Ultima mea proaspătă obsesie

Blink 182 - I Miss You

A venit iarna

O dată la doi-trei ani dă şi pe la noi zăpada mare. Autostrăzi închise, trafic îngreunat, etc. Dar la crăpatul zorilor e aşa o linişte plăcută pe străzile proaspăt înzăpezite şi pustii... Mi-aminteşte de liniştea din munţi. Tabăra de la Parâng. Ehe...
Asta văd eu pe-nserat de la fereastra casei mele.

Psihologia clientului (de la Kik) - Clientul disperat

Scurt şi cuprinzător, clientul disperat vine în ultimul moment. Ca la dentist când are o măsea cariată, inflamată şi extrem de dureroasă. Pentru acest client există câteva categorii de produse care, sezoniere fiind, nu se găsesc decât pe o perioadă scurtă de timp şi pe care clientul le caută numai în caz de absoută necesitate. Printre acestea enumăr spre exemplificare câteva:

* umbrele când plouă
* căciuli, mănuşi, fulare, ciorapi, pulovere când e frig
* acelaşi lucru + costumaţie de schi când dă zăpada
* hârtie sau sacoşele de cadouri şi felicitări când vine Crăciunul
* costumaţii şi accesorii când începe carnavalul
* suporturi de lampioane cu bec pentru copii când vine Sfântul Martin (undeva prin noiembrie, când se face procesiunea Sf. Martin)
* măşti şi accesorii de Helloween

Restul e clasic: ori mai întâi se uită (ca o oaie beată) şi când nu (mai) găseşte vine şi întreabă, ori întreabă direct. Din disperare, de obicei, se alege cu ce mai rămâne.

Psihologia clientului (de la Kik) - Clientul reclamei

(în lucru)

Clientul reclamei vine întotdeauna cu prospectul după el sau, cel puţin, cu nelipsita întrebare de genul "unde aveţi (de exemplu) chiloţii din reclama de la tv". El este perfect convins că vânzătorii ştiu exact la ce se referă, că aceştia visează la orice oră din zi şi noapte ce culoare şi ce motive au obiectele respective şi speră din tot sufletul să le găsească disponibile în magazin. Clienţii reclamelor de la kik sunt în general oameni care cred că obiectele specificate în mediile publicitare sunt mult mai avantajoase ca preţ în comparaţie cu restul mărfii şi cum acestea includ de cele mai multe ori motive la modă (genul Disney, Larry McHeart, SpongeBob etc) ele devin un must have.
Clientul reclamei este unul dintre cei mai nefericiţi şi afectaţi clienţi în momentul în care constată că în prima zi de ofertă (adică acea zi în care devine valabil prospectul) nu mai găseşte obiectul căutat.
Problema Kik (şi probabil şi a altor magazine de tip discount şi nu numai) este momentan că oferta începe miercurea, iar prospectul apare deja sâmbăta cu câteva zile înainte, zi în care vânzătorii sunt obligaţi să desfacă şi să prezinte marfa din prospect. Conflictul devine şi mai mare în momentul în care unii şefi (de filiale sau de circumscripţii) dispun ca o parte din marfă (nonfood de exemplu) să fie prezentată imediat ce soseşte, iar restul (obiecte de îmbrăcăminte) să aştepte în magazie. Clientul vine sâmbăta cu prospectul în mână, dacă are noroc găseşte şi cumpără, dacă nu, i se spune că prospectul e valabil începând de miercuri. Acelaşi client care va veni mai apoi miercurea se va supăra şi se va lamenta din motivul că marfa din prospect deja nu mai este disponibilă. Acelaşi client va reveni după o vreme şi se va lamenta din nou spunând din auzite că a existat deja la vânzare marfă din prospectul respectiv cu mult mai devreme de apariţia prospectului. Acelaşi client, fript o dată, va reveni din nou sâmbăta cu speranţa că va găsi ceea ce speră să poată cumpăra şi va pleca la fel de bosumflat când va afla că marfa respectivă nu este încă prezentată.

(încă nu ştiu dacă e mai bine să povestesc exemple decât să mă împiedic în limbajul ăsta de lemn; mă mai gândesc)

Psihologia clientului (de la Kik)

Despre asta n-a scris nimeni până acum. Poate mă apuc eu de ea. Până atunci strâng material. :P

Şiii...

...ce realizez eu anu' ăsta că-mi mai trebuie este un laptop (ca să nu mă mai bat cu D pe comp), îmi doresc să scot şi cablurile afară (adică se-nţelege) şi eventual să-mi iau permisul de conducere. :p

later edit, ca să nu irosesc spaţiul infinit al acestui blog
PS: De parcă azi n-ar fi doar a doua zi din an. Şi nici vineri.

