Din diverse motive răsfoiesc periodic câteva ziare online româneşti. Pe lângă cele câteva bloguri din dreapta caut să păstrez o relaţie cât de infimă cu aşa-zisa realitate cotidiană a celor ce vorbesc aceeaşi limbă cu a mea. Mai aflu una alta, mă amuz, nu ştiu de ce mă chinui sistematic cu aşa ceva, în loc să pun mai des mâna pe o carte de valoare, dar am nevoie de ele chiar dacă sunt de-a dreptul tâmpenii, bârfe, prostii. În discursurile respective întâlnesc frecvent un atribut extrem de oribil folosit fără jenă de cei cărora li se spune generic jurnalişti: "de fiţe".
Mi se face greaţă ori de câte ori îl întâlnesc, chiar şi acum când scriu despre el. Îmi e greu să fac vreo analiză în ceea ce-l priveşte. Bănuiesc că s-a născut din gura unui sărac în faţa unui snob şi s-a împământenit împreună cu sensul pe care-l poartă după sine. "De fiţe" a devenit un fel de categorie socială, privilegiată, una jem'enfiche-istă cu nasul pe sus care e musai să arate ceea ce îşi permite. Să mă adâncesc în căutări de sensuri şi etimologii nu mă tentează. Vreau doar să spun că la 20 de ani de când am scăpat din aşa zisul jug cu ochelari de cal comunist nu s-a schimbat absolut nimic în ceea ce priveşte statutul de "fiţos" şi nici că se va întâmpla prea curând atâta timp cât va rezista mândria asta idioată, dorinţa de a se afişa cu gardul vopsit în spatele căruia chiloţii au gaură în fund.
PS - Ce ar însemna de fapt "o florărie de fiţe" mai ales dacă aş pune-o în contextul unui centru de cumpărături german în care poţi primi un aranjament uluitor făcut din buruieni, uscături şi flori banale?
