Ceea ce vreau să însemnez aici e banal rău de tot. Plictiseşte. Dar mă amuză micile coincidenţe.
Ieri pe când huzuram pe platforma şi în localul unei ferme (la care am sărbătorit şi noi ceva cândva) cu ocazia zilei de naştere a cutărei mătuşi, am evadat cu o mână de cuburi de zahăr manglite de pe masă până imediat în spate, în grajduri, şi mai mult i-am amăgit pe căluţii aceia mari, rotunjori şi puternici, dar înfometaţi ce fuseseră parcă uitaţi în boxele lor ca în nişte colivii. Am dat nasul cu ei la propriu şi mi-am mai potolit cumva oful că n-am şi eu căluţul meu pe care să-l îngrijesc în loc de pisică (pe care tot nu am găsit încă ocazia s-o adopt), din cauză că n-am spaţiu, dar mai ales bani de hrană, transporturi, doctori etc.
Aşteptând să ne toropească somnul mă întreabă Dieter dacă noi în Bucureşti n-avem hipodrom unde să poţi urmări curse de galop şi altele, ca pe-aici. Din puţinele informaţii pe care le aveam, i-am spus că exista cândva unul la Ploieşti şi mi-am amintit de cursele de trap de-acolo.
Profitând eu azi de ziua mea liberă şi în sfarşit singură acasă, hălăduind pe bloguri, aflu că pe locul unde e Casa Scânteii a fost hipodromul Băneasa. Deci a existat unul şi în Bucureşti.
Nu după puţin timp mă întâlnesc din nou cu hipodromul într-una din însemnările Teroristei la care sunt cu părere de rău cam în urmă, dar le las intenţionat aşa, doar ca să le degust în linişte. Cam atât momentan. După cum ziceam, banal rău de tot. Închei la fel de banal şi brusc spunând că m-am apucat şi eu finally de "Pulbere de stele" şi îmi place mult. Îmi vin idei pentru pictat, când o mai da şi Domnu' să reîncep.
