Varsta pe care de curand am implinit-o nu ma face sa ma simt mai matura. De altfel, varsta in general nu ma face sa ma simt in nici-un fel. De parca nu ar avea nici-o legatura. Poate doar daca ma gandesc la faptul ca o varsta tot mai inaintata presupune si un strat mai mare de amintiri. Se strang toate, strop cu strop. Se sedimenteaza toate. Ma plictisesc deocamdata destul de mult si nu fac mare lucru impotriva. E o complacere vicioasa. Imi e bine. Sunt sictirita de lipsa de comunicare a unora. Sunt contrariata de lipsa de intuitie a altora samd.
Ieri am vazut o pestera de gips (fara stalactite si stalagmite) si un muzeu panoramic al carui subiect este o pictura colosala in perspectiva 360°. Si tot ieri am ajuns intr-un restaurant din Weimar in care am servit niste ficatei de pasare excelenti intr-un sos cu caramel. Mi-a placut ambianta de "ANNO 1900", cum ii e si numele. Si sa nu uit, ieri ne-am adus acasa noua noastra masinuta.
