Lui Sorin

La mulţi ani, prieten drag!

Cu buline

* m-am tuns iar (eveniment, fiindcă se întâmplă rar în cazul meu)
* am computerul de la o vreme defekt (Scheiss windows, cred că trec pe linux, am găsit o variantă, o să mă mai informez)
* întrerup poemul, îl reiau peste vreo două săptămâni, nu mai am nici timp, nici inspiraţie, oricum nu cred că interesează pe nimeni.
* cel mai important: mâine plec în concediu undeva departe de casă şi, cel mai probabil, n-o să am acces la net.

pa!

Poem în fiecare zi (5)

1. ticăitul ceasului bătrânesc agăţat în cui
2. e primul lucru ce mă trezea dimineaţa în trapul cailor de pe asfalt
3. i-am reproşat deseori alergătura cu care mă purta prin vis acasă, acolo
4. unde aş fi crezut că nu mă mai aşteaptă nimeni, nici
5. blocul, nici rondul cu leagăne şi nisip, nici camera cu păpuşi, cărţi şi rechizite, poate nici măcar mama
6.

Ce fac eu într-o duminică dup-amiază

în care, în loc să ies să mă relaxez în (poate) ultimul soare călduţ al acestui septembrie minunat, stau şi calc un munte de rufe strânse cu străşnicie şi generozitate până mi s-o face milă de ele. Iată că mi s-a făcut, dar nu pentru că stau ele acolo munte şi mă încurcă de fiecare dată când am nevoie de acces la dulap, ci fiindcă bate concedul la uşă şi trebuie să-mi pregătesc bagajul. Am atâtea mărunţişuri de făcut, pe care le-am tot amânat săptămâna asta, deşi am avut atâtea zile libere. Să mă ocup de colţişorul meu de grădină, ca să nu-l mai deranjeze vizual buruienile mele pe vecinul grădinar, să pregătesc nişte daruri, să nu uit de mărunţişuri pentru bagaj, să mai spăl diverse, să fac un gem din prunele pe care mi le-a dat doamna S, să mă duc la ziua mătuşii R ş.a.m.d.
De fapt, sporovăind (puţin şi pe sărite, printre rufele înşirate în toată încăperea, răcorindu-se la loc sau aşteptându-şi rândul la călcat) cu cineva din friends list, mi-am dat seama că noi de foarte multă vreme nu am mai vorbit lucruri serioase. Toate au fost tachinări, seducţie, luat peste picior, mici certuri, tăceri, vin, smochine, prăjituri, uneori doruri. Niciodată luat în serios. Greşesc, ştiu de ce evităm a lua un lucru în serios. El ne trezeşte şi doare. Asta e.
Şi aşa mi-am amintit de N. Pe N cred că l-am iubit. Dacă a te gândi la cineva, a te interesa de el, a ofta din când în când după el, a-l îmbrăţişa cald la orice întâlnire, a-i oferi porţia de masaj bine primită şi altele definesc cât de cât un sentiment oarecare de iubire. Pe N l-am cunoscut acum mulţi ani.
Tata cumpăra adeseori miere de la familia lui. Multă vreme e ca şi cum n-aş fi ştiut de el. Normal. Într-o zi ne-au vizitat la Bucureşti. Atunci ne-am cunoscut oficial. N se ducea la facultate, prima din multe altele pe care le-a început ulterior şi nu le-a mai terminat. Aveam 14 ani şi visam la tot ce zboară. Cu N şi sora lui A (şi ea mergea la facultate) ne-am împrietenit repede. Se mutaseră într-un apartament cu chirie destul de aproape în cartier. N-au stat multă vreme acolo. Ne vedeam relativ frecvent. Ne distram împreună. El era lipicios şi un pic sadic în acelaşi timp. Mă chinuia la propriu ca pe o păpuşă de cârpe cu care nu prea ai ce face, dar o iei în braţe. Ne scălâmbăiam şi ne băteam. Uneori îşi rătăcea mâna în părul meu şi-l ciufulea atât de seducător. Mă lua mai mereu peste picior. Câţiva ani buni numai aşa am ţinut-o. Am terminat liceul între timp şi am continuat cu facultatea. În semestrul doi am învăţat masajul. N adoră să se lase masat. Aşa că ori de câte ori mă "prindea" nu scăpam şi nici nu-l refuzam, fiindcă era subţirel, avea carnea moale şi, mai ales, îmi era drag.
