Am oprit iarăşi pe drum. Un pic la Sighişoara, un pic la Oradea, ca să odihnim şoferul. Despre Praga ce să spun? Extrem de frumos, de îngrijit (centrul), dar sufocat (cel puţin acum, vara) de numeroase grupuri de turişti. Mi-am zis că data viitoare mă duc într-un colţ uitat de lume şi "uit" fotoaparatul acasă. Mă scot deja din sărite toate fotoaparatele digitale (inclusiv al meu) care ridicate deasupra capului (nu şi al meu) vânează fiecare crăpătură de zid, fiindcă are şi aia istoria ei, fiecare apus de soare sau fiecare statuie frecată la propriu de mâini fiindcă poartă noroc. Mă enervează chinezii, umbrelele ghizilor ţinute pe sus ca să nu se piardă chinezii, fotoaparatele, japonezii, coreeeenii şi toţi asiaticii de care nu mai ai loc pe drumuri. Dar îmi place cursul lin al Vltavei al cărei puls nu l-am luat de la una din milioanele de terase şi restaurănţele de pe margine, ci de undeva de la capătul oraşului unde a fost cândva construit un hotel vizavi de un teatru, un hotel drăguţ care ne-a aşteptat şi găzduit şi pe noi fără prea mari pretenţii. Înainte de a mă apuca să caut câteva poze pe care să le pun aici, las una cu tona de cărţi de care mi s-a făcut milă şi am cărat-o (din fericire nu în spinare) din Ro până acasă.
P.S. - Înainte şi după tundere şi vopsire:
