Dat cu părerea

Din diverse motive răsfoiesc periodic câteva ziare online româneşti. Pe lângă cele câteva bloguri din dreapta caut să păstrez o relaţie cât de infimă cu aşa-zisa realitate cotidiană a celor ce vorbesc aceeaşi limbă cu a mea. Mai aflu una alta, mă amuz, nu ştiu de ce mă chinui sistematic cu aşa ceva, în loc să pun mai des mâna pe o carte de valoare, dar am nevoie de ele chiar dacă sunt de-a dreptul tâmpenii, bârfe, prostii. În discursurile respective întâlnesc frecvent un atribut extrem de oribil folosit fără jenă de cei cărora li se spune generic jurnalişti: "de fiţe".
Mi se face greaţă ori de câte ori îl întâlnesc, chiar şi acum când scriu despre el. Îmi e greu să fac vreo analiză în ceea ce-l priveşte. Bănuiesc că s-a născut din gura unui sărac în faţa unui snob şi s-a împământenit împreună cu sensul pe care-l poartă după sine. "De fiţe" a devenit un fel de categorie socială, privilegiată, una jem'enfiche-istă cu nasul pe sus care e musai să arate ceea ce îşi permite. Să mă adâncesc în căutări de sensuri şi etimologii nu mă tentează. Vreau doar să spun că la 20 de ani de când am scăpat din aşa zisul jug cu ochelari de cal comunist nu s-a schimbat absolut nimic în ceea ce priveşte statutul de "fiţos" şi nici că se va întâmpla prea curând atâta timp cât va rezista mândria asta idioată, dorinţa de a se afişa cu gardul vopsit în spatele căruia chiloţii au gaură în fund.

PS - Ce ar însemna de fapt "o florărie de fiţe" mai ales dacă aş pune-o în contextul unui centru de cumpărături german în care poţi primi un aranjament uluitor făcut din buruieni, uscături şi flori banale?

Mda

Nimic nou în ceea ce vreau să spun acum. Pentru fiecare meserie există o anumită categorie de nervi cărora li se adresează. Mă străduiesc din răsputeri, e chestie de bună creştere, dar şi exerciţiu de obişnuinţă, autoeducaţie să nu deschid gura de leu de fiecare dată când descopăr câţi proşti şi rău intenţionaţi şi (poate doar) aiuriţi suportă pământul. Ştii, de fiecare dată când descopăr urmele unui furt mă simt ca şi când ar mai cădea o picătură chinezească. E frustrare, nu neapărat părere de rău că dispare obiectul respectiv, mi-e "Scheiss egal" după cum mai ziceam, ci este un afront adus propriei vigilenţe care - paradoxal - oricum nu intenţionează să depăşească un anumit nivel, este pură dezamăgire absolut de fiecare dată, fiindcă mereu uit şi o iau cu încredere de la capăt. Dar aşezate, aşa, una peste alta în timp sunt nervi tociţi inutil.

Leapşa mie, leapşa ţie

Leapşa de la Sorin, care a primit de la White Noise.

1. ce cărţi de poezie aţi cumpărat în ultimul an?
2. aţi fost la vreo lansare de poezie?
3. dar la vreo lectură?

Leapşa asta mă va face de ruşine. Am să răspund în felul următor:
A fost o dată ca niciodată o vreme când citeam şi scriam frecvent poezie. Se întâmpla în cadrul unui fel de club online care între timp a devenit o comunitate uriaşă, inevitabil, eterogenă, mereu schimbătoare, dar în mare aceeaşi poveste. S-au publicat cărţi, se organizau cenacluri, întâlniri la care citeam propriile poezii sau pe-ale altora. Cumpăram sau primeam în dar cărţile nou lansate. Cred că ultima lansare la care am fost în carne şi oase înainte să plec din ţară este cea a volumului Dianei Iepure, "Liliuţa". Cât despre ultimul an... prea sărac din păcate. Nu am căutat să intru în niciun club german, cel mai probabil pentru că nu mă simt încă pregătită în niciun fel să scriu sau să gust poezie în această limbă. Cărţi am cumpărat prea puţin, deşi profit de ocazie să mai iau cu mine câte ceva ori de câte ori mă întorc acasă.