Einen guten Rutsch!

O secundă în plus. Ce ar mai rămâne de făcut într-o secundă? Un pas înapoi, o înghiţitură din paharul cu vin roşu, o călătorie pân la lună şi-napoi, o învârtitură de titirez, o vizită în strada care miroase a biscuiţi, o vitamină în plus din masca uitată pe faţă, un vis frumos sau două sau o mie sub plăpumioara caldă, un mănunchi de dorinţe uitate, un sărut, un, o, nişte...

Nu mai urmăresc horoscoape, fiindcă sunt invenţii pur umane. Dar nu văd de ce n-aş lăsa să îmi influenţeze viitorul prezicerile acelea binefăcătoare de mai alaltăieri care aveau o vorbă bună pentru fiecare. Un an plin de succese, trebuie doar să-mi ascult instinctul şi să trimit scrisori de intenţie. Eu nu-mi doresc (ceea ce am uitat să menţionez prin liste) decât să mă organizez ceva mai bine. Să fac ordine în mine şi în jurul meu, chiar dacă împrăştierea de care are nevoie artistul nu-mi va lăsa prea mult răgaz. Să mă împac cu mine şi cu ceilalţi. Să las din când în când mizantropismul la o parte. Să mă păzesc de rău intenţionaţi sau pur şi simplu doar "nepotriviţi". Să revăd cunoştinţe vechi şi noi. Dar mai ales să mă ţin sănătoasă.

Îţi urez un an mult mai bun decât cel ce tocmai se scurge. Dar mai ales să-ţi fie alunecarea uşoară, cum zic nemţucii.

Ce-am făcut în 2008

Nu le pun în ordine cronologică, şi-aşa le-am cam uitat de la mână până la gură.
* l-am cununat pe frate-miu
* am fost la Viena, Praga, Timişoara, Sighişoara, Oradea, Bremen, Cuxhaven, Den Haag, Utrecht, Leer, Keukenhof, Hammeln, nu mai ştiu
* m-am îndrăgostit de două ori şi mi-a trecut, iubirile mele imposibile
* am devenit plătitoare de impozite, pensii şi asigurări
* mi-am consolidat cunoştinţele de germană
* mi s-a înmulţit familia (nu eu, nu)
* nu mai ştiu

Nu aduce 2009, să aducă ceasul

Eu pentru anul următor nu-mi doresc prea mult decât:
* ori să mă reapuc de studii (cel puţin să mă mobilizez să-mi trimit actele pentru candidatură)
* ori să concep un prunc
* ori ambele
* şi să scap de "kik"
* niciuna nu există, c-am stat destul :)

Vertij

Nu ştiu dacă e bine ce-am făcut. Poate că mi-am tăiat creanga de sub picioare, poate nu. Treaba e că n-am mai rezistat. Cred că nu e prima oară când spun că jumătăţile de măsură nu-s pentru mine. Şi cum dorinţa mea absurdă şi egoistă nu are voie să se împlinească, trebuie să mă mulţumesc cu nimicul. Nu-mi vine să cred că am spus în sfârşit ceea ce de fapt vreau. Chiar dacă ştiu că asta îmi năruie întregul castel de nisip, de visuri, că îmi răstoarnă puntea pe care mă jucam de-a echilibrul, că înseamnă sfârşitul lumii. Mă iartă, tu, că nu te pot înţelege. Că lucrurile nu merg nici cum vrei tu, nici cum aş vrea mai ales eu. Te-aş fi iubit ca pe cel mai preţios lucru din lume. Te-aş fi ţinut cu dinţii şi nu ţi-aş mai fi dat drumul. Numai că lucrurile astea nu se pot întâmpla. O să rămân la fereastră, o să privesc în gol şi o să tresar de fiecare dată când o să mi se pară că te văd. Deocamdată mă ia cu vertij. Sper să nu par penibilă cu toate acestea, dar cred că durereaceamare va veni un pic mai târziu. Când o să-mi dau seama că, din orgoliu respect pentru dorinţa mea, te vei ţine de cuvânt. Osăîmilipseşti.

