Gummibärchen

De azi e oficial: voi avea un copil. :)

PS:

Cadou pentru blogul tău

De la Gramo pentru blogul Optzecei.

 Îi cadorisesc pe: Sorin, Moshul fetei, şi pe Nuclearrr.

Cât costă un zar?

Ah, ca să nu fiu prea protocolară, că n-am nevoie pe acest blog, nu-mi place de mine astfel, am fost iar la târgul de jocuri de la Essen. Ştiam că e cândva în perioada asta a anului şi ne-am amintit la timp, cât să uităm din nou destul de repede că avem şantier început şi neterminat în casă şi o zbughim (relativ instant, nefiind perfect hotărâţi) într-acolo. Şi ştiind că suntem cam sparţi la pungă şi mergem la pomu' lăudat, am luat cu noi un mic trolley în care aveam de gând să ne cărăm trofeele. Ştiind deja cam care e faza la acest târg, am luat-o mai moale, ne-am orientat un pic şi am găsit o măsuţă liberă la editura de la care cumpărasem anul trecut un joc (care e, by the way, şi acum nedesfăcut :->). Nu era acelaşi joc, era unul cu nişte văcuţe. Editură elveţiană, vacile sunt la mama lor. Un joculeţ banal dar extrem de simpatic cu cărţi cu vaci pe ele, viu colorate, cu cifre şi muşte (cu cât mai multe muşte pe o carte, cu atât pute vaca mai tare) şi cu instrucţiuni inclusiv în limba română. Ne-am jucat şi am cumpărat jocul. Am nimerit ulterior la o altă masă, o editură olandeză de data asta, titlul unui joc nou, apărut chiar la târg, Hotel Amsterdam. Am jucat şi aici o rundă.
La fiecare editură există câţiva reprezentanţi care joacă împreună cu tine şi îţi explică regulile. Asta e fain. În fiecare an apar zeci, sute de jocuri noi, dintre care cel puţin câteva sunt destul de interesante. Apoi am mai găsit încă unul pe care l-am jucat complet, tot simpatic, dar care nu ne-a dat pe spate. Ar mai fi fost câteva. Există diverse jocuri pe care nu le găseşti oriunde pe piaţă. Cel mult pe net. Jocuri clasice, jocuri tactice, de perspicacitate, jocuri cu multe reguli, cu piese puţine sau dimpotrivă. Nu am fi avut bani pentru toate, dar am avut iar pentru câteva la mâna a ţâşpea de la dealerii nelipsiţi din peisaj. Spre sfârşitul programului păpasem cam toată rezerva cash din portmonee. Tocmai când treceam pe lângă taraba cu zaruri de rezervă, de toate mărimile şi pentru toate gusturile...  

Pasăre pe limba ei

Îmi dau seama că însemnările de care mă simt cel mai ataşată sunt scrise în momentele cele mai nepotrivite, fie pe fugă înainte să zbor undeva, fie seara târziu când de fapt ar trebui să închid, când D se strecoară deja sub aşternut şi mormăie că-l deranjez din adormire. Exact atunci am o groază de idei pe al căror conţinut îl pot cu uşurinţă exprima. E musai să nu tac. Dacă tac, pot să zic pa.
Mi-e dor să fiu din nou în trenul acela. Cu nerăbdarea aceea plăcută. Nicio teamă, nici urmă de neîncredere. Bauchgefühl. Intuiţia mă trage după ea. Mi-e dor de liniştea din înserare, de apele cele multe şi de febratamusculară. Tevoiiubimereu,n-aiteamă este cel mai frumos lucru pe care l-am auzit spus vreodată. Deşi tot mă tem de cele mai multe ori că totul se va sfârşi aici. Sau va reîncepe altfel. :)

Şi nu, de însemnarea asta nu-s mulţumită. Mi-ar fi plăcut să rămân poetă.

Habarnam 2

Am comis-o din nou. :P


Habarnam si Orasul Soarelui - Capitolul 5

Restul aici.

