Mofturi, stări de spirit & comp

Mă bucur intens pentru ceea ce mă aşteaptă. Mă pregătesc aşişderea, mai puţin la capitolul renovări, dar asta deja nu mai e o noutate. Instalatorii ba se arată, "ba se dau dispăruţi". În orice caz, entuziasmul e în floare mai ales câns ştiu că trebuie să merg nu ştiu unde să cumpăr diverse pentru bebe. Nu de puţine ori (i se întâmplă asta oricui) apare câte-o ocazie (uneori binevenită) care îţi mai taie din elan. Ea e întruchipată în general de vocea lui (inclusiv virtuală) care-ţi atrage atenţia la starea (nu tocmai plăcută a) finanţelor din ultima vreme, de prejudecăţile unei mame (care e departe de realitatea noastră concretă) şi de scepticismul unei soacre care scot în evidenţă (fără intenţii maliţioase) aparenta inutilitate a unor lucruri. Pentru ce îţi trebuie găleată pentru băiţa bebelui, de ce îţi trebuie sling (ca să-l cari) atâta timp cât îl poţi lăsa culcat undeva (ca să-ţi urle, abandonatul de el, în creieri cât îl ţine, şi îl ţine!), păi coşuleţ de maşină poţi să-i iei şi mai târziu, păi poate la voi, că nu sunteţi obligaţi prin lege şi nu vă imaginaţi cât de urât îţi moare un copil mic în braţe în caz de... Ce bine de voi că nu sunteţi atât de speriaţi ca occidentalii ăştia care-şi suflă în iaurt. Lasă, că merge şi aşa, zice românul şi riscă.
Dacă te-ai gândi la toate şi ţi-ai permite (ceea ce, mulţumesc Celui de Sus, am reuşit cu chiu cu vai, fără să exagerez) ai ajunge totuşi fără să-ţi dai seama la o investiţie de necalculat. Sunt extrem de multe mărunţişuri la care trebuie să chibzuieşti. Ai sau n-ai nevoie. Nu ai experienţă, mai arunci cu banii şi pe lângă.
Ce bine, ziceam, că mai există aşa câte cineva care să-ţi ducă tot entuziasmul pe apa sâmbetei, se te facă să regreţi că ai exagerat atât, când te gândeşti că de exemplu cutărica n-a apucat să-şi ia nimic, că nu are cu ce (şi nu mai are mult până naşte şi ea). Ţi se taie tot cheful şi apoi realizezi că, lăsând la o parte lucrurile strict necesare, cele mai multe dintre investiţiile tale se duc pe lucruri doar pentru plăcerea proprie şi din dorinţa de a avea ce arăta. De aceea, am renunţat de exemplu, de la bun început la o cameră specială pentru copii mici (3-4 piese de mobilier în set), pentru care chiar nu-mi permit, cu gândul că se va face şi acest lucru în momentul în care copilul îşi va exprima gusturile proprii.
Nu-i nimic, mai trece un timp sperând să îngroşăm conturile la loc. Investiţiile cele mai mari sunt acum la început, apoi... cine ştie... ne-om descurca noi...

Cursul pregătitor pentru naştere

Tocmai am terminat de frecventat un astfel de curs. Grosso modo aş putea spune că nu e mare brânză. Dar eu primisem deja de la medic o serie de reviste, pliante şi cărticele prin intermediul cărora să mă informez în legătură cu ce mă aşteaptă. Pregătirea mea profesională a avut şi ea parţial o contribuţie, aşa că (aproape) totul mi s-a părut floare la ureche. Naşterea pe cale naturală este dirijată (aici în Germania) cam peste tot de moaşe. Ele sunt special pregătite pentru aşa ceva. Tot ele (plătite de casa de asigurări de sănătate la care eşti asigurat) te vizitează acasă înainte şi după naştere, pe ele poţi (tot în contul asigurării) să le stresezi la telefon dacă ai întrebări şi alte probleme. Moaşele organizează cursuri pregătitoare cu program de gimnastică şi exerciţii pentru deprinderea respiraţiei speciale, ele îţi explică totul legat de naştere, cum decurge toată povestea, ce complicaţii pot apărea înainte şi/sau după. La cursul ăsta îşi mai fac apariţia un ginecolog, un anestezist şi un pediatru cu alte informaţii complementare, o asistentă de la camera de copii pentru care alăptatul la sân este cel mai sănătoas mod de hrană a copilului mic, o altă moaşă care îţi arată (pe scurt) cum să-ţi îngrijeşti copilul (oricum vizitele de la domiciliu vor fi cele de cel mai mare ajutor). Dacă spitalul are piscină, nu strică o vizită săptămânală (gratuită) la gimnastică în apă la care eşti asistat tot de o moaşă. Nu ştiu  dacă bunăvoinţa tuturor acestor persoane şi generozitatea cu care se pun la dispoziţie tinerelor mame (cele ce sunt îndreptăţite să pretindă cu vârf şi îndesat acest ajutor) sunt neapărat gesturi pure de omenie sau pur şi simplu obligaţie profesională (sau şi una şi alta), dar sunt suficiente să pleci din start cu ideea (sau să-ţi schimbi preconcepţiile pe parcurs, aşa cum am făcut-o eu) că totul nu are cum să fie până la urmă altfel decât bine. Atâta timp cât ai înţeles şi valorificat corect toate informaţiile livrate.
Te apucă durerile facerii, te duci la clinica la care te-ai înscris în prealabil. Ştii deja care e atmosfera, fiindcă în cursul pregătitor este inclusă şi o vizită a secţiei şi a sălilor de naştere (care nu au neapărat aerul ăla de spital). În sala de naştere te aşteaptă o cadă, în caz că vrei să te relaxezi, în grădina de iarnă sunt mingii şi alte obiecte de gimnastică la care poţi să apelezi când eşti în travaliu, un anestezist este în permanenţă la dispoziţie dacă spui că nu mai poţi şi vrei peridurală. Poţi să naşti în orice poziţie crezi că e mai bine pentru tine. Inclusiv în apă. Toate cu bunăvoinţa şi răbdarea şi înţelegerea celor de acolo. Doar viitorul ţării se află în burţile noastre, nu?

