Un moşuleţ un pic timid sau poate doar neputincios vine şi se îndreaptă spre mine. Îl întreb dacă doreşte ceva, pare că are nevoie de ajutor şi spune cam neinteligibil că ar vrea o felicitare pentru (aici n-am înţeles) - cred că - nevastă-sa, de ziua ei. Îi arăt unde e stativul cu felicitări şi mă îndrept instant spre el. Pare că nu se descurcă. Ca şi cum n-ar avea chef să caute sau cum că i-ar fi perfect egal, îi arăt mai multe modele, nu se hotărăşte, până la urmă aleg eu una. După încă nişte bălmăjeli înţeleg că nu poate scrie şi că ar fi drăguţ să scriem noi ceva pe ea. Plăteşte fără grabă. Îi compun ceva, îl tot întreb, îi cer părerea. Îi e în continuare perfect egal. Stă lângă mine şi aşteaptă să termin de scris. Nu se grăbeşte nicăieri. După ce termin de scris îi înmânez plicul şi dau să mă întorc la lucrul meu abandonat. Stă lângă mine şi mă ţine cu o mână de braţ. Nu ştiu cum să mă desprind fără să-l jignesc. Pare recunoscător. Îi zic că am multă treabă şi nu am timp de pierdut. După ce iese pe uşă se întoarce ezitant şi întreabă dacă nu pot să mă duc la poştă să trimit felicitarea. Îi spun că nu am cum pleca din magazin, fiindcă sunt responsabilă de tot ce se întâmplă acolo. Îi pot scrie cel puţin adresa pe plic, iar el se poate duce şi singur la chioşcul din apropiere unde e şi o cutie poştală. Îl întreb care e destinatarul. Maria nuştiucum, Vogelsangstrasse nuştiucât. Păi asta e câteva străzi mai încolo. Înţeleg imediat că locuieşte în zonă. Moşul ăsta şugubăţ mă trimite la poştă ca să trimit ceva pe propria lui adresă. Completez cu chiu cu vai numele nevesti-sii, îl întreb dacă să-i lipesc plicul, pun limba pe marginea cu lipici, îi înmânez scrisoarea. Îmi întinde mâna ezitant şi pare că mi-o reţine, îmi mulţumeşte ca şi cum fascinat, mă ţine iar de braţ, îi spun că gata, arbeiten!, altfel nu terminăm şi mă întorc din nou spre lucrul abandonat. Pleacă. După aproximativ câteva zeci de minute, colegă-mea: ascunde-te că vine iar. În momentul respectiv las lucrul baltă (ceea ce se întâmplă cu voia mea rar), pauză!(era timpul chiar) şi mă duc în bucătărie. La întoarcere aflu că moşuleţul şi-a rezolvat problema, dar a întrebat unde e colega, adică eu. M-a aşteptat un timp învârtindu-se aiurea prin magazin, apoi a plecat. Întrebare naivă: cu ce l-am fermecat pe bietul moş?
LE - Moşul ne-a mai făcut azi o vizită. Aşa, şi el... :-|