Mai bine nu citi

Nu am nicio pretenţie de la această însemnare. Toate blogurile sunt pierdere de timp cu sau fără scop.
Faza cu reinstalarea a rezistat doar o seară. A doua zi am revenit la tractor. Care merge greu, toarce zgomotos, îmi oferă purici pe desktop, dar e cel puţin o linie de plutire. Rettungsring pentru zile negre. Cu ocazia asta constat că nu prea mai am chef nici de net, nici de bloguri, nici de muzici, de niciun fel de ştiri. Tocmai când am şi eu în sfârşit puţin timp pentru mine şi adicţia mea. A trecut aproape o jumătate de an. Şantierul e la aceeaşi fază, ştiam. Dacă noi nu ne zbatem, atunci cine? N-am nevoie de păreri avizate de pricepuţi şi nici de întrebări de genul: cum, n-aţi mai făcut nimic? hahaha! Toate acestea n-au vechimea necesară. Ele sunt musai de făcut la momentul oportun. Adică ultimul. Când te-apucă urcatul pe pereţi.
"Ea nu avea niciun prieten", îmi spunea. "Prietenii mei au devenit şi ai ei". Nu ştiu ce nu a funcţionat între ei. Probabil trăiau după fusuri orare diferite. Probabil au apucat-o pe ea pandaliile, probabil se simţea sufocată de atenţia lui. Habar n-am... Când imi amintesc cât de intense erau atingerile acelea, câtă pasiune am pus fiecare în jocul acela de mâini tot mai fierbinte, că ce-a urmat n-a mai fost decât îndurarea a două trupuri în lupta cu somnul şi cu nerăbdarea, că ce-a urmat n-a mai fost decât dimineaţa ridicându-se lină peste un trup răpus de oboseală şi nu de ardoare...
Propoziţiile astea îmi rezonează acum atât de strident, când mă gândesc că practic (şi nimic nou) nu (mai) am niciun prieten şi nici nu mă zbat să-mi fac, chiar dacă deunăzi am întrebat-o într-un mod pueril (ca la groapa cu nisip, leagăne, forme şi găletuşe) pe şefa noastră de echipă. O întrebare aruncată în zbor printre diverse directive de lucru în magazin. Nu am pretins niciun răspuns. El a survenit totuşi puţin mai târziu când am observat că şefa mea se confesează noii noastre colege cu aparenţa lipsei (sună cam aiurea, ştiu) oricărei limite de timp. Îmi văd de ale mele în continuare. Şi am de ce, zău.
Mă cutremur şi acum când îmi amintesc cum îi spuneam anul trecut că ar fi mai bine să mă lase în pace. Cât curaj am avut, dar şi ce senzaţie de gol am avut după, când am constatat că într-adevăr tace şi nu trage de mine. Un gol asemănător cu cel de azi când n-am avut ce face şi am îndrăznit să recunosc, fără prea multe ocolişuri, un lucru pe care nu voiam să-l afle atât de repede. O dată spus am conştientizat în sfârşit toate urmările. Care nu-s chiar cele la care visam. Ştiam, oricum...

Sentimente, afecte, confuzii

A o lua de la zero. E ocazia nemaipomenită a renunţărilor. Obligate şi autoimpuse. Stabilirea unor alte limite. Am pierdut diverse mărunţişuri o dată cu formatarea, dar nu plâng după ele. Ce naiba să mai fac? Ocazie să renunţ la nişte bloguri din reader. Fantome sau nu. Băi, chiar nu le pot citi pe toate. Reinstalează (aproape) tot, aminteşte-ţi cum ai făcut data trecută, unde ai pus nu ştiu ce plugin, pe unde poţi schimba nişte setări. Mă simt momentan depăşită de situaţie. Toate la timpul lor, D nu mai are răbdare, cred.
Nu mai ştiu ce-am vrut să zic astăzi, ah, da, ceva legat de termenii din titlu. E simplu. Fac deseori, chiar intenţionat, confuzii între sentimente şi afecte. Îmi place să cred un lucru, chiar atunci când nu e. Timpul, dispariţia obiectului vizat ajută la uitare, conturul aşa-zisului sentiment se estompează. Îşi pierde sensul. Cu alte cuvinte, mă apropii iar de Scheiss egal. Şi-mi pare rău. Fiindcă ei îmi sunt (teoretic) prieteni. Dar sunt oameni care tac de la o vreme şi faptul ăsta mă pune pe gânduri. Iar ei ştiu că nu îndrăznesc, fiindcă dacă o fac, nu e momentul potrivit, dacă o fac, nu mi se răspunde, vorbesc în gol. De ce să forţez unele lucruri care de fapt nu există?