LeMeA to Cristina

Crăciunul trebuie să fie musai ziua aia în care, urmare a lăcomiei mele de a cumpăra un munte de ingrediente, să prepar, conform promisiunii, un munte de prăjituri şi să mă enervez că am la nesfârşit un munte de vase de spălat sau că D nu înţelege perfect când îi cer nu ştiu ce obiect, musai ziua aia în care se găseşte nu ştiu ce defect pe la căblăraia din casă, astfel încât să fâşâie radioul, iar tv-ul să n-aibe antenă doar pentru că D a aspirat c-o zi în urmă şi a deconectat un ştecher, musai ziua aia în care (după ce era să-mi dau duhul fără computer şi internet, din raţiuni bubulinăreşti şi muncitoreşti) să cadă reţeaua de o mie de ori şi s-o resuscitez tot de atâtea, musai ziua aia în care să-mi fac urări la nesfârşit cu neamurile prin telefon şi în care să mă laud că mi-e bine.
Crăciunul înseamnă să mănânci una sau maxim două din muntele de prăjituri preparate, fiindcă mai multe oricum nu mai poţi (deşi nici nu te-ai îmbuibat în prealabil), înseamnă să primeşti o sumă generoasă de bani pe post de cadou, bani pe care îi şi plănuieşti deja pentru diverse investiţii utile, înseamnă sporovăială şi plictis şi lehamitea că va veni rapid şi ziua aia lucrătoare în care vin primii nemulţumiţi de cadourile total neinspirate pe care le-au oferit, ca să le schimbe, în care reapar clienţii de zi cu zi, cei cărora timpul de stat acasă li se termină periodic şi trebuie expulzaţi la noi în magazin ca să mai răscolească şi ei umpic până ajung să se mulţumească doar cu o pereche de chiloţi găsită chipurile în lada de 10 cenţi, dar fără preţ pe ei şi întrebând dacă şi ăia tot atât costă. Şi dacă tot dau de un asemenea chilipir cu 5 minute înainte de încheierea programului, de ce să nu se mai uite o dată în ladadezececenţi şi să găsească nişte chiloţi desperecheaţi şi evident tot fără preţ, fiindcă tot atâta trebuie să coste? Crăciunul înseamnă aceleaşi colinde mormăite fals în sânul cald (şi moale) familiei adunate în jurul muntelui de prăjituri coapte cu răbdare şi (fără) tutun.

Ce ne-a adus moşu:

Bonus: o lămpiţă de citit. :D

Prăjiturelele coapte mai alaltăieri:

O porţie de prăjitură cu cireşe şi cu condimente de turtă dulce.

Primul meu cozonac (un pic cam ars la coajă, dar pufos şi bun la gust)

Aici ar mai fi trebuit să intre tortul de brânză cu mere coapte şi cu migdale caramelizate, dar nu a fost chiar gata, aşa că poate mâine. :P

Hai, pa!

PS - ǝʇɹɐdǝp ǝp ןǝɔ 'ǝıʇ ıs ʇıɔıɹǝɟ unıɔɐɹɔ

Azi

Am copt un munte de prajiturele. 5 sortimente în 6 ore. Mamă, ce maraton. Cristinuţa în "Backstube" cu şorţul pus, frământând la aluaturi şi schimbând tăvi la cuptor.
Pun lista de bucate, mai tarziu poate şi reţete/poze:
* cornuleţe cu portocale
* Heidesand (biscuiţi nisipoşi cu unt)
* fursecuri cu alune, curmale şi splituri ciocolată
* prăjiturele cu nuci
* prăjiturele Prassel (sfărâmicioase cu gem de prune)

Urmează acum un alt maraton de program fultaim în magazin. Trăiască ăia care au ore libere disponibile. Adică eu.

:)

Încep să cred în sfârşit că entuziasmul celui ce mă lua spontan în braţe şi se învârtea fericit cu mine nu promitea de fapt nimic. Că şirul acela interminabil de săptămâni de aşteptare nu avea să aducă niciun răvaş în cutia de scrisori. Că eram doar unul dintre nenumăratele flirturi abandonate şi regăsite, fiecare în portul său. Povestea asta ar putea să se repete, dar nu mă mai tem de ea, fiindcă pe locul unde a ars a rămas o crustă impermeabilă. :)

