Săptămâna a 8a de ”stat în casă”. S-a dezvoltat un fel de rutină în toată dezordinea din jur. Nu avem program, fiindcă la noi nu funcționează. Sunt în cea mai mare parte din timp singură cu copiii, sunt ”profesoară” și cal de bătaie când nervii cedează. Simt ca o durere orice tensiune, fiecare ceartă între ceilalți membri ai casei, nu o mai suport. Nu mai am niciun chef de toate acestea. Tânjesc după liniște, după singurătate, după luatul de decizii fără temeri și fără să dau cuiva socoteală. Îmi e dor într-un fel de acasă, deși știu că multe s-au schimbat între timp... La fel ca în basmul ”Tinerețe...” Locuri dispar, oameni dispar.
Zilele astea am experimentat extazul. Dar îl pun pe seama DORULUI. Azi îi simt reversul. DORUL însuși, nevoia puternică de afecțiune pe care la rândul meu nu am cui să o ofer, ca să fie autentică. Există o oarecare tentație să-l caut. Dar am pus capăt cu bună știință și sunt în continuare convinsă că a fost o decizie bună.
Mă tot gândesc la tine, Charlot, și îți trimit ție toată iubirea mea, chiar de poate nu va mai fi nimic să fie...
