Să-mi dea Dumnezeu sănătate și viață lungă și putere să pot să citesc toate cărțile din bibliotecă. Am atâtea titluri care așteaptă... Uneori sunt tentată să-mi achiziționez altele noi, din recomandări, desigur. Apoi e suficient să-mi deschid dulapul (ușile mi le protejează de praf) și să-mi redescopăr comoara. Uneori chiar și cenușăresele de pe ultimul raft rezervă surprize. Așa că, da, prioritizez cumpăratul din propriul stoc. Of, de mi-ar ajunge timpul pentru toate aceste comori. Și mai am și pe ebook reader încă cel puțin vreo 600. 🤦‍♀️ Par puține, dar trebuie să conștientizez (sunt aproape convinsă) că am un deficit de atenție. Citesc mai încet, recitesc deseori fraze alambicate, mă simt distrasă de mediul înconjurător. 

 Ai o situație de conflict. Care e diferența între a-ți păstra calmul și a reacționa pacifist, cu mintea limpede pe de o parte și bypassing pe de altă parte? Unde se termină una și începe cealaltă? Pentru că la mijloc sunt niște emoții cu care ne confruntăm. Aceste emoții (deseori furia, de exemplu) trebuie canalizate în altă parte. Dar trebuie consumate, arse și nu suprimate. E o graniță sensibilă. Reacționezi pacifist din convingere, după ce ai conștientizat că furia nu mai are loc în tine, că pur și simplu nu mai ai motive care îți zgândără cicatrici pe sub foile de ceapă, când straturile putrede au fost de mult îndepărtate. Ceea ce este aproape un ideal sau multă muncă interioară, dar mai ales vindecare. Până la urmă... apare vindecarea aceasta în urma unui antrenament pe care îl presupune procesul muncii interioare? Ca un track eraser? Ce face un track eraser? Nu șterge, ci doar acoperă ceea ce era de șters. Ceea ce s-a scris în ADN rămâne acolo. Și se transmite. Și totuși aflu că ADN-ul se poate rescrie. 

Să rescriem deci.