Vara mergeam la ţară prin vacanţe. Era imposibil să nu ne vedem. Mergeam la bălăcit la râu, ieşeam la disco, eu rămâneam pe-acolo cu alţi prieteni, el dispărea cu diverse, eu oftam. Cred că din anumite puncte de vedere N a fost un neînţeles. Cel mai probabil niciuna dintre femeile pe care le-a cunoscut nu l-au înţeles, aşa cum nici maică-mea nu m-a înţeles când am ales să nu-i povestesc despre relaţiile mele cu diverşi băieţi. N se distra şi gata. La vita e bella.
În vara aceea când a aflat că sunt prin zonă, a luat instant maşina şi a venit să mă vadă. L-am întâmpinat radiind. M-a luat atât de cald în braţe, ca şi cum i-aş fi lipsit atât... M-a pus să-i fac masaj şi l-am întrebat ce-mi oferă în schimb. A zis ceva de genul lasă că vezi tu. Aceea e prima zi în care în sfârşit am vorbit ca de la egal la egal. Nu mai eram copila aia zăpăcită, crudă. M-a luat seara pe la el. Ai lui ne-au lăsat în pace, deşi nu închisesem uşa dormitorului. Ne-am sărutat întinşi de-a curmezişul pe patul acela bătrân de lemn spunându-ne diverse. Nu s-a mai întâmplat nimic altceva în seara aceea în afară de faptul că aş fi vrut să rămân la el peste noapte şi nu am îndrăznit, deşi cred că s-ar fi putut. Aşa că l-am rugat să mă ducă înapoi acasă. A doua zi îl aşteptam visătoare (apoi din ce în ce mai lipsită de speranţă) să revină, ceea ce nu s-a mai întâmplat. L-am revizitat ulterior şi nu mai era acelaşi. Renunţase. Întotdeauna a justificat că mai bine prieteni buni, decât amanţi, în felul ăsta nu stricăm nici relaţia dintre părinţii noştri. Mai târziu am realizat, totuşi, că afecţiunea, căldura, lipiciozitatea lui nu aveau nici-un scop, ci pur şi simplu erau, că motivele lui erau pure pretexte...
N s-a liniştit între timp. Are o familie frumoasă. Un prunc pe care-l iubeşte enorm. N ne-a vizitat anul trecut împreună cu tatăl său. Mi-au adus miere. Atunci mi-a arătat poze cu pruncul de care i se făcuse deja foarte dor.

Gărgăriţe

Bine ai venit pe lume, Maria (1 sept)!
Să nu uit de Nils, pe care l-am cunoscut ieri şi are 7 săptămâni deja. Iar Clemens are 8 luni chiar. Zuza! :O :D

Poem în fiecare zi (4)

1. ticăitul ceasului bătrânesc agăţat în cui
2. e primul lucru ce mă trezea dimineaţa în trapul cailor de pe asfalt
3. i-am reproşat deseori alergătura cu care mă purta prin vis acasă, acolo
4. unde aş fi crezut că nu mă mai aşteaptă nimeni,
5.

Poem în fiecare zi (3)

1. ticăitul ceasului bătrânesc agăţat în cui
2. e primul lucru ce mă trezea dimineaţa în trapul cailor de pe asfalt
3. i-am reproşat deseori alergătura cu care mă purta prin vis acasă, acolo
4.

Poem în fiecare zi (2)

1. ticăitul ceasului bătrânesc agăţat în cui
2. e primul lucru ce mă trezea dimineaţa în trapul cailor de pe asfalt
3.