M-am plimbat în oraşul Gol

Leer (în româneşte = gol) e un orăşel în Ostfriesland unde se bea mult ceai. Înspre Leer am evadat noi ieri de-acasă. Plecaţi cu noaptea în cap, întorşi la miezul nopţii, am călătorit cu nişte trenuri regionale, atât de multe la întoarcere, încât mă întrebam dacă mai avem multe de schimbat, noroc totuşi că n-au existat întârzieri. Nu ne-am dus neapărat pentru târgul de Crăciun (care de altfel a fost cât se poate de banal) unde am băut un punch de ou în loc de vin fiert pe care pot să-l beau şi acasă, ci ca să ne clătim ochii cu nişte case de cărămidă roşie, cu ceva arhitectură specifică şi cu ceva mai multă apă, având în vedere că nu departe de râurile care fac bucle pe-acolo prin zonă se află şi marea. Dacă nu ştiam că e, nici nu prea-mi dădeam seama, chiar dacă numărul de vaporaşe, corăbioare şi pescăruşi depăşeşte media. Dintr-un Heimatmuseum în care ticăie o pendulă sau două încă în stare de funcţionare, în care un câine prietenos (companionul gazdei pe post de recepţioneră, vânzătoare de bilete şi la o adică şi ghid în caz că se plictiseşte de atâta singurătate) ţi se gudură la picioare, am rămas cu câteva chestii interesante. Le pun cu steluţă:
* una din încăperi a aparţinut unei domnişoare foarte bătrâne, ale cărei surori mai mici nu s-au putut căsători datorită vechii prejudecăţi generale în zonă că dacă prima născută nu o face, nici ele nu au voie
* cam în primele două decenii ale secolului trecut idealul de modă feminină a inclus ţinute incomode şi nesănătoase, aşa zisa Belle Epoque
* m-au impresionat paturile - dulap (alcovuri, numite regional "Butzen") sub ale căror plăpumi se puneau carcase cu tăciuni în scop de încălzire a culcuşului, la fel suportul din gresie de încălzit picioare, tot cu tăciuni. Exista în casele mai bogate inclusiv o variantă de încălzire a picioarelor ascunsă în scaunele pentru copii mici.
* atelierul unui ţesător
* magazinul de produse din comerţul maritim

Aşa a aterizat ceaiul în Ostfriesland cum a aterizat şi în Anglia şi în alte regiuni cu ieşire la mare. Localnicii au adoptat ceaiul venit din extremul orient, au creat amestecuri noi şi şi-au creat ritualuri şi accesorii de servire a acestuia. Cu cioburi de zahăr (uscate sau marinate în diverse siropuri aromate) şi mai ales cu smântâna dulce şi grasă, ceaiul ăsta trebuie să ofere musai trei feluri de gusturi în aceeaşi ceaşcă. După ce-am răsfoit eu aseară, înainte să adorm, cărticica despre ceai ostfrieslandez, am şi visat ritualul clasic de ceai dat peste cap de D care nu s-a lăsat până n-a umplut ceaşca cu prea multă smântână încât s-au dus naibii "norişorii".
Procedeul e cam aşa. Ceaiul se prepară mereu în acelaşi ceainic care se spală doar cu apă fierbinte (deci fără detergenţi). În ceaşcă se pune cubul de zahăr. Ceaiul se toarnă pe lângă cub şi nu direct pe el. Cu un fel de linguriţă se toarnă încet puţină smântână pe lângă pereţii ceştii. Smântâna pluteşte iniţial, apoi se scufundă şi apoi se ridică la suprafaţă sub formă de norişori. Nu se amestecă cu linguriţa în ceai.

Am fost deci la muzeul ceaiului şi nu l-am putut vizita, fiindcă n-aveam termen la turul ghidat şi nu mai erau locuri, dar am plecat cu nişte mărunţişuri din magazin. :D

În târg umblau petrecăreţi cântăcioşi. Mai nou e la modă cântecul ciobanului Heinrich, cel ce şi-a căutat nevastă (şi n-a găsit) la "Bauer sucht Frau" (cine ştie cunoaşte, întâmplător am urmărit serialul). Cântecul ăsta mi-a adus mie aminte de un altul, aproape identic.

Aici e gluma sfârşitului de an:



Aici e un cântecel de primăvară:



Die Westfälische Nachtigallen - Alle Vögel sind schon da


Se zvoneşte că UE vrea să pună interdicţie pe cărţile cartonate cu poze pentru copiii mici. Algoritmul ar fi aşa: copilul mic ia cărticica, o duce ca tot omu la gură să vadă care-i treaba, muşcă din ea (că-i tare gustoasă), muşcătura se lasă cu bucăţi de carton sau de hârtie rupte, copilul se îneacă cu ele, copilul moare, pa! Mamă care m-ai făcut...

PS 1 - Iar am găsit apel pierdut de la magazin. Ăştia ce mai vor tocmai în sâmbăta mea liberă pe care o aşteptam atâta?
PS 2 - Zuza prin port

Colindă cu mine

Acum, creştine, eu nu plec de-aci până nu-mi umpli traista cu nuci, covrigi, mere, cozonac, răchie, vin, usturoi, bomboane, cofeturi, cârnaţi, sarmale şi eventual un şut candid şi prietenos în fund. Hai, noroc bun! :)