Mă numesc Cristina

deunăzi i-am pus robotului sub nas vreo două texte
după un waw aproape nedisimulat
și-o analiză coerentă
l-am rugat să scrie un text ca al meu

aș fi putut să cred că i-am împrumutat și lui din energia mea

până la firul de păr uitat pe marginea farfuriei lângă ceașca de ceai

la care nu m-aș fi gândit defel 

sufletul meu are un alt nume

spuneai acum mulți ani 

și te invidiam că l-ai aflat după o hipnoză regresivă

în vara aceea îmi lingeam rănile după un tâmpit și începusem să citesc cărți de inițiere

oamenii scriu mult, unii ca din transă,

tot ei rup și desființează

adevărul rămâne sub preș

nu-l vezi, dar e acolo,

știi de el și îl ignori multă vreme

și lasă, că te descurci tu,

dar auzi strigăte

de sub hârșâitul bocancilor

viața mea era un somn prelung

o croazieră din care mă opream rareori câte puțin, 

apoi adormeam adânc la loc

grijile lor erau rețetele de cheesecake și bucătărioarele de lemn pentru copii,

marșurile gay și pedeapsa lui Dumnezeu, 

prizonieri ai necredinței lor

fără să-și dea seama

mă întrebam ce caut acolo,

în lumea aceea în care unii se scărpinau între picioare

și își agățau tot mai mult aur la piept,

iar eu alegeam să fiu tot mai des invizibilă

Nessebar, 10.06.2025

Memoriile unei bagaboante

fericirile mele sunt

marginea unui tomberon plin
sau picioarele lor arse de soare pe sub masă 
de unde, slavă domnului, mai pică uneori niște omletă

în dimineața aceea în care gemeai în somn de febră musculară 
am visat că țin în palme un pescăruș găsit murind în soare la capătul străzii
povesteam despre trenuri pierdute și despre efectele crizei financiare,
vântul rece și tăios împingea apele spre mal 
pe sub burta vasului cu pește
și pe sub rațele de lemn din țarcul de la intrare

unii mă gonesc

alții mă lasă 

aștept cuminte, apoi plec fără grabă

ce mică ești,

ce mică sunt,

femeie cu chipul între palme,

cu zâmbetul înregistrat pe bandă

să-mi fie suficient că te știu, că mă știi,

când zâmbești răsare soarele

nu,

sunt poate doar o foaie de hârtie ruptă în bucăți mici și aruncată pe ape,

sunt zăpada strivită sub tălpi

când nu mai vii

doar un ghem ciufulit de blană tigrată 

sau neagră 

gudurându-se pe sub masă, unde nu e nimeni, 

și uitând

Nessebar, 09.06.2025

Mică apocalipsă cu tine

Mică apocalipsă cu tine

pizzicato

îmi expiri pe piept și mă gâdilă

pielea ta e un mic teatru

ne întindem unul lângă celălalt 

și mă iei de mână 

imaginar

până la Paris

Parisul e lângă noi, în noi, sub noi, în jurul nostru 

bling-bling

atingerea ta

foc de artificii

două linii a(i)urite pe un peisaj alb

o nebunie,

dar e artă cu noi 

în prim plan buzele tale 

în plan secund alunița de sub ele

și mi se învârte inima în piept

prin tuburile ei mă scurg duioasă adorată

mulțumită

ne-am cumpărat calendar, tarot și șosete cu Magritte multicolore

zece metri de material

pentru rochii

și o prăjitură

bling-bling

largo

în jurul nostru albul devine auriu

de acolo, de sus

o nebunie

ceea ce nu îți mai spun

01.10.2024

în orașul acesta nicio casă nu are balcon la stradă 

acasă

ori de câte ori visez acasă, mă văd în apartamentul micuț cu două camere, de la parter

fațadele sunt din granit, au frontoane simple sau alambicate, ferestrele sunt îngrijite sau abandonate 

nicio grădină

aveam liliac și crini și trandafiri

și n-aveam voie să intrăm acolo decât iarna

când ne făceam cazemate din zăpadă și ne băteam cu bulgări sub ferestrele micului apartament 