Poem în fiecare zi

1. ticăitul ceasului bătrânesc agăţat în cui
2.

Doruri şi idei

Mi-a venit o idee. Poate aşa reuşesc să mă reapuc de scris. Nu vreau să forţez nimic, ci doar să las timp "coacerii". Un vers în fiecare zi. Unul care să se adauge cu sens celui din ziua precedentă. Se va termina cand o să cred eu de cuviinţă. Dacă te tentează înainte să mă apuc eu, ai mână liberă. Fură-mi ideea.

.

Mi-e dor de Marea Neagră.

Dobet Gnahoré

Cu mulţumiri lui Gabi, am descoperit-o azi pe Dobet Gnahoré.


Dobet Gnahoré - Issa

Vai,

ce dor îmi era!... Plus o oarecare teamă că nu mai nimeresc culorile, că nu-mi mai iese mare lucru...

şi un bonus cu aproximativ aceleaşi culori (care cred că ştiu la cine ajunge):

Pentru senzaţia de bunăstare

e musai bună prepararea unei prăjituri. Astăzi: prăjitură cu (diverse) nuci şi cremă de cioconugat.

 Reţeta aici.

Doză de narcisism

Sunt geloasă. Ce bine ştiu ei să se răsfeţe între ei, să lase în urmă gânduri calde, să-şi aducă-aminte unii de alţii în momentul potrivit. Mi se întâmplă rar, ca să nu comit păcatul zicând că niciodată. Mi-e ciudă uneori că sunt atât de departe. Nu ştiu, de altfel, ce-aş fi realizat în alte condiţii. Eu sunt eu şi gata.

Ende

Rememorez frecvent anumite clişee din trecut. Le voi purta cu mine până la sfârşit. Le voi retrăi în lumea mea cu aceeaşi intensitate. Aseară mă frământa un dor din-ăla puternic şi nu mi-o puteam spune decât mie.
Astăzi, Gott sei Dank, mă apucă ceea ce recunosc de la o poştă (şi sper să nu mă înşel) o stare de lehamite. Ceea ce-mi demonstrează că am exagerat destul. Lehamitea repară. Până atunci nu mai am chef de nimic.

Aoleu

Cea mai frumoasă femeie din oraş

"Ne-am sărutat din nou.[...]Îi simţeam lacrimile. Părul ăla lung şi negru stătea în spatele meu ca un steag al morţii. Ne-am luat în braţe şi am făcut dragoste încet şi trist şi minunat."

Cum de îmi pare atât de familiar?

 

...

Vine iar un moment din-acela. Am senzaţia că în tot ce am făcut şi am investit până acum iarăşi am exagerat. Nu ştiu dacă am făcut bine spunându-mă. Credeam, poate, că mă uşurez de o parte din povară. Uitasem că empatia nu mă ajută cu mare lucru. Am să tac. Altfel îmi tai creanga de sub picioare.