Înapoi la lingura de lemn

Cred că astăzi nu aş fi avut absolut nici-un motiv să aterizez pe blog dacă - nu întâmplător - computerul meu ar fi dat în sfârşit chix după ce am tot tras zilele trecute de el. De la un anumit nivel mă simt complet pe din-afară, lipsită de ajutor, fac manevre nepermise de resuscitare şi o dau de tot în bară. Nu era greu aseară a mi se citi pe chip dezamăgirea când am constatat că gata. În fine. Azi-dimineaţă ca prin vis mi-am amintit că mai am o lingură de lemn, un tractor peste care s-a pus praful cuminţel. Aşa că welcome back în Evul Mediu. Cu nişte mici update-uri sunt pe linia de plutire, ma întorc la vechile setări, în feed reader sunt bloguri pe care le-am abandonat de mult, messengerul rămăsese pe friends list-ul complet cu onlaini şi offlaini. La "fantome" descopăr o poză de bebe. O contactez pe mamă, bine ai venit pe lume, Codrin! Mai aflu diverse. Băi, ce trece timpul, i-am cam uitat pe toţi. Şi ei pe mine.

Nu că aş fi cine ştie ce interesată de câţi vizitează şi citesc acest blog, de câţi se interesează de el, însă îmi par tot mai puţini, de altfel aşa au fost dintotdeauna, ce mă mai mir, nu spun nimic interesant, de-aia nici nu insist, nici zarvă şi nici reclamă nu-mi fac. Dar făcea bine la pipotă, da? Ca să nu mă ascund după deget. Unele-s de ochii lumii, altele pentru pipotă.
M-am întors din concediu şi m-am bucurat. Două săptămâni mi-au fost de ajuns, deşi D ar mai fi stat. Ceva în mine s-a schimbat poate chiar de dinaintea concediului. Seara mi-e frig când mă strecor sub plăpumioara groasă, deşi în casă temperatura e la un nivel relativ constant. Am dat-o iar pe apă cu bule căreia îi scot bulele, e singura care îmi gustă momentan. Restul parcă ar fi din canal. Şi mă dezgustă cuvântul Leberwurst. E aiurea să spun de ce.

gemeinsam = împreună

Nemţii au un cuvânt (cred) fără corespondent în română. Se numeşte Gemeinsamkeit şi s-ar traduce prin lucru în comun. Problema acestui Gemeinsamkeit se pune deseori în emisiunile de lipeli. Ziarele sunt pline de anunţuri matrimoniale, cel puţin jumătate dintre ele chiar sincere, internetul de asemenea, iar la tv apar diverşi (scuze) looseri care încă stau sub fusta mamei sau nişte fermieri cu multe vaci (sau cam aşa) şi fără noroc în dragoste. Femeile interesate urmăresc reclamele şi trimit scrisori. Pretendentul alege două femei şi le cheamă la el acasă pentru câteva zile. Acolo rămâne să descopere care îi face cu ochiul, dacă e vreuna vrednică să rămână. În tot acest timp ei le scot la plimbare împreună şi pe rând, pregătesc masa împreună, în cazul fermierilor - acestea intră şi în grajd la treabă. Când ştii că ai o concurenţă îţi dai silinţa să atragi cumva. Există femei curajoase şi există looseriţe. De cele mai multe ori când simţi că nu se aprinde nimic, începi şi cauţi acel Gemeinsamkeit. De exemplu, , să îţi placă să imiţi animale. Nimic mai plictisitor şi mai pierdere de timp decât atât. Gemeinsamkeit-ul este o minciună. Cred cu tărie în egoisme în sensul în care ele te pot face unic, special.
Lăsând la o parte starea de lehamite pe care mi-o produce lucrul în comun, nu pot să nu mă gândesc la conceptele de moarte/sfârşit/dispariţie sau la atitudinea de a zace "ca şi mort" ca un mijloc de a atrage sau a păstra atenţia asupră-ţi. Este un leitmotiv (scuze pentru exprimarea posibil pleonastică) frecvent în visurile mele. Nu ştiu cum să mi-l explic, la fel cum nu-mi pot explica nici zborurile dese cu braţele pe post de aripi şi nici pianele permanent defecte...

