Apropos de trofee

Ieri am preparat o tartă superdelicioasă cu mure din vecini. :D

Revelaţie

Cum de n-am ştiut (adică nu i-am dat atenţie) acestui tip genial?



Van Morrison - These Are The Days


Noroc tot cu radioul (pe care de altfel nu-l sufăr) şi cu playlistul online, că uite aşa aflu şi eu în sfârşit cum se numea piesulicea de mai sus. Trăiască "9 Months" că mai livrează şi bunătăţi undeva pe la sfârşitul filmului.

Pe de altă parte, cum a aterizat mănunchiul ăsta de măcriş în ghiveciul meu cu agapantus (petrecut de mult) din grădină? :o



Apropos de grădină. Aşa arăta parceluţa mea astă primăvară:



Agapantusul e ceapa aia degerată din ghiveci (planul îndepărtat), căreia nu-i mai dădeam nicio şansă.

Aşa arată acum poiana mea de buruieni: :D

Lepşuită...

de Drina

"List seven songs you are into right now. No matter what the genre, whether they have words, or even if they’re not any good, but they must be songs you’re really enjoying now, shaping your summer. Post these instructions in your blog along with your 7 songs. Then tag 7 other people to see what they’re listening to…"



Emiliana Torrini - Serenade




Yael Naim - Paris




Ich + Ich - Dienen




Richie Sambora - Harlem Rain




Axel Rudi Pell - Silent Angel (Guitar Version)




Reinhard Mey - Sommermorgen




A Flock Of Seagulls - Space Age Love Song

.

Chiar nu are rost să-mi irosesc energia cu cei cărora li se face instant somn când îi contactez, cărora li se ard fierturile sau primesc vizite neprevăzute sau sau sau... Îmi este clar, cuvintele sunt de prisos, de povestit nu prea mai avem ce, ar rămâne totul în gol (de fapt oricum rămâne) sau de complezenţă. Mi-e oarecum lehamite.

Circulară de cordon

Stimaţi lucrători,

lăsaţi câinii să vină (slobozi) prin magazin, să se plimbe cu jind printre galantare şi să cumpereee... tot ce le pofteşte pipota. În ceea ce priveşte căcăluşii, nicio problemă. Şi ei, ca şi câinii, sunt clienţi fideli ai magazinului nostru.

Plimbare cu poze

Am pornit într-o dimineaţă în care toate rozele mele erau în floare.

Am stat vreo două ore într-un dop rutier, apoi m-am întâlnit de câteva ori cu Dunărea pe care am pozat-o din zbor.

Seara am ajuns în Viena şi m-am dat în roata mare din Prater, ceea ce a uşurat un pic buzunarul. Nu-i nimic, avea să vină o nouă zi în care am vizitat vreo două muzee.

Am ajuns apoi la Timişoara unde m-am minunat de frumuseţea arhitecturii şi am adormit pe glasul roţilor de trenuri de toate felurile care treceau nu departe de geam (adică pe podul din pozele următoare).

Am revăzut în sfârşit ceasul de flori, singurul lucru pe care mi-l aminteam cu siguranţă şi de care am aflat în sfârşit că e de multă vreme defect.

Cu miţa asta bagaboantă m-am întâlnit pe drum şi a stat la scărpinat. :D

Florile astea le-am găsit pe marginea drumului printre munţi şi le-am "luat" cu mine.

Am pozat din nou Dunărea undeva între Orşova şi Drobeta.

La întoarcere spre casă am trecut prin Rupea,

şi n-am ştiut ce fel de cultură e asta:

poate mă lămureşte şi pe mine cineva ;)
între timp am aflat, mii de multumiri

am ajuns la Sighişoara

unde ne-a aşteptat o lebădă pe pat

şi am urcat prin scara acoperită.

M-au fermecat peisajul de podiş şi o parte din clădirile Oradei.

Apoi ne-am odihnit (mai bine zis rupt picioarele pe malurile Vltavei) pe timp de zi

şi pe-nserat

am mai vizitat câte ceva şi ne-am distrat într-un labirint de oglinzi.

Un fel de PS: La muzeul Kafka n-am făcut nicio poză. Credeam că e o simplă casă memorială, care în multe cazuri (cum e muzeul Goethe la Düsseldorf) e cam boring, cu excepţia de exemplu a casei lui Theodor Storm de la Husum. E mişto, cu efecte vizuale şi acustice, cu citate pe pereţi, cu un traseu prin toată viaţa lui Kafka, dar şi cu artefacte. Cine a studiat cunoaşte.

În drum spre casa casă am trecut pe marginea unei furtuni

din care am ieşit cu bine

Hai, pa!