Leapşa la Bea.

6 lucruri care te fac să zâmbeşti

Onorez leapşă de la To-morrow cu următoarele reguli (nu le mai traduc, important - zic eu - e să fie şase lucruri şi să lepşuieşti alte 6 bloguri la rândul lor):

1) link back to the person who tagged you.
2) post these rules on your blog.
3) share 6 things that put a smile on your face.
4) pass the tag along to 6 other fabulous blogs.
5) let the tagged people know by leaving a comment on their blogs

Zic aşa:
(unu) plantele sădite de mine când răsar sau înfloresc
(doi) orice mitzi pe care o întâlnesc
(trei) când vorbesc cu cineva drag
(patru) când dau de muzica pe care o caut de mult (sau când descopăr ceva)
(cinci) când mă gândesc la ceva frumos şi îmi place şi mă simt bine
(şase) zâmbesc instant şi fără scop precis

Leapşa la: Alina, Aprilsea, Sorin, Costel, Leah Lusch, DoDu

Azi mă enervează

* o pereche de linguri de salată al căror destinatar a devenit incert
* egocentrismul şi mofturile mătuşii R (cineva de genul care la masă - unde e invitat - şi-ar dori să fie servit dietetic după propriile reguli, dar care de-abia s-ar atinge de lucrurile preparate de tine special pentru ea suspectându-te de un eventual boicot; tipa e bolnavă de neurodermită, dar mai degrabă cred că are ea altceva la cap, fiindcă dacă o întrebi ce mănâncă şi îţi spune că în nici-un caz porc, vei constata cât de curând că în mâncarea pe care şi-o aduce singură şi neîncrezătoare de-acasă se află o bucată de parizer cu 85% porc în ea)
* atitudinea cu tendinţe conservatoare şi panicarde ale madamei

My mood for these days

Obél - Just So


e din reclama asta



sau asta

Dă şi mie ţigările alea

Jumătatea lunii, bani, Vday (şi nu neapărat), sâmbătă, deci niscaiva mai mult muşteriu în prăvălie. Coadă interminabilă la casă. Foială. Un puşti cam gras umblă de vreo două ore la bustul gol prin magazin. Perdelele cabinei - două cortine în spatele cărora se ascund seminuduri, transpiraţi şi şosete murdare cu gaură la deget. Copii care iau obiecte dintr-o parte şi le abandonează altundeva. Anne, ia şi mie asta, anneeee!!! Anneeee! Mame indiferente la vociferările copiilor mereu pofticioşi. Urletele înăbuşite în pumnii verzi umflaţi ai lui Hulk şi caftiţi de fiece curios care trece prin zonă. Printre ele vreo doi trei ciufuliţi cu feţe un pic la fel de sudesteuropene ca şi restul. El îşi trage zgomotos nasul în ambele sensuri, ca şi cum şi-ar pregăti o flegmă. Traversez cu gândul o juma' de continent până în ţara celor ce-şi suflă mucii în palmă şi dau cu ei direct în stradă. "Dă şi mie ţigările alea." Şi uite-aşa mi se confirmă. Dar n-am niciun chef de ei. Chiar dacă-mi sunt conaţionali.
Coada se termină, îmi vine rândul în sfârşit.