Sunt datoare cu două lepşe

leapşă de la Sorin

De ce cuvântul “abreviere” este atât de lung?

fiindcă are şi el nevoie de o prescurtare

De ce pentru a opri Windows-ul trebuie să dai click pe START?

cred că BillGates ştie mai multe

De ce nu există hrană pentru pisici cu aromă de şoarece?

hmm

De ce aeroportul se numeşte “terminal”?

mai departe n-are voie?

De ce sunt spălate prosoapele de baie…Atunci când te ştergi nu eşti curat?

fiindcă oricât te-ai spăla, tot puţi

De ce piloţii kamikaze poartă cască?

chiar au cască?

De ce pentru “separaţi” se foloseşte un singur cuvânt, în timp ce pentru “cu toţii” se alătură două cuvinte?

de ce zic nemţii mit mir, aber ohne dich?

De ce nu poţi arunca un bumerang?

cum adică nu-l poţi arunca?

Ce vroia să facă omul atunci când a descoperit că vaca dă lapte?

să o pape

De ce sucul de lămâie conţine arome identic naturale, în timp ce detergentul de vase conţine suc natural de lămâie?

ca să fie totul chit

leapşă colorată de la to-morrow, în cazul meu verde

Pasul 1. Se aleg obiectele din casă de culoarea asta şi se face o listă a lor

tabloul de mai sus, florile de la geamuri, cearşaful de pe pat

Pasul 2. Este scris un text mic, micuţ, mititel legat de unul dintre obiectele respective - textul poate să fie personal, obiectiv, poetic, sec, cifrat, simplu, complicat etc. Acest text se postează pe blogul personal împreună cu o fotografie a unui obiect colorat din lista de la pasul 1.

Pasărea nu cade cu aripile astfel deschise.

Pasul 3. Leapşa fiind colorată cea/cel care dă leapşa mai departe poate schimba sau nu culoarea în cauză. Singura limitare este să menţină condiţiile de la punctele 1 şi 2 . Pentru simplificare spunem că se alege o culoare din lista următoare: galben, verde, albastru, violet, roşu, oranj (am ales culorile de bază). Şi, normal, mai adăugăm că leapşa este data mai departe cu o singură culoare.

Pasul 4. Se dă "leapşa" mai departe la câte persoane se doreşte.

cele două lepşe mai departe Moshului, dacă rezonează :D

Urlaub în cuvinte şi poze

răsărit, Baden Baden, colibri, cad castane, soare, Freudenstadt, Mummelsee, Pădurea Neagră, miros de brad, miros de fâneaţă, flori, vaci, troiţe, cor deşteptător de vaci, Haslach, porturi populare, tren prin munţi, Karin, cascade, capelă, ceasuri cu cuc, Uhrenträger, muzeu, "uită-te în ţară", telecabină, nori, Freiburg, inel, miere de castan, biciclete, tramvai, Bächle, Gutach, muzeul satului, animale, dogar, butoi, cad nuci, proşti, războiul în sat, grădina de mirodenii, plante medicinale şi plante otrăvitoare, Schiltach, poiană sus, apus, strada ceasurilor cu cuc, cel mai mare ceas cu cuc din lume, drum prin Land, măceşe, mure, izvorul Dunării (Breg), sexînpădure, o doamnă cu Bollenhut pe stradă, Strasbourg, poştă, tourte à viande, jardin d'Ulysse, Marie-Laure Boutique, Notre Dame, turn, Petite France, Rottweil, Rodelbahn, Sankt Blasien, fabrica de bere Rothaus, Dunărea intră în pământ, valea de sus a Dunării, vârful Kandel, Hohenzollern, Sigmaringen, Blaubeuren, oala albastră - lacul cu peşteră, baia călugărilor, Ulm, Dunăre, dom, 768 de trepte, turn, numele proştilor pe toţi pereţii, case vechi, Zwiefalten, mănăstire, baroc, Erntedankfest, mere sângerii, Minimundus, cinema 4D cu Escher, Friedrichshafen, lacul Konstanz, Lichtenstein, castelaş, Reutlingen, Feinkost, sare cu flori de trandafir, ciocolată cu malţ, Biosphärenseife, Laichingen, peşteră în adâncime, Stuttgart, Mercedes, muzeu închis lunea, stadion, oraş, Charlotte-peştera, Gingen, Steiff, muzeu, ursuleţi de pluş, colibri, Würzburg, home.  

Poze

Concediu Pădurea Neagră, Schwäbischer Alb, 23 Sept - 6 Oct 2009