Restul aici:

Road Trip prin Europa (4-22 iun 2008)

LE - Zi de poze astăzi şi la Suzi. ;)

Apropos

Citind aici, mă gândeam la ce le lipseşte şi ăstora în planul de campanie. Cred că nişte butelii...

Then and now

Este una dintre ruinele celei ce a fost cândva Herculane. (1989/2008)

Cam aşa

M-am făcut a naibii. Toată săptămâna asta şi cea viitoare îmi rup picioarele prin magazin. Nu că ăsta ar fi neapărat motivul. Oamenii fac concedii, oamenii sunt blonavii, alţii fac (de fraieri) supliniri pentru ei (sub ochiul vigilent al şefilor), eu fac ore în plus (sper) pe noul sistem de contract (pe care încă nu l-am semnat, că nu mi-a ajuns sub nas, dar ar mai fi nişte timp). Citesc numai în trenuri, iar acasă dorm şi mănânc. Cam de când am revenit acasă mă satur doar cu sendvişuri şi mă satur şi de ele şi doar asta mă mai determină să gătesc la ore târzii seara, numai ca să mai gust şi altceva. Mă mustră conştiinţa că am certat ieri cu prea mult aplomb un copil şi implicit pe mama acestuia (care nu fusese pe fază). Orice copil care intră în magazin atentează la primul lucru pe care îl vede: standul cu baloane de săpun de lângă casă. De aici se nasc o sumedenie de drame, deşi colţurile caselor lor ascund (după cum pretind părinţii) o sumedenie de astfel de tuburi de licoare uitate. Acest copil, ca toţi ceilalţi, pescuise primul tub ieşit la îndemână şi plecase cu el. În urma lui vorbele mele - cum că n-are voie să-l desfacă şi să sufle în magazin fără să fi plătit - răsunau în van neînţelese sau cel mai probabil neluate în seamă. Atenţionarea mea a fost poate prea plină de nervi. Pentru un tub de baloane de săpun care (în riposta mamei la rândul ei către copil) a sfârşit subit golindu-se pe podea. În fond, colecţia de pete (lăsate de animale sau oameni fără nici un pic de respect) de pe covor nu sunt vina mea, ci a unor şefi lacomi care fac posibilul să vândă şi ultimul capăt de aţă, dacă acesta este util la ceva cuiva, oricine ar fi acela.

Mi-e bine

Ocazie rară în care chiar îmi vine să spun că în general mi-e bine, deşi mă mai pasc oareşce îndoieli pe ici pe colo. Sunt temeri inutile, sper. Aşa se întâmplă ori de câte ori mă întorc acasă după câteva săptămâni. Aduc cu mine amintirile proaspete de prin crailâcuri, dar şi planurile pentru zilele de după, ce să mai gătesc, ce să citesc (că doar aduc cărţi noi cu mine), ce muzici să mai caut, să mă reapuc de pictat, să fac ordine (finally) în nu ştiu ce dulap, să spăl perdelele din lada de rufe etc.
Şi mă hrănesc timp de câteva zile cu aceste planuri cu bătaie mai scurtă sau mai lungă, după care se aplatizează totul, se întoarce rutina. Partea bună zilele astea este că magazinul are nevoie de oameni şi implicit (sau mai ales) de mine, că tot sunt acolo şi am deja oareşce experienţă. Un pas de la stadiul no name la cel de plătitoare de impozit. Calc totuşi peste îndoieli numai cu gândul că nu rămân acolo pentru totdeauna. Că va apărea cât de curând şi ocazia aia mişto.
Mi-e bine totuşi numai când mă uit la raftul plin de bunătăţi care m-aşteaptă să le citesc, la marionetele pe care le-am primit alaltăieri cadou, la cât de mişto e ultimul album Coldplay (chiar dacă s-a auzit deja ceva de-un plagiat), când mă gândesc că am tot ce-mi trebuie, când mă cufund în amintirile mele (aşa triste şi frumoase cum sunt), în aiurelile şi visurile mele, în patul moale cu veioză pe stânga, când savurez nelipsitele bomboane cu lapte sau caut muzici pe net. Curând o să mai pun şi pozele promise (dacă te mai interesează, oricum tot pentru mine o fac). Deocamdată mă aşteaptă două zile întregi de muncă. Şi încă vreo sută de ore luna viitoare.