:P

Un moşuleţ un pic timid sau poate doar neputincios vine şi se îndreaptă spre mine. Îl întreb dacă doreşte ceva, pare că are nevoie de ajutor şi spune cam neinteligibil că ar vrea o felicitare pentru (aici n-am înţeles) - cred că - nevastă-sa, de ziua ei. Îi arăt unde e stativul cu felicitări şi mă îndrept instant spre el. Pare că nu se descurcă. Ca şi cum n-ar avea chef să caute sau cum că i-ar fi perfect egal, îi arăt mai multe modele, nu se hotărăşte, până la urmă aleg eu una. După încă nişte bălmăjeli înţeleg că nu poate scrie şi că ar fi drăguţ să scriem noi ceva pe ea. Plăteşte fără grabă. Îi compun ceva, îl tot întreb, îi cer părerea. Îi e în continuare perfect egal. Stă lângă mine şi aşteaptă să termin de scris. Nu se grăbeşte nicăieri. După ce termin de scris îi înmânez plicul şi dau să mă întorc la lucrul meu abandonat. Stă lângă mine şi mă ţine cu o mână de braţ. Nu ştiu cum să mă desprind fără să-l jignesc. Pare recunoscător. Îi zic că am multă treabă şi nu am timp de pierdut. După ce iese pe uşă se întoarce ezitant şi întreabă dacă nu pot să mă duc la poştă să trimit felicitarea. Îi spun că nu am cum pleca din magazin, fiindcă sunt responsabilă de tot ce se întâmplă acolo. Îi pot scrie cel puţin adresa pe plic, iar el se poate duce şi singur la chioşcul din apropiere unde e şi o cutie poştală. Îl întreb care e destinatarul. Maria nuştiucum, Vogelsangstrasse nuştiucât. Păi asta e câteva străzi mai încolo. Înţeleg imediat că locuieşte în zonă. Moşul ăsta şugubăţ mă trimite la poştă ca să trimit ceva pe propria lui adresă. Completez cu chiu cu vai numele nevesti-sii, îl întreb dacă să-i lipesc plicul, pun limba pe marginea cu lipici, îi înmânez scrisoarea. Îmi întinde mâna ezitant şi pare că mi-o reţine, îmi mulţumeşte ca şi cum fascinat, mă ţine iar de braţ, îi spun că gata, arbeiten!, altfel nu terminăm şi mă întorc din nou spre lucrul abandonat. Pleacă. După aproximativ câteva zeci de minute, colegă-mea: ascunde-te că vine iar. În momentul respectiv las lucrul baltă (ceea ce se întâmplă cu voia mea rar), pauză!(era timpul chiar) şi mă duc în bucătărie. La întoarcere aflu că moşuleţul şi-a rezolvat problema, dar a întrebat unde e colega, adică eu. M-a aşteptat un timp învârtindu-se aiurea prin magazin, apoi a plecat. Întrebare naivă: cu ce l-am fermecat pe bietul moş?

LE - Moşul ne-a mai făcut azi o vizită. Aşa, şi el... :-|

Come again

Doamne, cu ce pasiune poate cânta omul ăsta! Normal, doar e o balanţă. Un artist. :) Mai nou (mă rog) îşi cântă cântecele la lăută. Link până găsesc un embed.





Sting - Until

LE (de la Anonim):



Even LE: entuziasmul nu m-a ţinut departe, aşa că am scos 19 euri din buzunar şi mi-am cumpărat albumul. :D



Sting & Edin Karamazov - Come Again

Mă simt lepşuită

Leapşa cu cărţi:

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
Attila Bartis - Tihna, Bohumil Hrabal - L-am servit pe regele Angliei

2. Ai făcut cadou cărţi?
De mai multe ori. Sunt un dar inspirat, mai ales dacă ştiu că merită.

3. Care este viitorul literaturii?
Ca şi până acum. Câţiva vor sclipi, restul – balast.

4. In ce (alte) limbi ai citit cărţi?
În franceză. În germană.

5. Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut?
Roşu şi negru.

6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
America de sud. Europa.

7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Rareori. Însemnez fragmente – imagini care mă inspiră la pictat.

8. Cam câte căţi ai citit până acum?
Câteva. :D

9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?
Nu adorm cu cărţi în braţe. Teoretic, dacă m-ar plictisi, le-aş abandona. De obicei adorm de oboseală.

10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Sunt nişte comori. Nu concep o casă fără cărţi.

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o ?
Un dicţionar Larousse de medicină şi primul volum dintr-un atlas de anatomie de Sinelnikov.

12. Care e cel mai tare final al unei cărţi citite de tine?
Nu-mi amintesc. În general cele mai interesante finaluri sunt pentru mine alea care mă lasă cu ochii în soare.

