Vinerea trecută

Am fugit de-acasă. Şi anume la vecinii noştri (bulgari era să le zic) olandezi. E sezonul în floare. La propriu. Ne-am dus la grădinile Keukenhof. Vremea însorită a spart conducta cu turişti. Toţi cu (digi)camere. Şi noi printre ei. Plus o groază de persoane cu handicap. Lăsând la o parte frumuseţea florilor şi aranjamentelor, a grădinii, a obiectelor decorative, n-am scăpat de magazinele de kitsch, de preţuri un pic cam piperate la waffeln sau bulbi. Şi fiindcă marea era aproape am dat o fugă şi până la Scheveningen (în Den Haag).
Astea-s toate morile de vânt pe care le-am "prins" din maşină (bineînţeles că l-am înnebunit pe D, dar dacă am aparat bun, de ce nu? :P).











În grădini am dat printre altele şi de un păun seducător.

























Mamaie şi tataie, aşa arată câmpurile lor de "pepeni"!





Poţi să-ţi imaginezi că dincolo de clădirile astea "birocratice" se află o plajă?





Pe-ăsta l-am alergat eu..



ca să-l pozez aşa:






Pentru amărâtele astea mi-am băşicat eu palmele astă toamnă. Ciugulite de ploaie, melci şi alţi indivizi monstruoşi, frumoasele mele narcise (alea din dreapta), dar mai ales lalele. În mijloc neînflorite ar fi trebuit să fie alea negre.



În schimb îmi înfloreşte pentru prima oară liliacul. :D

P.S. - A doua zi după plimbărică (pentru care am bătut 300 km) am stat 11 ore la munci.
Ieri m-am luptat cu o grevă de ficat. De azi mă lecuiesc, dacă nu mă mai apucă lăcomia. :P

.

Unii oameni (cam mulţi) sunt făcuţi din pământcurahat. Cel mai păcat este că aceştia vin în contact cu mine, o fraieră care le cade victimă. Remuşcările de genul "ce bine ar fi fost dacă făceam aşa şi nu de-a-ndoaselea" nu-şi au nici un sens în secunda imediat următoare. Intuiţia strigă, iar eu îi pun mâna la gură. Mi-am pus totul la îndoială. M-am săturat de magazin, de casă, de praf şi de clienţi nenorociţi.

Sorin Delaskela,

... ăsta este pentru tine. ;) Sper să îţi placă aşa "bunt" (adică hipercolorat şi posibil obositor) cum mi s-a iţit. :P

Cea mai bună cafea proastă

Leapşă de la Gramo. Cele mai proaste două cafele pe care le-am gustat vreodată au fost una făcută de mine (care nu ştie niciodată măsurile la preparare) prea tare, iar o alta prea slabă, ceva de genul poşircă, care însă n-a mai fost opera mea.
În rest nu-mi amintesc care să fi fost alea cele mai bune dintre cele mai proaste, fiindcă de fapt Cristinuţa nu e băutoare de cafea.

Take a look

Decolteul curajos al Angelicăi a făcut ocolul lumii. :D

(poza e de aici)

Bai bai lalele negre

Astea erau lalelele mele anul trecut. Acum sunt istorie. În locul lor au răsărit nişte frunze şi atât. Naşpa. Să văd dacă există posibilitatea să le scot şi să le fac o baie într-o soluţie de îngrăşământ. Poate la anul am noroc. N-am vrut să cred informaţiile de pe ambalaj care spuneau că aceste lalele nu înfloresc decât o dată.

Cu sau fără?

S-au înmulţit iar câinii fără stăpâni pe străzi? Oare ce este atât de greu să ridici un adăpost? Unul modest măcar. Citesc de câteva zile şi mă tot minunez. Legea care interzice eutanasierea le dă apă la moară admiratorilor de câini. De ani de zile, de când mă ştiu trăiau pe lângă bloc diverşi căţei cu nume puse chiar de noi, cu care obişnuiam să împărţim locul de joacă. Cel puţin unul dintre ei avea scăpări de agresivitate. Probate şi de mine pe propria piele. Exista cel puţin câte o tanti Tanţa pe scara de bloc care ieşea cu un castron plin de resturi alimentare de la dejun pe care le împărţea căţeilor. Căţeii sunt nişte animale minunate şi nevinovate, dar n-au ce căuta în casă. Sunt murdari, sunt plini de pureci şi paraziţi. În plus vaccinarea, deparazitarea periodică şi îngrijirea zilnică (adică scosul afară de cel puţin două-trei ori) sunt o corvoadă prea mare. Motivele sunt diverse, nenumărate, unele chiar nebănuite. Aşa se explică de ce majoritatea celor care îi revendică îi lasă la loc în stradă. Pe scurt: e mai comod aşa! Nu putem nici cu ele, nici fără ele.
Dacă tot li se face milă de aceste animale unora, de ce nu susţin din proprie iniţiativă diversele adăposturi care s-ar putea înfiinţa? Pe la noi pe-aici în orice supermarket există un colţişor rezervat de o asociaţie de îngrijire care apelează la bunăvoinţa iubitorilor de animale. Aceştia cumpără şi lasă acolo pachete cu mâncare şi altele de trebuinţă. La tv există emisiuni cu specific. Sunt prezentate diferite animăluţe cu detalii despre personalitatea lor, cui i-ar fi recomandate şi altele, ba chiar cu diverse handicapuri, care mai mereu îşi găsesc pe cineva. Aceste adăposturi pot fi vizitate. Dacă ai nevoie de afecţiune canină e suficient să dai o raită pe-acolo din când în când.

Apropos. Am visat de curand o pasăre galbenă frumos cântătoare. Un canar probabil. N-ar fi rău să am şi eu una... Apoi mi-am amintit de colivie. Merită?

Păcală, gata

Am tras de mine azi şi am înregistrat şi restul. Am terminat. Ard totul pe un CD şi îl trimit unde trebuie.

Aici sunt ultimele episoade:

...

Am aşa o stare de lehamite şi de plictiseală... şi ştiu şi de unde vine. Am senzaţia că de vină sunt din nou aceleaşi lucruri de care credeam că am scăpat prea simplu cu un delete. Dar ele au rămas acolo ascunse până la un alt moment oportun. Entuziasmul meu manifest loveşte ca nuca în perete. Înţeleg aiurea şi interpretez. Se sparge totul în bucăţi. Îmi place, dar mă epuizează când vorbesc prea mult. Ce bine e când tac. Rămân eu cu mine şi îmi ajunge. Îţi spuneam că mai avem timp. Să te mai văd măcar o dată înainte să dispari. Să-ţi mai povestesc o vreme despre mine şi să mă asculţi aşa cum numai tu dintotdeauna ştii şi să nu obosesc, să mă iei de mână şi să călătorim imaginar până la Paris, să mă mângâi suav pe abdomen, să-mi ridici insesizabil bluza şi să presari fluturi acolo dedesubt.