18 martie

F, schimbaşi prefixul, la mulţi ani, prieten drag!

A trecut un an. Uimirea aia mică a rămas încremenită pe peronul gării. Nu am ce sărbători cu asta. Rămâne doar amintirea. Parfumul ei suav. Vine uitarea. Credeam că uitasem de tot. Sarcina mi-a schimbat perspectivele. O să uit în continuare. Îmi va face bine.

16 martie

A trecut un an de când n-am mai fost pe-acasă. Se pare că m-am înstrăinat de tot şi nu mi-am dat seama. Cum am reuşit, cum am rezistat? Cred că de cele mai multe ori nu-s conştientă de mine. Mai spuneam eu cândva, parcă aş dormi (aproape) non stop. Mă trezesc uneori, tresar şi adorm la loc. Şi timpul trece astfel.

PS: Eveniment de notat în calendar. Ieri a venit instalatorul şi şi-a început treaba. Într-o oră a demontat şi scos afară obiectele sanitare cele vechi ale băii ce urmează să fie renovate.

La mulţi ani, tataie!

Sunt aşa cum tu mă determini să fiu

N-aveam de gând să scriu despre un asemenea mărunţiş, dar face mult şi mi-am zis: ce naiba! Lucrurile se petrec în genere toate la timpul lor, nu are sens nici să mă grăbesc, nici să tărăgănez aiurea. Aveam ieri o stare atât de naşpa încât îmi venea să mă arunc pe Ennepe la vale (aici n-am nicio Dâmboviţă). Noroc că e apa mică şi mă trezesc instant dându-mă cu capul de pietriş. Nu aveam chef de absolut nimic, râzgâiala şi lipiciurile necesare pe lângă D nu ar fi niciodată suficiente. Şutul înainte e musai de la mine. Or fi fost hormonii, o fi fost aşa o îngrijorare că nu mai am timp, în fine... M-am urcat azi în maşina seniorului şi am ştiut instant că va fi altfel şi va fi mai bine. Experienţa lui are un rol nemaipomenit. Liniştea lui e sublimă. E cel mai important lucru atâta timp cât ştiu că starea de spirit a cuiva (cel puţin în cazul meu) e molipsitoare. Un tip mult mai atent la detalii, dar şi mai puţin stresant. Intuiţia mea (şi recomandările aferente) au fost bune. Deci rămân pe mâna seniorului, indiscutabil. :)

9 Martie

* am o babă senină, dar geroasă
* conform tradiţiei, cantităţii de ingrediente avute la dispoziţie şi poftei uriaşe am copt astăzi 37 de mucenici
* mi-am facut vaccin antiD (am o grupă sanguină cu RH negativ)
* azi am făcut 3 drumuri în oraş (două la doctor şi unul la şcoala de şoferi)
* încă n-am voie să mă înscriu la examenul de teorie (un simplu test pe computer e suficient ca să ştiu că nu-s complet pregătită)
* mai dau o şansă maşinii cu cutie de viteze în condiţiile în care locul instructorului junior e luat de senior (mai experimentat), dacă nu merge nici aşa, îmi bag picioarele şi trec pe automată.

Mizantropisme

Am o chestie cu vecinii. Mă enervează. Nu toţi în acelaşi timp, nu în general, ci mă opresc la ăia de deasupra. Dacă la cei ce au plecat mă enerva aspiratorul pus la treabă de 15 ori pe săptămână, la cei de acum mă enervează câinele (de talie mare), care nu latră, dar ale cărui presupuse "drumuri" şi nelinişti se propagă prin rezonanţa laminatului (culmea, de tip "antifonic"), mă enervează toate bocăniturile şi trântelile care-mi cutremură uneori tavanul (casa e veche), mă enervează scârţâitul ritmic al patului pe parchet, îmi vine să-mi pară rău că mi-am cumpărat şi eu laminat, în condiţiile în care îmi doream să-mi păstrez discreţia şi să mă fac neobservată.