Back home

Aş povesti, dar ce-aş mai povesti... Unde aş găsi un pic de chef? Am ajuns azi-noapte după ce-am trecut teferi pe marginea unei furtuni. Aş mai fi stat. De data asta n-am apucat să mă satur şi să vreau neapărat acasă. Nunta a fost frumoasă. Am fost frumoşi. Dar nu mai vreau. Nunţi tradiţionale. Cu puţin efort din partea tuturor se pot scoate şi astea din standard.
Am oprit iarăşi pe drum. Un pic la Sighişoara, un pic la Oradea, ca să odihnim şoferul. Despre Praga ce să spun? Extrem de frumos, de îngrijit (centrul), dar sufocat (cel puţin acum, vara) de numeroase grupuri de turişti. Mi-am zis că data viitoare mă duc într-un colţ uitat de lume şi "uit" fotoaparatul acasă. Mă scot deja din sărite toate fotoaparatele digitale (inclusiv al meu) care ridicate deasupra capului (nu şi al meu) vânează fiecare crăpătură de zid, fiindcă are şi aia istoria ei, fiecare apus de soare sau fiecare statuie frecată la propriu de mâini fiindcă poartă noroc. Mă enervează chinezii, umbrelele ghizilor ţinute pe sus ca să nu se piardă chinezii, fotoaparatele, japonezii, coreeeenii şi toţi asiaticii de care nu mai ai loc pe drumuri. Dar îmi place cursul lin al Vltavei al cărei puls nu l-am luat de la una din milioanele de terase şi restaurănţele de pe margine, ci de undeva de la capătul oraşului unde a fost cândva construit un hotel vizavi de un teatru, un hotel drăguţ care ne-a aşteptat şi găzduit şi pe noi fără prea mari pretenţii. Înainte de a mă apuca să caut câteva poze pe care să le pun aici, las una cu tona de cărţi de care mi s-a făcut milă şi am cărat-o (din fericire nu în spinare) din Ro până acasă.



P.S. - Înainte şi după tundere şi vopsire:

P.S.

Bucurestiul e plin de tarani. De parca nu stiam. Cel putin jumatate dintre ei sunt snobi care isi mananca de sub unghii, dar isi permit masini invers proportionale cu dimensiunea creierelor lor.

Sunt in Ro

Nici nu stiu despre ce sa scriu. De povestit ar fi multe. Suntem de mult pe drum. De fapt am ajuns de-abia de vreo doua zile acasa. Opririle ne-au prins bine doar partial. Baiatul s-a procopsit cu niscaiva probleme sanatoase. Speram sa scape pana maine, cand se va pune nas, chiar daca e cam naravas si nu respecta tratamentul.
Am oprit la Viena si aveam senzatia ca sunt intr-unul din orasele vestice romanesti. Arhitectura imi era cumva familiara. Nu am facut mare lucru decat ca am vizitat doua muzee, m-am dat in roata, am pozat doua case Hundertwasser si am mancat doua felii dementiale de tort la Cafe Demel. Am carat ploaia dupa noi. De fapt ne-a urmarit pana la Timisoara. Ce cladiri frumoase are si orasul asta, ce pacat ca nu le reconditioneaza (inca) nimeni. Drumul european pana la Turnu Severin este extrem de prost. Nici in urmatorii cinci ani nu e de trecut pe-acolo. Herculane ridica vile si terase noi, dar lasa in ruina mostenirile. De la Craiova am luat-o spre un sat din Valcea si am ajuns in Gorj, iar dupa 50km strabatuti si contactul cu un drum care se credea o scurtatura, dar era desfundatura am hotarat sa strabatem aceiasi 50km inapoi. Vina mea ca nu l-am sunat pe tata si vina lu tata ca nu mi-a spus de la bun inceput ca exista doua sensuri giratorii. Nu-i nimic, portiunea aia de tara nu apucasem s-o cunosc :)). Deh, hartile nu spun nimic de calitatea drumurilor. Si cred ca nici GPS-urile. Noi suntem demodati. Dulapul de harti ne-a fost tare util pana la Craiova. De-acolo nu mai exista harti. Exista amintiri. :D In fine.
Despre familie ce sa zic? Pe unii dintre ei abia ii cunosteam. Sunt vorbareti, ospitalieri si foarte insistenti, desi nu au nevoie. De ceilalti am niste indoieli. Ii suspectez pe unii de o lacomie absurda. Anumite lucruri (marunte, dar foarte necesare la momentul ala) s-au facut la un moment dat nevazute. Cred ca au fost ajutate. :p
Am o tona de carti de luat cu mine. Si mai vechi si noi. Nu mai am rabdare. Eram chiar din prima zi chitita sa-i golesc mamei rafturile. Hai s-astept, totusi, sa treaca nebunia cu nunta.
Si inca ceva: m-am tuns (am scapat de 1kg de par ;) ), dar nu foarte scurt si m-am facut blonda. :D

N-am dispărut

Doar că momentan nu prea am despre ce scrie. Lucrurile care par importante, de fapt n-au nici-o valoare, nu merită efortul de a fi consemnate. Fleacurile nici atât.
Dar există câte ceva.
Superstarul meu favorit de la Deutschland sucht den Superstar a ieşit superstar aşa cum am intuit încă dinainte să înceapă şourile tematice.
Uite un filmuleţ cu el cam de la început...



