Sunt într-o gaură neagră. Şi până nu mă hotărăsc, nu pot ieşi din ea. Dacă eu singură nu mă ajut, nu există nimeni altcineva care o poate face. Mă înconjoară şapte mii de dileme, nerăbdări, nehotărâri. Timpul trece şi mă întreb de ce mă grăbesc. Fiindcă mă gândesc la viitor. Care viitor? Sunt între luntre şi punte. Pe drumul meu nu se află răscruci. El e plin de ceaţă. Mă plâng de diverse şi apoi ajung la autocontraziceri. Fiindcă nu mă zbat. Las totul la voia întâmplării. Trece pe lângă mine, nu trece, mi-e totuna. Strugurii sunt acri. Eu amăgesc cu bună ştiinţă, eu îmi dau pumnii în cap. Mă enervează "smile"-ul ăla de pe messenger, care nu face altceva decât să ia loc de răspuns la orice întrebare/afirmaţie insipidă. Ce-ar fi să renunţ la ele? La messenger, la blog, la internet. Nu mă văd. Sunt dependentă.
| Însemnare mai nouă | Însemnare mai veche |