My mood azi

Berry - Les Heures Bleues

Despre doruri

Nu ştiu dacă e vreo abilitate de-a mea sau dacă sunt eu cam rece, însă ori de câte ori s-a pus problema dorului de-acasă, nu mi-a fost jenă să spun că "nu prea". Că nu-mi lipsesc decât anumite locuri, câteva persoane şi câteva obiceiuri legate de acestea. Că din fericire există internet şi telefon, ceea ce face distanţa dintre noi ceva mai scurtă, că am învăţat (şi nu ştiu să zic cum) să rezist şi să-mi văd de ale mele fără probleme. De fapt singura soluţie a fost să iau totul ca atare şi să trăiesc cu ea, pur şi simplu. Am acum propria gospodărie, propriile tabieturi, propriile activităţi fără de care nu pot.
Nu mică mi-a fost mirarea astăzi când, aşezându-mă (pe rând) lângă câţiva oameni dragi, am simţit nevoia de atingere, de luat pe cineva de mână. O mângâiere pe umeri, un pic de masaj sau o semiîmbrăţişare. Şi mă gândeam că momentan sigura persoană care se bucură de toate acestea e D. El îmi este cel mai apropiat. În afară de el nu (prea) mai am pe nimeni. Mă simt uneori extrem de singură chiar şi lângă el, chiar dacă nu el e neapărat cauza. Eu sunt aia. Îmi fac cu greu prieteni. M-am obişnuit singuratică. Cărţile, muzica, lumea mea de pe internet îmi sunt suficiente ca să-mi treacă timpul.
Şi voiam să zic: azi e una dintre zilele alea în care parcă mă trezesc dintr-un somn îndelungat ca şi cum aş coborî pe pământ după o interminabilă croazieră pe ocean. Mi se părea că ceva îmi lipseşte. Îmi amintesc că a trecut deja din nou o jumătate de an de când n-am mai fost pe-acasă, de când nu m-am mai întins în pat lângă maică-mea la "drăgălit" ca un copchil, că n-am mai îmbrăţişat-o de mult, că i-am lăsat pe toţi ceilalţi acolo departe cu grijile şi problemele lor, că prieteniile mele de-acolo s-au dus cam toate pe apa sâmbetei, chiar dacă fantomele lor încă îmi mai fac cu ochiul din friends list sub forma unor feţişoare galbene. Am deschis ochii din nou şi m-am mirat cât de mult pot rezista aşa, când eu de fapt mă gândesc foarte rar exclusiv la acest aspect şi mai ales nici nu fac caz, nu disper.
Le luam pe M sau pe R pe după umăr şi le mângâiam uşor cu podul palmei pe omoplaţi şi imi imaginam că ele sunt un fel de mama pentru mine, mai ales că ea mă ruga deseori să o masez pe spatele ei obosit. Ce păcat că ambientul nepotrivit (o vizită în comun la rude) şi doza de răceală din mine m-au determinat să nu exagerez cu gesturile acestea de afecţiune. M-ar fi apucat probabil plânsul, ceea ce nu las niciodată să se întâmple, nici măcar de una singură. Nu-mi place să mă văd astfel. Mă jenez de mine însămi.
Zilele astea m-a apucat aşa un dor de necuprins, indescriptibil, retrăiesc orice moment ca şi cum atunci ar fi (din nou) acum, salteaua din fostul birou al lui frate-miu, cele două ore rămase în care n-am mai putut să pun geană pe geană, în care am tremurat vizibil de emoţie aşteptând să plec, liniştea din trenul cu canapele verzi şi câmpurile pustii cu stâlpi extrem de mici şi subţiri deplasându-se o dată cu noi acolo în orizont, cei doi-trei paporniţaşi cu căciuli de miel depăşiţi de tehnologie, gara aceea mică, cursul lin al apei, vântul tăios, saramura caldă, taxiul cu muzici şi câte şi mai câte.
Oamenii pe-aici nu prea au cultul morţilor lor. A îngriji un mormânt nu are în genere decât raţiuni pur estetice. Pentru asta s-au înfiinţat chiar posturi de grădinari de cimitir. Munca lor e artă. I şi H, bunicii lui D, se bucură din când în când de-o cană cu apă în timp de uscăciune. Nu prea-i mai vizitează nimeni. Nu ştiu dacă e aiurea. Ai murit, trupul tău e cenuşă, e una cu pământul, ce sens mai are existenţa unui mormânt atâta timp cât rămâi amintire? Fiindcă de fapt doar ea te mai poate însoţi.

Ce mai fac

Extrem de plictisitor:

* ieri şi azi am frecat ţiparul pe net (a se citi: bloguri, muzici, chestii)
* dacă nu mai intervin schimbări în program, luna asta am mai puţine zile de lucru
* vine concediul
* mama a descoperit fwd-urile cu power-point
* mâine mă duc la serviciu