S-au înmulţit iar câinii fără stăpâni pe străzi? Oare ce este atât de greu să ridici un adăpost? Unul modest măcar. Citesc de câteva zile şi mă tot minunez. Legea care interzice eutanasierea le dă apă la moară admiratorilor de câini. De ani de zile, de când mă ştiu trăiau pe lângă bloc diverşi căţei cu nume puse chiar de noi, cu care obişnuiam să împărţim locul de joacă. Cel puţin unul dintre ei avea scăpări de agresivitate. Probate şi de mine pe propria piele. Exista cel puţin câte o tanti Tanţa pe scara de bloc care ieşea cu un castron plin de resturi alimentare de la dejun pe care le împărţea căţeilor. Căţeii sunt nişte animale minunate şi nevinovate, dar n-au ce căuta în casă. Sunt murdari, sunt plini de pureci şi paraziţi. În plus vaccinarea, deparazitarea periodică şi îngrijirea zilnică (adică scosul afară de cel puţin două-trei ori) sunt o corvoadă prea mare. Motivele sunt diverse, nenumărate, unele chiar nebănuite. Aşa se explică de ce majoritatea celor care îi revendică îi lasă la loc în stradă. Pe scurt: e mai comod aşa! Nu putem nici cu ele, nici fără ele.
Dacă tot li se face milă de aceste animale unora, de ce nu susţin din proprie iniţiativă diversele adăposturi care s-ar putea înfiinţa? Pe la noi pe-aici în orice supermarket există un colţişor rezervat de o asociaţie de îngrijire care apelează la bunăvoinţa iubitorilor de animale. Aceştia cumpără şi lasă acolo pachete cu mâncare şi altele de trebuinţă. La tv există emisiuni cu specific. Sunt prezentate diferite animăluţe cu detalii despre personalitatea lor, cui i-ar fi recomandate şi altele, ba chiar cu diverse handicapuri, care mai mereu îşi găsesc pe cineva. Aceste adăposturi pot fi vizitate. Dacă ai nevoie de afecţiune canină e suficient să dai o raită pe-acolo din când în când.
Apropos. Am visat de curand o pasăre galbenă frumos cântătoare. Un canar probabil. N-ar fi rău să am şi eu una... Apoi mi-am amintit de colivie. Merită?