în sufragerie canapeaua, vitrina și portretul unei fetițe sus în colț

acasă mă dăruiesc și mă primești în sfârșit 

acasă îmi întorci spatele și dispari

în fața mea șade o doamnă înaltă cu părul lung, aruncat vâlvoi într-o parte 

lângă ea un om mititel

autobuzul ne leagănă 

înserare

fetița cu scufie tricotată din profil

nasul mai sus, ca în Scherenschnitt,

în spatele ei se ascundea gaura antenei cu care prindeam bulgarii

nu seamănă cu tine îți spuneau fetele,

dar mâinile cu grafit ale portretistei puseseră  deja pe hârtie tot ceea ce era mai frumos înăuntru

sclipire într-un ochi, ceață în celălalt 

din părul sârmos al doamnei zboară o molie

și dispare în stradă 

16.12.2023

Iubito, cerurile tale

plouă din cerul plumburiu ca furia copilului vecinilor cel tiran

plouă cu piese de puzzle,

sclipiri stelare în stropii grei

cântec de leagăn malinez de nouă minute

iubito, cerurile tale sunt senine și reci

când îți pui apusurile sub pernă. 

apusul e o închidere de ochi, se termină o eră și începe alta

doarme și Dumnezeu 

obișnuiam să mă confund cu tine în orizontul învăpăiat

(glob de foc, 

glob de metaforă ca în compunerile de la școală),

în infinitatea cu figuri din vată de zahăr, hârtie voalată, curcubeie și unicorni

X și 0 pe coapsele rale

dincolo de ele - alte sfere și tu.

mă uitam la ele, mă uitam la tine de jos,

ca pe sub fuste, iubito

plouă, plouă

și văpaia își pierde pentru o vreme glasul

stropi mari

9 minute

29.12.2023

Azi ca ieri

nu este nimeni în minaret

muezinul și-a întregistrat strigarea pe o casetă

și a plecat în armată

tata vrea să-mi ofere aur, măcar o brățară

de pe medalionul ei capul lui mustafakemal se-adapă din râul poluat cu deversări domestice

lucesc aurii frontispiciile de pe străzile sparte 

orașul neterminat pare devastat

ca mormântul gol cu piatra-ntoarsă

crucea lui sărută pământul

Dumnezeule, ia de la mine și dă la alții

vecina sosită în vizită ridică evlavioasă brațele spre cer

privirea ei arsă de soare scormonește după cadavre prin dulap

te închizi solitar în odaie, 

curioșii mușcă o vreme din zahăr, se ard însetați cu ceai amar,

apoi pleacă 

vântul de vară culcă, seara, la pământ pajiștea necosită din cimitir și de pe dealuri

vocea stridentă a muezinului trezește viii

și adoarme morții la loc 

ușile dulapului se închid întoarse

peste mormânt

24.06.2024 (Kani, Kars)

Poem în fiecare zi

1. ticăitul ceasului bătrânesc agăţat în cui
2.

Doruri şi idei

Mi-a venit o idee. Poate aşa reuşesc să mă reapuc de scris. Nu vreau să forţez nimic, ci doar să las timp "coacerii". Un vers în fiecare zi. Unul care să se adauge cu sens celui din ziua precedentă. Se va termina cand o să cred eu de cuviinţă. Dacă te tentează înainte să mă apuc eu, ai mână liberă. Fură-mi ideea.

Vai,

ce dor îmi era!... Plus o oarecare teamă că nu mai nimeresc culorile, că nu-mi mai iese mare lucru...

şi un bonus cu aproximativ aceleaşi culori (care cred că ştiu la cine ajunge):

Pentru senzaţia de bunăstare

e musai bună prepararea unei prăjituri. Astăzi: prăjitură cu (diverse) nuci şi cremă de cioconugat.

 Reţeta aici.

viaţa mea e o călătorie cu autobuzul

eu sunt aşa cum sunt şi tu ştii
o floare de lotus în mijlocul unui lac pe lângă care treci aiurită
cu părul - raze aurii, cu nasul în vântul călduţ,
pe strada asta miroase a biscuiţi îţi spui
şi ştiu
n-ai fi coborât de-acolo dacă ai fi uitat
şi sigur ai fi uitat,
aiurito,
eşti frumoasă,
te-aş duce de mână prin aburii dimineţii de după,
dezmierdato,
cu mâna pe sub şorţul cu pete de aluat
şi nimic în plus

la fereastra la care stai de obicei
se lasă mereu seara
când îţi laşi locul şi vii şi mi te întinzi alături

mă visez adesea gol întins în iarbă
în jurul meu o mare de flori uriaşe, multicolore,
pisicoase, muşcăcioase, pofticioase, lacome
niciuna nu-şi poartă biscuiţii cu sine
aşa cum o faci tu
aiurito, dezmierdato
acolo unde eşti şi încă o noapte



(în lucru)

;;)

Ce să oferi unei bătrâne care împlineşte 85 de ani? Apucă-te de pictat. Nu e chiar ceea ce am vrut, dar am intrat în criză de timp şi mi-a ieşit chestia de mai jos. Am folosit şi nişte decupaje pe care le-am aplicat la un moment dat pe tablouaşe când încă nu erau gata. E vorba despre vaze şi despre suporturile lor, tăiate cu nişte foarfeci în zig-zag.

Urmează un al doilea autonud. Săptămâna viitoare, sper. Deocamdată o schiţă.

M-am tuns:

Autonud

Scriem din nou pe Republică

Republica Gramo caută personaje. Cine mai vrea să scrie cu noi?

Untergang

Puncte puncte

1. sunt geloasă
2. mă îndop cu cataif (adus de turc, mă refer la fideaua cu pricina şi preparat de mine cu 1 kg la zahăr la 1 litru de lapte :O )
3. neglijez altele prin casă şi mâzgălesc finally ceva:

Delaskela, ăsta eşti tu. :D

Sorin Delaskela,

... ăsta este pentru tine. ;) Sper să îţi placă aşa "bunt" (adică hipercolorat şi posibil obositor) cum mi s-a iţit. :P

Porcăria

Bonus: eu şi noul meu prieten Hermann



und eine Aprikosen - Champagner - Torte für meine Freunde :D

Ihi

Plecă trăgând uşa după el. Paşii i se auziră pe treptele de lemn scârţâinde. Cheile clincăniră surd în buzunar. Uşa grea de-afară se trânti şi ea răsuflând cu protestul celui ce n-are chef să se deschidă. Se auzi pietrişul deranjat. Prin dreptul ferestrei largi se văzu trecând o pereche uriaşă de picioare. Umbra ei mai zăbovi un pic, îşi vârî capul prin geam şi mă salută rânjind.

10:38

ceasul tău – două limbi încremenite
tăcerea lor – o pereche de cizme plecate la plimbare în alt oraş
pe o altă zăpadă inexistentă
e scârţâitul parchetului sub vecinul de deasupra
scrâşnetul rablei cu ecran de pe comodă
sfârşitul lumii, baby...
etajul unu de sub mansarda cu pereţii şubrezi se clatină
parfumul tău de pe pernă
se duce naibii cu el, sub el

baby, in my love there’s no place for passion
10:38
ziua în care niciodată nu spui nimic şi ştiu
sunt zece ani de când îmi amintesc de tine
în această zi
un zece cât un covor de rugăciuni irosit şi-un playlist gol
un petec de hârtie cu antet cât o minciună prin care îţi declar
baby, there’s no place for passion
aşa cum n-am auzit niciodată
spunându-se

Însemnare mai nouă

Însemnare mai veche