13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Evanghelia dupa Isus (Saramago)

14 Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
Personal sau scriitura lui ? ;;)

16. Poate literatura să schimbe lumea?
Poate doar un fractal din ea.

Mda

Există în limba germană (mai mult aia vorbită, vulgară, decât aia oficială) un cuvânt cam urâţel, dar care se potriveşte foarte bine în situaţiile care includ o înşelătorie, o păcăleală, o stricăciune de ordin material sau figurativ şi cu origine umană.
Exemplu de situaţie (frecventă la noi în magazin): un client oarecare ştie că are de-a face cu multe lucruri la preţ redus. Pe aceste lucruri există nişte abţibilduri portocalii care indică noul preţ după reducere. Unele lucruri prezintă chiar urmele mai multor reduceri consecutive. Clientul respectiv descoperă între timp că aceste abţibilduri se pot desprinde cu uşurinţă de pe anumite ambalaje şi se pot lipi pe altele. Pentru noi n-ar fi greu să descoperim păcăleala, fiindcă abţibildurile prezintă pe ele data reducerii şi numărul unei grupe de obiecte (de genul articole de menaj sau decoraţiuni sau şosete etc). Nu ştiu dacă a fost intenţie sau doar hazard, însă azi s-a nimerit pe ambalajul unui camion mare de plastic un abţibild care-l făcea mult mai ieftin decât îl credeam eu, dar care prezenta numărul grupei "jucării". Ceva nu m-a convins. Prea târziu din păcate. Din lene probabil. Cuvântul se numeşte "verarscht". Din care "Arsch" înseamnă "cur", iar prefixul "ver-" are sens de îndepărtare, dispariţie, distrugere. Mot-à-mot ceva de genul "încuruit". Îi spuneam tot azi şefei mele despre păţania cu pricina şi cât sunt de dezamăgită (mă rog...). Astfel de clienţi sunt cu grămada. Rămân cu gust amar ori de câte ori constat urmele unui furt sau ale unei înşelăciuni. Nu-mi rămâne decât să mă consolez cu propriul meu principiu potrivit căruia cine fură, i se va fura la rândul lui (mult mai mult decât şi-ar imagina el, adică înzecit, însutit, înmiit, fiindcă balanţa mamei naturi numai în echilibru nu poate sta).

viaţa mea e o călătorie cu autobuzul

eu sunt aşa cum sunt şi tu ştii
o floare de lotus în mijlocul unui lac pe lângă care treci aiurită
cu părul - raze aurii, cu nasul în vântul călduţ,
pe strada asta miroase a biscuiţi îţi spui
şi ştiu
n-ai fi coborât de-acolo dacă ai fi uitat
şi sigur ai fi uitat,
aiurito,
eşti frumoasă,
te-aş duce de mână prin aburii dimineţii de după,
dezmierdato,
cu mâna pe sub şorţul cu pete de aluat
şi nimic în plus

la fereastra la care stai de obicei
se lasă mereu seara
când îţi laşi locul şi vii şi mi te întinzi alături

mă visez adesea gol întins în iarbă
în jurul meu o mare de flori uriaşe, multicolore,
pisicoase, muşcăcioase, pofticioase, lacome
niciuna nu-şi poartă biscuiţii cu sine
aşa cum o faci tu
aiurito, dezmierdato
acolo unde eşti şi încă o noapte



(în lucru)

Am...

eu aşa nişte curiozităţi... Deocamdată încă dorm cu ele. :D Într-o bună zi mi se vor satisface. Dacă vor. Noapte bună, tu, oriunde te-ai afla! :)

:)

"du strahlst" mi s-a spus. Şi nu o dată. Oare cum fac? Deocamdată să vezi ce-o să mai strălucesc eu după maratonul din săptămânile ce urmează. :D

Sunt dezamăgită

Treaba stă în felul următor. Am găsit acum o săptămână finally filmul ăla ieftin cu Richard Gere tinerel şi bine făcut şi nud. Dar unde e nudul ăla de două-trei secunde pozat de sus în toată splendoarea lui pentru care am cumpărat filmul şi pe care l-am aşteptat atâta cu sufletul la gură? A fost tăiat o dată cu preţul la montaj? :P Sau l-am văzut eu în alt film? :))

L.E. - Mai e un film, hmm ;;)