şi acustice, cu citate pe pereţi, cu un traseu prin toată viaţa lui Kafka, dar şi cu artefacte. Cine a studiat cunoaşte.

În drum spre casa casă am trecut pe marginea unei furtuni

din care am ieşit cu bine

Hai, pa!


Restul aici:

Road Trip prin Europa (4-22 iun 2008)

LE - Zi de poze astăzi şi la Suzi. ;)

Then and now

Este una dintre ruinele celei ce a fost cândva Herculane. (1989/2008)

Back home

Aş povesti, dar ce-aş mai povesti... Unde aş găsi un pic de chef? Am ajuns azi-noapte după ce-am trecut teferi pe marginea unei furtuni. Aş mai fi stat. De data asta n-am apucat să mă satur şi să vreau neapărat acasă. Nunta a fost frumoasă. Am fost frumoşi. Dar nu mai vreau. Nunţi tradiţionale. Cu puţin efort din partea tuturor se pot scoate şi astea din standard.
Am oprit iarăşi pe drum. Un pic la Sighişoara, un pic la Oradea, ca să odihnim şoferul. Despre Praga ce să spun? Extrem de frumos, de îngrijit (centrul), dar sufocat (cel puţin acum, vara) de numeroase grupuri de turişti. Mi-am zis că data viitoare mă duc într-un colţ uitat de lume şi "uit" fotoaparatul acasă. Mă scot deja din sărite toate fotoaparatele digitale (inclusiv al meu) care ridicate deasupra capului (nu şi al meu) vânează fiecare crăpătură de zid, fiindcă are şi aia istoria ei, fiecare apus de soare sau fiecare statuie frecată la propriu de mâini fiindcă poartă noroc. Mă enervează chinezii, umbrelele ghizilor ţinute pe sus ca să nu se piardă chinezii, fotoaparatele, japonezii, coreeeenii şi toţi asiaticii de care nu mai ai loc pe drumuri. Dar îmi place cursul lin al Vltavei al cărei puls nu l-am luat de la una din milioanele de terase şi restaurănţele de pe margine, ci de undeva de la capătul oraşului unde a fost cândva construit un hotel vizavi de un teatru, un hotel drăguţ care ne-a aşteptat şi găzduit şi pe noi fără prea mari pretenţii. Înainte de a mă apuca să caut câteva poze pe care să le pun aici, las una cu tona de cărţi de care mi s-a făcut milă şi am cărat-o (din fericire nu în spinare) din Ro până acasă.



P.S. - Înainte şi după tundere şi vopsire: