10 septembrie 2009

Ende

Rememorez frecvent anumite clişee din trecut. Le voi purta cu mine până la sfârşit. Le voi retrăi în lumea mea cu aceeaşi intensitate. Aseară mă frământa un dor din-ăla puternic şi nu mi-o puteam spune decât mie.
Astăzi, Gott sei Dank, mă apucă ceea ce recunosc de la o poştă (şi sper să nu mă înşel) o stare de lehamite. Ceea ce-mi demonstrează că am exagerat destul. Lehamitea repară. Până atunci nu mai am chef de nimic.