Thomas Godoj - Stark

...cu un cover după această piesă:



Ich + Ich - Stark


Apoi despre euroviziune (că n-am ce face şi mă uit ca să mă enervez umpic şi apoi să-mi treacă): bine că câştigat rusul, fiindcă biata noastră Europă şi-aşa are şanse bune de manelizare.
Despre mine personal: in vreo 10 zile o luăm la vale spre Ro. Nu mai zburăm anul acesta. Oprim pe drum pe ici pe colo în câteva oraşe (europene). Înnoptăm. Vizităm nişte neamuri. Cumva mă aştept să-i găsesc aşa cum i-am vazut ultima oară. Îi spuneam lu' mama că timpul s-a oprit atunci în loc. În locul celor de atunci o să întâlnesc nişte bătrânei.
Dup-aia mă fac naşă. Frate-miu se nunteşte.

Aşa că ieri am fost cu băiatul să-şi ia costum. Am străbătut un număr de km şi am ajuns în oraşul prinzătorului de şoareci.
O să traduc şi eu cât de curand legenda care atrage frecvent atâţia turişti într-un oraş atât de frumos.

Îmi înfloresc trandafirii, dar îi papă neşte omizi şi o şleahtă de păduchi. Las că mai înainte le pap eu pe ele cu o doză şpreiuri.

Azi-noapte l-am visat (iar) pe superstar.

Cu magazinul defilez în continuare. Noroc cu mine. Cu atâtea lucrătoare în concediu (medical) fac Überstunden pe care mi le pune luna viitoare (cu bunăvoinţa ei) şefa de echipă. Că supraşefii habar n-au şi nici nu trebuie să afle. Sunt nişte cretini, fiindcă ar trebui să ne mai trimită suplimente pentru situaţii de urgenţă.

Cam atât. Mă bate iar gândul să trag obloanele, dar nu cred şi nici nu zic că o voi face. Ca să nu mă trezesc că vreau să scriu peste o săptămână, iar la mine e oficial lumina stinsă. Chiar mă enervează treaba asta. Cui îi e dor de mine, găseşte o parte din mine încă aici prezentă. Chiar şi dacă tac o vreme.


Mai ia de ascultă:




Herbert Grönemeyer - Leb' In Meiner Welt




Luna - Lovedust

Vinerea trecută

Am fugit de-acasă. Şi anume la vecinii noştri (bulgari era să le zic) olandezi. E sezonul în floare. La propriu. Ne-am dus la grădinile Keukenhof. Vremea însorită a spart conducta cu turişti. Toţi cu (digi)camere. Şi noi printre ei. Plus o groază de persoane cu handicap. Lăsând la o parte frumuseţea florilor şi aranjamentelor, a grădinii, a obiectelor decorative, n-am scăpat de magazinele de kitsch, de preţuri un pic cam piperate la waffeln sau bulbi. Şi fiindcă marea era aproape am dat o fugă şi până la Scheveningen (în Den Haag).
Astea-s toate morile de vânt pe care le-am "prins" din maşină (bineînţeles că l-am înnebunit pe D, dar dacă am aparat bun, de ce nu? :P).











În grădini am dat printre altele şi de un păun seducător.

























Mamaie şi tataie, aşa arată câmpurile lor de "pepeni"!





Poţi să-ţi imaginezi că dincolo de clădirile astea "birocratice" se află o plajă?





Pe-ăsta l-am alergat eu..



ca să-l pozez aşa:






Pentru amărâtele astea mi-am băşicat eu palmele astă toamnă. Ciugulite de ploaie, melci şi alţi indivizi monstruoşi, frumoasele mele narcise (alea din dreapta), dar mai ales lalele. În mijloc neînflorite ar fi trebuit să fie alea negre.



În schimb îmi înfloreşte pentru prima oară liliacul. :D

P.S. - A doua zi după plimbărică (pentru care am bătut 300 km) am stat 11 ore la munci.
Ieri m-am luptat cu o grevă de ficat. De azi mă lecuiesc, dacă nu mă mai apucă lăcomia. :P